Rapid-Oțelul. Giuleștenii caută prima victorie acasă, Șumudică îi bate obrazul lui Dorinel

Rapid-Oțelul. Giuleștenii caută prima victorie acasă, Șumudică îi bate obrazul lui Dorinel Marius Șumudică. Sursa foto: fcrapid.ro

Meci imporant pentru Rapid, sâmbătă, cu Oțelul Galați, în contextul în care alb-vișiniii au doar două victorii în campionat, din zece meciuri disputate. Doi antrenori cu două personalități puternice, Marius Șumudică și Dorinel Munteanu, se vor duela în Giulești într-un meci de mare luptă.

Etapa trecută, Rapid a reușit prima victorie din "era Șumudică", 2-1 la Slobozia. Giuleștenii se întorc, în această etapă, acasă, în fața propriilor suporteri, pentru a confirma trendul ascendent. Meciul se va disputa sâmbătă, în cadrul etapei a 11-a a Superligii, de la ora 21.30.

Rapid n-a câștigat acasă în campionat

Marius Șumudică a prefațat duelul la conferința de presă premergătoare meciului. Tehnicianul este conștient de povara care apasă pe umerii săi, în condițiile în care Rapid nu a mai câștigat niciun meci acasă în acest campionat: „Rapidului îi era greu să aducă puncte de afară, dar câștiga pe Giulești. În momentul de față, reușim să aducem puncte doar din deplasare".

Marius Șumudică spune că vor întâlni o echipă foarte organizată pe faza pe defensivă. "Au primit doar două goluri în ultimele opt jocuri. Profită de orice instabilitate a adversarului, declanșând niște contraatacuri tăioase", a declarat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

În continuare, Rapid trebuie să urce în clasament, în zona play-off-ului. "Mai sunt 5 meciuri, avem 12 puncte acum. Dacă din 5 meciuri mai facem 9-10 puncte, avem șanse mari să prindem playoff-ul", a adăugat Marius Șumudică.

Dorinel Munteanu. victorie mare cu Dinamo

Dorinel Munteanu Sursa foto: Facebook

Șumi, despre Dorinel Munteanu: "E un tip coleric"

Antrenorul a vorbit și despre momentul șocant petrecut la partida Oțelul-Dinamo, când Dorinel Munteanu și-a luat de guler un jucător și l-a amenințat, în văzul tuturor. Marius Șumudică spune că, personal, n-a avut niciodată astfel de gesturi și că Dorinel Munteanu este un tip coleric. "Eu sufăr la rezultatele negative, dar încerc să țin în mine, să nu fac ceva contra jucătorilor, să ajung la agresiuni sau ceva de genul ăsta".

Antrenorul este de părere că un astfel de gest îl poate face pe Dorinel să piardă vestiarul. "El știe cum să gestioneze relațiile cu jucătorii. Eu sunt altfel”, a mai spus Marius Șumudică.

Oțelul Galați se află, în acest moment, pe locul al treilea al Superligii, cu 17 puncte.

Revista presei