Nicolae Dică, demis de FC Argeș după remiza cu CS Mioveni. A rezistat doar șapte meciuri

Nicolae Dică, demis de FC Argeș după remiza cu CS Mioveni. A rezistat doar șapte meciuriNicolae Dică. Sursa foto: Facebook/ Fotbal Club Argeș Pitești

Nicolae Dică a stat pe banca tehnică a FC Argeș timp de doar șapte meciuri. Antrenorul a fost îndepărtat după remiza cu CS Mioveni, scor 1-1, în etapa a 7-a a Ligii 2.

Sub conducerea sa, echipa a obținut trei victorii, două egaluri și două înfrângeri. Acesta este al treilea mandat consecutiv nereușit pentru fostul antrenor de la FCSB.

FC Argeș se desparte de Nicolae Dică

La ultimele sale echipe, FCU Craiova și Voluntari, a fost demis după doar o lună.

La Voluntari, a condus echipa în șapte meciuri, iar la FCU Craiova a stat pe banca tehnică pentru cinci partide.

FC Argeș a făcut anunțul pe rețelele sociale, unde a transmis mulțumiri lui Nicolae Dică pentru parcursul său la echipă

„Mulțumim, Nicolae Dică!  Clubul nostru și Nicolae Dică au ajuns la un acord pentru încetarea raporturilor contractuale pe cale amiabilă.

Îi dorim mult succes în carieră!”, se arată în mesaj.

Dică a fost adus în mod oficial pe 4 iunie, înainte de începerea sezonului, de Dani Coman, care a fost numit președinte la începutul aceluiași sezon.

FC Argeș, clasată pe locul 19 în Liga 2

Nicolae Dică a lăsat FC Argeș pe locul 13 în Liga 2, având doar nouă puncte acumulate.

Această performanță a fost considerată sub așteptări de către conducerea clubului, care și-a exprimat dorința de a promova în Superligă în acest sezon.

Pentru Dică, acesta a fost al treilea mandat la FC Argeș, după cele din 2016-2017 și 2019. De-a lungul carierei sale, a mai condus echipe precum FCSB, CS Mioveni, Voluntari și FCU Craiova.

De asemenea, a fost și antrenor secund al lui Mirel Rădoi la echipa națională a României.

FC Argeș

FC Argeș. Sursa foto: Facebook/ Fotbal Club Argeș Pitești

Cine l-ar putea înlocui pe Nicolae Dică

Suporterii din Pitești și-ar dori revenirea lui Bogdan Andone, având în vedere colaborarea anterioară cu președintele Dani Coman.

Tehnicianul este liber de contract după ce a părăsit FC Botoșani, iar fanii l-au mai sugerat pentru Trivale și în vara trecută. De asemenea, se ia în considerare și o revenire a lui Andrei Prepeliță, potrivit gsp.ro.