Raport CIA. Care a fost principala vulnerabilitate a regimului Ceaușescu

Raport CIA. Care a fost principala vulnerabilitate a regimului Ceaușescu Nicolae și Elena Ceaușescu. Sursa foto: arhiva companiei

Serviciile secrete americane aveau o părere negativă despre Nicolae Ceaușescu încă din anii '70. Estimările lor privind viitorul său și al regimului comunist erau pesimiste. CIA considera că una dintre principalele vulnerabilități ale liderului era chiar soția sa, Elena Ceaușescu. Aceasta era văzută ca o cauză a amplificării cultului personalității.

Un raport CIA din 1975, intitulat „Vulnerabilitățile lui Ceaușescu”, recunoștea că acesta conducea partidul cu o mână de fier. Totuși, în document se sublinia faptul că nemulțumirile în rândul populației erau în creștere. Principala problemă era cultul exagerat al personalității.

„Evoluțiile viitoare ale economie s-ar putea dovedi veriga slabă în lanțul politicilor autoritare formulate de Ceaușescu încă de la venirea la putere, în 1965. Chiar și așa, poziția sa este suficient de puternică încât să-i permită să depășească orice provocări interne,” scria CIA în decembrie 1975.

Raportul făcea o observație și despre relația dintre Ceaușescu și popor. Mulți români erau dispuși să accepte decizii economice greșite, care le afectau traiul. Însă, doar dacă Ceaușescu îi convingea că aceste măsuri îi protejau de influența sovietică.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt punct sensibil era nepotismul. CIA nota că acesta provoca reacții negative în rândul populației. Românii erau deranjați de calitatea slabă a conducerii de partid, mai ales din cauza Elenei Ceaușescu.

„Încăpățânată, în general abrazivă în relațiile persoanele și amestecându-se deseori în treburile subalternilor", așa era descrisă prima doamnă a comunismului de către CIA.

Ascensiunea Elenei Ceaușescu

Născută într-o familie săracă și cu educație modestă, Elena s-a mutat în București unde, în 1939, a intrat în rândurile Partidului Comunist. Acolo l-a cunoscut pe Nicolae, cu care s-a căsătorit în 1947.

Ascensiunea politică a Elenei a fost strâns legată de cea a soțului său. Deși inițial a ocupat posturi nesemnificative, cum ar fi cel de secretară, lucrurile s-au schimbat odată cu venirea la putere a lui Nicolae în 1965. În timp, ea a preluat funcții importante în stat și în Partidul Comunist, devenind membru al Comitetului Central și, ulterior, ocupând poziția de prim-viceprim-ministru.

Soția dictatorului a devenit doctor în chimie cu o teză scrisă de alții, deși nu avea cunoștințe reale în domeniu. A primit numeroase distincții internaționale, însă acestea au fost văzute mai degrabă ca un rezultat al poziției sale de soție a liderului suprem.

Influența ei asupra lui Nicolae a fost considerabilă. Apropiații regimului au dezvăluit că Nicolae Ceaușescu nu lua nicio decizie fără aprobarea Elenei.

Elena Ceaușescu a fost descrisă de mulți drept o femeie dură, rece, și, de multe ori diabolică.

În timpul Revoluției din 1989, Elena și Nicolae Ceaușescu au fost arestați și executați împreună, marcând sfârșitul brutal al comunismului în România.

Revista presei
Stăpânul muntelui