Un celebru influencer străin promovează România. Micii din Piața Obor l-au fascinat
- Emma Cristescu
- 29 septembrie 2024, 21:26
Sârbul Balkandad sau Miloš Nedeljkov, pe numele lui real, are peste 930.000 de fani are pe Instagram și peste două milioane pe TikTok. El a vizitat recent România și s-a apucat să o promoveze pe rețelele de socializare.
Influencerul Balkandad, fascinat de București
Străinul s-a plimbat pe Calea Victoriei, s-a oprit la Casa Poporului, la Ateneul Român, la statuia Regelui Carol I din fața Palatului Regal, dar și în fața unui cunoscut hotel. Acesta a dansat pe melodia „Made in România”, care e cunoscută la nivel internațional, în fața tuturor obiectivelor turistice din București. Clipul 2,8 milioane de vizualizări pe Instagram și peste două milioane pe TikTok. Balkandad a fost fascinat de Capitala României și le-a recomandat urmăritorilor săi să o viziteze.
A mâncat șașe mici cu muștar în Piața Obor
Balkandad a mers și în Piața Obor din București unde s-a oprit la terasă și a mâncat șase mici. Străinul i-a servit cu muștar, cu pâine proaspătă, dar și cu un pahar de bere. El a spus că i-au plăcut foarte mult micii din Piața Obor și că i-au adus aminte de preparatul Cevap.
@balkandad Balkandad tries Romanian Mici 🇷🇴 #romania #mici #balkan #fyp ♬ original sound - balkandad
„Ca sârb, mi se pare un preparat familiar, pentru că seamănă cu Cevap, așa că l-am întrebat pe proprietar din ce sunt făcuți. Am aflat că sunt din carne de porc, de vită, asezonat cu piper, sare, usturoi și ceapă. (…) Mi-au plăcut atât de mult încât mi-am mai luat încă trei!”, a transmis el.
I-au plăcut și papanașii din Centrul Vechi
În final, Balkandad s-a dus să mănânce papanși într-un restaurant din Centrul Vechi din București și a spus: „Bravo, România!”. Acesta le-a spus urmărilor săi că e foarte încântat de vacanța lui în București și că nu regretă nicio secundă că a vizitat Capitala României.
Miloš Nedeljkov s-a născut în pe 20 decembrie 1995, în Novi Sad, Serbia. El este un cunoscut creator de conținut pe rețelele de socializare, unde are milioane de urmăritori. De curând, el s-a filmat chiar și cu Novak Djokovic. Toate clipurile sale sunt extrem de apreciate de internauți.