Ion Ţiriac, în plin scandal cu președintele ITF. De la ce au plecat neînțelegerile

Ion Ţiriac, în plin scandal cu președintele ITF. De la ce au plecat neînțelegerile Ion Țiriac. Sursă foto: Facebook

Ion Ţiriac se află într-un scandal uriaș cu președintele Federației Internaționale de Tenis (ITF), David Haggerty. Fostul mare jucîtor de tenis l-a făcut „handicapat” și i-a cerut demisia din funcția pe care o deține, scrie romaniatv.net.

Ion Ţiriac, în plin scandal cu președintele ITF

Ion Țiriac se află în mijlocul unui scandal cu președintele Federației Internaționale de Tenis (ITF), David Haggerty, cel care i-a interzis celei mai influente figuri din tenisul mondial să participe la meciurile de tenis de la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.

Ion Țiriac a vorbit pentru prima dată despre tot ceea ce i s-a întâmplat spunând că deși a avut acreditare....„doar la tenis nu am avut dreptul să mă duc”.

Omul de afaceri a mai subliniat că are „o relație foarte „fricționată” cu David Haggerty căruia i-a cerut demisia. „I-am spus că este handicapat, a mai completat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

nedefinitIon Ţiriac, în plin scandal cu președintele ITF. Sursa foto: Wikipedia.

Totul a plecat de la o scrisoare buclucașă

Această situație tensionată a fost alimentată de o scrisoare pe care Ion Țiriac i-a trimis-o lui David Haggerty în 2023, în care îl critica pentru parteneriatul încheiat între ITF și compania Kosmos, deținută de fotbalistul Gerard Piqué. Acest parteneriat avea ca obiectiv revitalizarea Cupei Davis, însă a fost reziliat în 2023.

”În atenția domnului Dave Haggerty, președintele Federației Internaționale de Tenis, Domnule președinte, în calitate de președinte de onoare al Federației Române de Tenis, membru fondator al Federației Internaționale de Tenis din 1913, de trei ori finalistă în Cupa Davis, vreau să vă reamintesc faptul că în urmă cu patru ani, în fața a 600 de persoane, v-ați luat angajamentul că `veți crește vizibilitatea, notorietatea și situația financiară a Cupei Davis, prin parteneriatul încheiat cu Kosmos (un parteneriat care se va întinde pe 25 de ani)`.

În acel moment, v-am atenționat că veți distruge cea mai importantă competiție de tenis din lume și parteneriatul nu va dura mai mult de 2-3 ani. Astăzi, ați anunțat încheierea colaborării. Am avut dreptate! Așadar, sper că aveți decența de a vă da demisia”, i-a scris anul trecut, Ion Ţiriac lui David Haggerty.

Revista presei