Proiect controversat în orașul Elenei Lasconi. Lucrările vor fi verificate de procurori

Proiect controversat în orașul Elenei Lasconi. Lucrările vor fi verificate de procurori Bulevardul Pardon Sursa foto: EVZ

Procurorii argeșeni au fost sesizați să verifice legalitatea unor lucrări de refacere a unui bulevard din orașul Câmpulung Muscel, condus de Elena Lasconi. Reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) susțin că intervențiile reclamate s-ar fi efectuat fără autorizațiile legale.

Bulevardul Pardon din Câmpulung Muscel va fi inaugurat vineri. A fost o lucrare controversată și contestată, atât de ISC, cât și de Prefectura Argeș. Mai mult, Prefectura a atacat legalitatea proiectului în instanță, dar a pierdut.

Procurorii chemați să facă anchetă

Inspectoratul de Stat în Construcții reclamă lipsa unei autorizații de construire pentru „pentru lucrările de montare a bolarzilor retractabili la intersecțiile cu străzile adiacente Bulevardului Pardon (…) executate fără autorizație de construire”. Este vorba despre „popicii” montați pe marginea străzii.

Deși dirigintele de șantier a explicat că aceștia au fost montați în cadrul altei lucrări, reprezentanții ISC o țin pe-a lor. Drept urmare, ISC a sesizat procurorii și au cerut ca responsabilii pentru lipsa autorizațiilor să fie băgați la pușcărie.

Potrivit presei locale, nu este prima oară când inspectorii de construcții ajung la această concluzie. Au mai făcut-o și în 2022, doar că atunci nu au sesizat și procurii. La vremea aceea, ISC constatat că bolarzii retractabili nu erau prevăzuți în documentația tehnică autorizată pentru lucrările de reabilitare.

Sesizarea a fost depusă după ce Elena Lasconi, primarul din Câmpulung a preluat conducerea USR și a anunțat că va candida la alegeile prezidențiale.

Elena Lasconi

Elena Lasconi. Sursă foto: Facebook

Prefectura Argeș s-a pus de-a latul bulevardului

Nu este prima dată când autoritățile din Argeș reclamă nereguli la lucrările de reabilitare a acestui bulevard. În 2022, Prefectura Argeș, instituție subordonată Guvernului, a acuzat aceleași nereguli. Prefectul nu a apelat la procurorii locali pentru a rezolva situația, dar a deschis proces în justiție.

El a cerut anularea autorizației de construire în baza căreia se derulau lucrările de reabilitare la Bulevardul Pardon.

Cererea formulată în instanță a fost respinsă de judecători care au dat dreptate Primăriei din Câmpulung Muscel. Judecătorii au arătat că Prefectura a cerut anularea autorizației pe finalul lucărilor de reabilitare.

Justiție

Justiție. Sursa foto: Dreamstime.com

Procurorii chemați să investigheze o lucrare controversată

Prin contractul inițial, reabilitarea Bulevardului Pardon din municipiul Câmpulung Muscel trebuia să se încheie încă din iulie 2022. Adică în doi ani de la momentul lansării lucrării. Din cauza problemelor apărute pe parcurs, inclusiv a intervenției autorităților, proiectul a fost amânat până în acest an.

Inagurarea va avea loc, se pare, în cadrul unui eveniment, vineri, 4 octombrie. Aceasta în vreme ce procurorii locali vor face verificările solicitate de ISC.

Revista presei