Șase copii au furat mașina părinților. Ce s-a întâmplat în scurt timp
- Mădălina Sfrijan
- 13 septembrie 2024, 08:33
Șase adolescenți din județul Prahova au provocat un accident, după ce au furat mașina părinților. Minorii au pornit într-o cursă periculoasă pe străzile din Ploiești și au condus pe rând autoturismul.
Șase adolescenți din Ploiești au provocat un accident
Cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, minorii au furat autoturismul și au ieșit pe străzile din Ploiești. După doar câteva săptămâni de la tragedia petrecută lângă Parcul Pantelimon, alți adolescenți ajung să provoace un accident.
Minorul de 14 ani a furat mașina tatălui și a decis să se distreze alături de alți cinci prieteni. Au condus autoturismul pe rând și au încheiat cursa periculoasă cu un accident.
S-au izbit într-un stâlp
Din cauza lipsei de experiență, unul dintre minori a pierdut controlul volanului. Astfel, mașina s-a izbit într-un stâlp. Anchetă legată de acest caz se află în plină desfășurare.
În această etapă a investigaţiei, adolescenții au fost plasați sub control judiciar.
„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi în urma verificărilor efectuate au identificat un minor de 14 ani, din municipiu Ploieşti, care ar fi sustras un autoturism şi l-ar fost condus pe drumurile publice din municipiu şi ulterior ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale pe Şoseaua Nordului, în zona autogării", conform IPJ Prahova.
În goana pe străzi, aceștia au trecut și pe lângă un grup de pietoni. Mai mult, în timpul cursei periculoase, doi dintre adolescenți fac glume privind gravitatea faptei.
„Vezi că s-a băgat lege că dacă conduci fără permis, te duci direct la pârnaie. Nu e, măi. Doamne ajută! Au mâncare bună! Doamne fereşte. Accelereaza puţin aici, că poate intri în ăsta", se aude pe imaginile filmate.
Tragedia de lângă Parcul Pantelimon se putea repeta la Ploiești
În urmă cu doar câteva săptămâni, un copil a murit, iar sora lui a rămas fără un picior, după ce au fost loviți din plin. Accidentul cumplit a fost provocat de un șofer fără permis și experiență.