Plafonul pentru voucherele de alimente și medicamentele compensate crește
- Iulia Moraru
- 29 august 2024, 19:05
România. Coaliția PSD-PNL a decis să adopte, prin Ordonanță de Urgență, într-o ședință de Guvern programată pentru începutul săptămânii viitoare, un pachet de măsuri destinat unei anumite categorii de români. Această hotărâre a fost luată ca urmare a majorării pensiilor.
Este vorba despre majorarea plafonului pentru voucherele de alimente și medicamentele compensate.
Actualizarea plafoanelor privind voucherele pentru alimente
Conform surselor, în prezent se discută despre acordarea de vouchere de alimente în valoare de 250 lei, distribuite la fiecare două luni, pentru aproximativ 2,4 milioane de persoane.
De asemenea, va fi majorat şi plafonul pentru 90% din compensarea medicamentelor.
Beneficiile, primite de cei cu venituri de sub 2.000 de lei
În prezent, voucherele pentru alimente sunt oferite persoanelor cu venituri de până la 2.000 de lei.
Cel mai probabil, acest plafon va fi majorat la 3.000 de lei. Astfel, persoanele cu venituri sub această sumă vor putea beneficia de ambele tipuri de ajutoare.
Creșterea plafonului este cauzată de faptul că pensiile au crescut, în medie, cu 700 de lei, ceea ce ar fi determinat pierderea acestor ajutoare pentru mulți dintre cei 3.800.000 de pensionari care au primit sume suplimentare.
Crește plafonul pentru pensionarii eligibili pentru medicamente compensate cu 90%
Plafonul de venituri pentru pensionarii eligibili să primească medicamente compensate cu 90% a fost ajustat ultima dată la începutul acestui an.
În prezent, plafonul de venituri este de 1.830 lei pe lună, inclusiv, indiferent dacă persoanele aveau alte surse de venituri sau nu.
„Avem azi o decizie extrem de importantă legată de medicamentele compensate cu 90% pentru pensionari. Creștem plafonul seniorilor care sunt eligibili să le primească pentru a putea cuprinde un număr mai mare de pensionari. Este vorba de oameni în vârstă cu pensii mici pentru care aceste medicamente sunt cu adevărat vitale. Iar în 2024 am majorat bugetul sănătății cu peste 40% fiindcă reprezintă o prioritate a acestui Guvern”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul anului.