Daniel Fenechiu: Pensia militarilor trebuie calculată corect

Daniel Fenechiu: Pensia militarilor trebuie calculată corect

Senatorul Daniel Fenechiu a anunțat că PNL a înaintat o propunere de lege care să reglementeze pensiile militarilor.

Daniel Fenechiu, anunț despre pensiile militarilor

Liberalul a transmis că ideea schimbării pensiilor militarilor a pornit de la liderul partidului, Nicolae Ciucă:

„La începutul lunii august, președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, m-a chemat la el și mi-a spus: Domnule Fenechiu ești liderul grupului parlamentar din Senat al PNL și vreu să pui în dezbatere publică și să inițiezi un proiect de lege care să rezolve inechitațiile din sistemul militar. Suntem într-o situație în care oameni care s-au pensionat în urmă cu ani de zile au ajuns să aibă pensii mult mai mici decât oameni care s-au pensionat recent, care au avut funcții și grade mult mai mici”, a precizat liberalul.

Militari

Sursa foto: Administratia Prezidentiala

Daniel Fenechiu: Pensia militarilor trebuie calculată corect

„A urmat o perioadă de circa o lună de zile în care împreună cu Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei de Apărare din Senat, împreună cu Gabi Andronache, liderul grupului din Camera Deputaților, și împreună cu Laurențiu Leureanu și cu Virgiliu Guran, am stat de vorbă cu toți factorii implicați în zona pensionarilor militari, cu Casa de Pensii militare, cu direcția financiară a Ministerului Apărării Naționale și am ajuns la o concluzie: pensia militarilor trebuie calculată corect astfel încât cei care s-au pensionat mai demult să nu aibă pensii mai mici decât cei care se pensionează astăzi, doar datorită faptului că s-au penionat mai demult”, a precizat Daniel Fenechiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce schimbări aduce noul proiect de lege

Senatorul a precizat și ce schimbări aduce noul proiect de lege

„Astfel, venim în fața dvs. cu un proiect de lege care stabilește ca pensiile militare să se actualizeze permanent, în raport de solda de grad și în raport de funcția pe care au avut-o cei care s-au pensionat. Credem că doar în contextul în care respectăm militarul și respectăm activitatea lui, putem ca societatea românească să meargă înainte și să creștem încrederea militarilor în statul român.

Dacă legea pe care o propune Partidul Național Liberal va trece, dispar toate inechitățile din sistemul militar”, a conchis Daniel Fenechiu, pe pagina sa de Facebook.

Revista presei
Furtuna de zăpadă