S-au rupt norii și în Republica Moldova. Chișinăul a ajuns sub ape. Video

S-au rupt norii și în Republica Moldova. Chișinăul a ajuns sub ape. Video sursa: tv8.md

Mari probleme create de ploile abundente, căzute, sâmbătă, și în Republica Moldova. Așa cum au preconizat meteorologii, azi a plouat în cantități semnificative în majoritatea zonelor țării. Mari probleme au fost în Capitală, la Chișinău, acolo unde debitul apei a fost uriaș.Multe case au fost inundate, iar aceeași soartă au avut-o și autoturismele.

Vreme de coșmar în Republica Moldova, la Chișinău strazile au fost blocate de furia apelor. Unii trecători surprinși de viitură au făcut mari eforturi ca să scape

Una dintre marile artere, Bulevardul Ștefan cel Mare s-a transformat într-o apă curgătoare. În aceste condiții, majoritatea mijloacelor de transport în comun s-au blocat. Mașinile au fost luate de ape, iar trecătorii care au avut neșansa de-a fi prinși de viitură au făcut eforturi disperate pentru a ieși la liman, după cum notează jurnaliștii de la tv8.md.

 

Furtună, Sistem de avertizare

Furtună. Sursă foto: Unsplash

Conform imaginilor ce au fost publicate de Inspectoratul General de Poliție (IGP), râul Bâc al capitalei a ieșit din albie, în urma ploilor puternice de sâmbătă, 14 septembrie. Străzile Albișoara și Petricani au fost inundate masiv.

Ne puteți urmări și pe Google News

Și mâine se anunță o vreme extremă. Meteorologii au anunța că va ploua în toată țara, în cantități importante și există risc de inundații. Ciclonul Boris a lovit și în Republica Moldova, după ce a afectat serios și România.

Mai multe localități au probleme cu energia electrică și au rămas în beznă

13 localități din 3 raioane (Orhei – 1, satul Pelivan; Cantemir – satele Capaclia, Cania, Lărguța, Samalia, Iepureni, Stoianovca, Haragîș, Vișniovca; Leova – satele Cupcui, Romanovca și Sărata Nouă) sunt deconectate, în acest moment, de la energia electrică, conform informațiilor oferite de oficialii Guvernului de la Chișinău.

În satul Romanovca a cedat digul unui bazin de acumulare, iar apa se scurge într-un alt iaz din apropiere. Pentru a face față situației urgente, în zonele afectate au fost trimiși 204 angajați și 76 unități de transport.

Revista presei