Evenimentul Istoric, nr.78: Regal al Antichității - Conspiratorul Catilina

Evenimentul Istoric, nr.78: Regal al Antichității - Conspiratorul Catilina

Evenimentul Istoric, nr.78: Regal al Antichității - Conspiratorul Catilina, politicianul roman care a vrut să distrugă ordinea publică.

Ca de fiecare dată, Evenimentul Istoric, în ediția tipărită, oferă cele mai importante subiecte de istorie, pornind de la Preistorie și Antichitate și mergând până la Epoca Contemporană.

În numărul 78, august-septembrie 2024, Evenimentul Istoric oferă un articol despre viața unui personaj controversat. Se numește Lucius Sergius Catilina. Istoriografia l-a reținut ca atare încă din Antichitate. Evident, nici epocile ulterioare nu l-au neglijat.  Evenimentul Istoric se găsește atât la chioșcurile care difuzează presa cât și on-line pe edituradecarte.ro

Lucius Sergius Catilina, un profitor al Războiului Civil dintre Marius și Sulla

Catilina s-a născut în 108 î.Hr. și a murit în anul 62 î.Hr. A făcut parte din legendara gintă Sergia, despre care istoricii au stabilit că provenea dintre prinele „gentes” italice încă din vremea lui Aeneas. Ce l-a caracterizat pe acest personaj? Se spune că avea trei mari defecte: iubea femeile până la obsesie, provocând chiar asasinate. Asasina femeile când dorea să scape de ele, asasina competitorii bărbați dacă voia să aibă cu orice preț o femeie ca soție ori ca amantă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un al doilea defect era cupiditatea. Ca și Verres, marele guvernator corupt al Siciliei romane, Catilina acumulase averi considerabile.Războiul civil dintre Caius Marius și Cornelius Sulla i-a venit mănușă cum se zice. Se știe că, devenit dictator, Sulla a lansat o campanie de proscrieri fără precedent. Adică, inamicii publici, hostes publici pierdeau averea. Fie o cedau de bună voie, fie se sinucideau nu înainte de a o lăsa pe mâna cui trebuia, fie le era confiscată. Catilina acumulase o avere imensă.

Al treilea defect era boala puterii. Era obsedat de putere până la paroxism. Dorea cu ardoare să devină consul. Consulatul era magistratura supremă a Romei Republicane. Roma era condusă de doi „președinți”, numiți consuli. Chiar și împărații, în vremea Imperiului aveau magistratura de consuli. Consulatul imperial era „sufectus”, adică peste consulii efectivi, cei „ordinarii”. De fiecare dată, Catilina se lovea de refuzul cetățenilor care nu-l alegeau în magistratura mult râvnită.

Catilina învins juridic de Cicero! Sinuciderea de la Pistoia

Cu siguranță, Catilina putea ajunge unde dorea, dacă soarta nu-i scotea în cale, un adversar inferior social, dar genial intelectual. Marcus Tullius Cicero, născut la Arpinum era cavaler, inferior social și politic senatorilor, ordinul superior din care făcea parte Catilina. Fusese adlectus, cooptat între senatori fiindcă era genial în abordări juridice. Îl înfrânsese în justiție și îl demascase pe Verres, guvernatorul-prefectus al Siciliei.

„Până când, Catilina vei mai abuza de încrederea noastră”? îl va întreba Cicero în proces, când îi va demasca rebeliunea? Catilina plănuia să elibereze deținuții, sclavii și să preia puterea prin forță asupra Romei. Adunase și o armată, numai că datorită geniului lui Cicero, Catilina s-a văzut înfrânt și demascat. Încercase în alegeri de trei ori să fie consul. A patra oară, încercase o rebeliune. Se va sinucide la Pistoia, în Toscana, după ce trupele romane fidele Senatului îl urmăreau pentru a-l lichida. Complicii săi, prinși de oamenii lui Cicero care îi demascase, deja ajunseseră închiși și vor fi executați sumar.

Uzurpatorul - personaj în istoriografie!

În Antichitate, de la Cicero, au rămas genialele lui pledoarii, „Catilinarele”. Tot în această epocă, istoricul Caius Sallustius a scris „Despre conjurația lui Catilina”. Evident, scrierile au fost unele obiective și au fost folosite drept surse primare pentru toți istoricii moderni și contemporani de mai târziu.

Numele lui Lucius Sergius Catilina a devenit nomen odiosum, asociat cu uzurparea, corupția și cupiditatea.

Sursa foto: Arhivă

Revista presei