Situație delicată pentru Klaus Iohannis. Președintele ar putea pierde tot

Situație delicată pentru Klaus Iohannis. Președintele ar putea pierde totKlaus Iohannis. Sursă foto: Facebook

Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției, a detaliat cum ar putea fi interpretată și aplicată legea în litigiul privind casele din Sibiu, în care președintele Klaus Iohannis este implicat.

Procesul lui Klaus Iohannis. De ce președintele ar putea pierde tot

„Da, cred că faptele sunt prescrise, dar nu contează răspunderea penală. Problema este că se stabilesc vinovății. Toate infracțiunile alea dacă sunt adevărate, se comit numai cu intenție directă, indirectă, cum spunem noi juriștii, și ar dovedi definitiv comiterea acestora. Și de multe ori știm că nu pedepsele sunt atât de severe, pe cât consecințele care decurg din inexistența unei condamnări definitive.

Spuneam și cu altă ocazie chiar dacă nu se pune problema unei pedepse, se pune problema modificării de la legea 406, aceea care a fost elaborată la adresa fostului președinte Băsescu, de a nu avea beneficiile fostului demnitar, fostului președinte, care de data aceasta s-ar aplica mănușă, s-ar aplica absolut identic și se întoarce împotriva celui sau celor care au inițiat promovat legea.

Păi, spune acolo că nu beneficiază de avantajele fostului președinte cel care se află în trei ipoteze și una din ele este săvârșirea unei infracțiuni, dar nu zice condamnarea pentru infracțiune, să fie dovedită printr-o hotărâre judecătorească, fapta infracțiunea respectivă. Nu ai pedeapsă executată că s-a prescris, dar, repet, ai consecințele", a spus Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, la Antena 3 CNN.

Ce urmează dacă președintele nu își va plăti datoria către ANAF

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a comentat situația privind legalitatea acțiunii ANAF de a bloca decizia Înaltei Curți, care cere ca președintele Klaus Iohannis să plătească o datorie de 300.000 de euro. El a sugerat că această acțiune ar putea constitui un "abuz de drept", subliniind că astfel de manevre juridice sunt folosite pentru a împiedica aplicarea unei hotărâri legitime.

Toader a explicat că nelegalitatea nu se referă neapărat la proprietate, ci la câștigurile ilicite obținute din posesia nelegală. În opinia sa, folosirea instrumentelor juridice pentru a evita respectarea unei obligații, cum ar fi plata unei datorii, poate fi considerată un abuz de drept. Acest concept se aplică atunci când mecanismele legale sunt manipulate pentru a bloca exercitarea unui drept sau executarea unei hotărâri.

El a adăugat că, în cazul în care termenul pentru executarea voluntară a obligației nu este respectat, se va recurge la executarea silită. Aceasta poate include blocarea conturilor sau valorificarea altor proprietăți până la atingerea sumei datorate. De asemenea, Toader a subliniat că așteptarea unei decizii din partea Tribunalului Sibiu ar putea fi doar o "găselniță" pentru a prelungi procesul.

Ar exista, totuși, o portiță de scăpare pentru Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, ar trebui să returneze 260.000 de euro, bani obținuți din chirii pentru un imobil din Sibiu. Decizia a fost luată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care a stabilit că această sumă, alături de penalități și taxe suplimentare, ar trebui recuperată de ANAF. Cu toate acestea, procesul nu este complet încheiat, iar litigiul dintre părți continuă.

Există posibilitatea ca Iohannis să scape de plata acestor sume, întrucât un nou litigiu între părțile implicate complică situația. Decizia ÎCCJ face parte dintr-un proces început în 2016, având în centrul său moștenirea controversată a unei clădiri din Sibiu, proprietate a familiei prezidențiale și a familiei Baștea. Rodica Baștea a contestat anterior deciziile instanțelor inferioare, care dispuneau ca imobilul să revină în proprietatea statului român.

În cadrul acestui proces, dosarul a rămas în procedura de filtru până la sfârșitul lunii iunie, iar pentru ca ANAF să poată recupera sumele datorate, trebuie să fie recunoscută prin lege drept proprietar. Întrucât litigiul actual împiedică această recunoaștere, președintele nu este deocamdată obligat să achite suma stabilită de instanță.

ANAF a cerut anularea certificatului de moștenitor al apropiaților lui Klaus Iohannis, însă procesul se poate prelungi considerabil. În iunie, Agenția Națională de Administrare Fiscală a inițiat această solicitare, dar evoluția juridică a cazului sugerează că disputa legală ar putea continua pe o perioadă îndelungată, complicând recuperarea banilor.

Ne puteți urmări și pe Google News