Supărarea lui Florin Piersic și mesajul pentru cei care îi cântă prohodul: Vreau să trăiesc
- Emma Cristescu
- 10 septembrie 2024, 14:39
Florin Piersic i-a spus la telefon lui Dan Negru că nu vrea să renunțe la teatru și că speră să se întoarcă cât mai repede în lumina reflectoarelor. Prezentatorul a postat convorbirea pe rețelele de socializare și i-a asigurat pe fani că actorul va mai juca în spectacole.
Cum se simte Florin Piersic
„Mă recuperez, mă simt mult mai bine, chiar foarte bine zic eu și chiar astăzi am încercat să vorbesc cu cei care se ocupă de mine. Toți au spus: Ești în regulă, o să fii foarte bine”, a explicat Florin Piersic, care s-a declarat totuși nemulțumit de ce se scrie în presă despre el.
Nu vrea să renunțe la teatru
Actorul este deranjat de zvonurile că va reveni pe scenă pentru spectacole de „rămas-bun” în ianuarie 2025, la împlinirea vârstei de 89 de ani. Piersic va apărea într-o emisiune a lui Dan Negru la începutul anului viitor și nici nu vrea să audă de termenii „adio” și „rămas-bun”.„Să dea Dumnezeu să împlinesc acei 89 de ani”, a mai spus Piersic, înainte ca Dan Negru să-i propună o cursă de înot alături de campionul olimpic David Popovici.
Florin Piersic are mari speranțe
Marele actor a spus că, în luna ianuarie, va reuși să iasă din nou în public pentru a-și întâlni fanii și pentru a sta de vorbă cu cei care l-au susținut în aceste luni grele. Piersic a zis că se recuperează și că citește cărți în această perioadă. El este convins că încă mai are multe de descoperit și că povestea lui nu se termină acum.
„Am să trăiesc. Pentru că eu doresc foarte tare să apar în sfârșit, în ianuarie, sper eu, sunt sigur că o să vin la tine în emisiune. Vreau să mă întâlnesc cu publicul, să vorbesc cu el. Vreau doar un lucru, să fiu sănătos, așa cum mă simt acum. Știi ce fac acum? În afară că mă recuperez, citesc cărți care mi-au fost trimise.", a mai spus marele actor Florin Piersic.