Deputatul ucrainean Artiom Dmitriuk a evadat prin Republica Moldova. Cum a fost posibilă

Deputatul ucrainean Artiom Dmitriuk a evadat prin Republica Moldova. Cum a fost posibilă Deputatul ucrainean Artiom Dmitriuk/ Sursa foto: obozrevatel.com

Republica Moldova. Scandalul legat de evadarea deputatului ucrainean Artiom Dmitriuk ia o nouă amploare. Totul, după ce autoritățile au identificat trei persoane care l-ar fi ajutat pe Dmitriuk să părăsească ilegal teritoriul Ucrainei. 

Deputatul ucrainean Artiom Dmitruk a părăsit Ucraina, prin punctul de trecere Pavlivka, din așa numita rmn, scrie presa din Ucraina. Porțiunea de frontieră nu este controlată de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Filmul evadării, reconstituit de oamenii legii

Operațiunea a fost planificată riguros, iar în schemă ar fi implicate mai multe persoane, declară oamenii legii.

Astfel, pe 23 august, Dmitruk a părăsit Kievul, îndreptându-se spre Odesa, într-o mașină condusă de o altă persoană. În jurul orei 17:00, Dmitruk a fost transferat într-o altă mașină, în care se afla și organizatorul schemei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa foto: SBI

Peste patru ore, deputatul era deja la frontieră și a părăsit ilegal Ucraina pe jos.

Moldoveni, implicați în schemă

Ofițerii SBI ar fi identificat toate persoanele implicate în organizarea evadării. În schemă au fost implicați atât rezidenți din Ucraina, cât și cetățeni ai Republicii Moldova.

Momentan, sunt investigați trei membri ai grupării. Doar o persoană a putut fi reținută, iar procurorii vor cere în instanță aplicarea arestului ca măsură preventivă.

Sursa foto: SBI

Ce riscă ucrainenii care fug de înrolare

De la începutul războiului declanșat de Federația Rusă, în Ucraina a fost introdusă legea marțială. Astfel, bărbații cu cetățenie ucraineană, cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, nu au voie să părăsească țara.

Cei care se eschivează de la recrutare riscă până la 5 ani de închisoare. Dezertorii pot primi pedepse și mai dure - de până la 12 ani.

La începutul lunii august, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat decretul de prelungire a perioade de aplicare a legii marțiale în Ucraina. A fost prelungită și perioada de mobilizare generală cu 90 de zile, până la 9 noiembrie.

Anterior, autoritățile ucrainene au redus și vârsta de mobilizare, de la 27 la 25 de ani.

Revista presei
Vitralii incolore