Piața imobiliară a luat-o razna. Sume record pentru apartamente în București. Zonele cele mai scumpe

Piața imobiliară a luat-o razna. Sume record pentru apartamente în București. Zonele cele mai scumpePiața imobiliară. Apartamente de lux. Sursa foto: Pixabay

Piața imobiliară a a luat-o razna în Români, iar cele mai mari scumpiri sunt București. De exemplu, apartamente noi din anumite zone ale Capitalei au ajuns la prețuri cu până la 90% mai mari.

Piața imobiliară a luat-o razna. Sume record pentru apartamente în București

Piața imobiliară se confruntă cu o problemă majoră deoarece în urma exploziei prețurilor la apartamente puterea de cumpărare a scăzut. Prețurile apartamentelor sunt în continuă creștere în orașele mari din România, valoarea lor fiind mai mare cu cel puțin 10% față de anul trecut, iar o creștere neașteptată s-a înregistrat ultimele 30 de zile.

Potrivit platformei „Imobiliare.ro”, piața imobiliară din București a înregistrat scumpiri considerate istorice în Capitală, atât la apartamentele noi, cât și la cele mai vechi. Majorările s-au apropiat de 80%-90% în cinci ani, nu doar în zonele de lux, ci și în cartiere mai ieftine.

În prezent, prețurile sar peste 80.000 de euro pentru un apartament cu două camere în zona de Sud a Capitalei și pot ajunge chiar și la 100.000 de euro cu un loc de parcare.

Piața imobiliară a luat-o razna. Sursa foto: imobiliare.ro.

Care sunt cele mai scumpe zone din Capitală

Piața imobiliară remarcă o creștere substanțială în cartierele de lux ale Capitalei. Acestea sunt Herăstrău, Kiseleff și Aviaței. Apartamentele cele mai ieftine sunt în Giurgiului, Prelungirea Ghencea și apartamentele din Ferentari.

În acest moment, spun experții paltformei imobilaire.ro., nu există nicio zonă în Capitală în care prețurile pentru apartamentele noi scoase la vânzare să fie în scădere. Sunt cartiere unde apartamentele noi s-au scumpit cu cel puțin 60% în ultimii cinci ani, iar în unele zone depășesc suma de 3.000 euro/mp.

De exemplu, în Pantelimon și Drumul Taberei, prețurile au crescut cu 88%, respectiv cu 79%. La apartamentele noi prețul a crescut cu 61%  în zonele Tineretului-Timpuri Noi, Bucureștii Noi și Moșilor. Și cu 60% în Cotroceni, Giulești, Colentina sau în  zona 13 Septembrie-Panduri.

Piața imobiliară, greu de stăvilit. S-a atins pragul istoric de 3.000 euro/mp

În nordul Capitalei este cea mai scumpă zonă. Vorbim de Herăstrău-Șoseaua Nordului unde apartamentele noi se vând cu un preț istoric de 3.095 euro/mp.

De asemenea, în zona Dacia-Eminescu care se întinde de la Piața Victoriei la Piața Universității, locuințele noi sunt scoase la vânzare cu 3.008 euro/mp util, respectiv cu 2.881 euro/mp util. Iar în Ghencea și Berceni un apartament nou se vinde cu 1.300 euro/mp.

În cartierul Militari numărul apartamentelor noi scoase la vânzare a fost cu 20% mai mic față de cel înregistrat acum cinci ani. În alte trei cartiere din București sunt apartamente mai ieftine, cum ar fi: Pantelimon, Rahova și Ghencea.