Lagărele terorii comuniste. Mii de copii au murit în orfelinatele lui Nicolae Ceaușescu. Vinovații nu au fost trași la răspundere

Lagărele terorii comuniste. Mii de copii au murit în orfelinatele lui Nicolae Ceaușescu. Vinovații nu au fost trași la răspundere Copiii din orfelinatele lui Ceaușescu, după Decretul 770/1966. Sursa foto: www.instagram.com/abrahamsmike

În anul 1966, Nicolae Ceaușescu a introdus Decretul antiavort, care a dus la apariția așa-numitei Generații a Decrețeilor. Prin acest decret, regimul comunist își propunea să crească artificial natalitatea. Însă, nici familiile și nici statul nu erau pregătite să susțină o astfel de politică demografică forțată. Consecința directă a fost abandonarea a zeci de mii de copii, care au ajuns în orfelinate.

În cele 29 de cămine-spital care au funcționat între 1954 și 1989, au fost documentate 2.207 morți suspecte ale unor copii cu dizabilități psihice, doar în patru dintre aceste instituții.

Decretul 770/1966 a dus la moartea a sute de mii de mame și copii

Istoricii de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) consideră că aceste morți fac parte dintr-un proces de „exterminare în masă” a unei comunități neajutorate, având la bază dovezi de tip judiciar – documente, mărturii și posibilitatea unor deshumări. Cu toate acestea, Parchetul General a închis dosarele invocând lipsa probelor.

În 1970, Nicolae Ceaușescu căuta soluții pentru problemele generate de propriul decret - 770/1966. Acesta impunea una dintre cele mai stricte politici pronataliste din lume. Prin decret, Ceaușescu dorea creșterea populației, limitând drastic avorturile și contracepția. Folosea instituții represive precum Miliția, Securitatea și Procuratura pentru a controla și constrânge populația.

Ne puteți urmări și pe Google News

Efectele decretului au fost evidente:

- Creșterea mortalității materne, cu 12.579 decese între 1966 și 1989.

- Creșterea mortalității infantile, cu 331.592 decese ale copiilor sub un an în aceeași perioadă.

- Numărul mare de copii născuți cu malformații congenitale grave.

- Creșterea numărului de copii cu afecțiuni fizice și psihice.

- Mii de copii rămași orfani.

- Un număr impresionant de copii abandonați.

În orfelinatele lui Nicolae Ceaușescu se murea pe capete

Deși au trecut 34 de ani de la Revoluția Română, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru suferințele îndurate de zeci de mii de copii.

Un caz reprezentativ este cel al Ramonei Maria Roman, născută pe 5 februarie 1979, într-un sat din județul Neamț. Fiind unul dintre milioanele de copii ai Decretului 770, Ramona a fost abandonată într-un orfelinat din cauza situației financiare precare a mamei sale. La vârsta de trei ani, Ramona a fost diagnosticată cu oligofrenie și retard, fiind transferată la Căminul-Spital Păstrăveni din județul Neamț, unde a intrat sub îngrijirea statului.

Soarta Ramonei reflectă experiența a aproximativ 300.000 de copii care, între 1954 și 1989, au fost instituționalizați în orfelinate, case de copii sau cămine-spital. Autoritățile comuniste cunoșteau existența acestor instituții, dar adevărul despre condițiile de acolo a devenit public abia după 1990, când imaginile cu copii malnutriți și legați de paturi au șocat lumea întreagă.

A existat un val de solidaritate internațională după Revoluție, cu ajutoare trimise din Occident. Mii de copii au fost adoptați în străinătate. Totuși, pentru majoritatea copiilor rămași în țară, nu s-a făcut dreptate.

Intrarea în cămin echivala cu o condamnare la moarte

Pentru majoritatea copiilor, intrarea într-un cămin-spital însemna o condamnare la moarte, spun istoricii de la IICMER. Tratamentele psihiatrice îi transformau în legume. Mulți copii dezvoltau boli tratabile, dar nu primeau îngrijire și mureau. Cu cât erau mai mici, cu atât aveau mai puține șanse de supraviețuire.

La căminul-spital Siret, între 1 aprilie 1956 și 6 iunie 2001, au fost internați 8.589 de copii. Dintre aceștia, 1.541 au murit între 1965 și 1989. Cele mai frecvente cauze ale morții au fost bronhopneumoniile, epilepsia, afecțiunile cardiace, renale, gastrointestinale și traumatismele cranio-cerebrale.

Nimeni nu a fost tras la răspundere

Nimeni nu a fost tras la răspundere pentru miile de decese. În ultimii șapte ani, istoricii au analizat activitatea din patru spitale-cămin din România. Cercetătorii de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului (IICMER) au înregistrat 2.207 copii decedați. Estimările indică un total de 15.000 de morți. Acești copii proveneau din cămine-spital unde erau internați cei cu handicapuri fizice și psihice.

Dosarele celor responsabili au fost trimise la procurori. Un dosar a fost deja închis, iar soarta celorlalte este incertă. Adevărul despre impactul politicii de creștere a natalității, promovată de Decretul 770 din 1 octombrie 1966 al lui Nicolae Ceaușescu, așteaptă încă să fie dezvăluit.

În 1999, Guvernul Radu Vasile a emis o ordonanță de urgență care restructura cele 29 de cămine-spital pentru copiii cu dizabilități. Această ordonanță prevedea protecția socială a persoanelor cu handicap și integrarea lor în muncă. Cu toate acestea, numărul exact al asistaților și al instituțiilor rămâne incert.

Căminul-spital Sighet, de exemplu, a fost închis în 2003, iar în 2023, clădirea încă poartă urmele trecutului. Istoricii de la IICCMER au documentat activitatea acestor instituții și au estimat că aproximativ 15.000 de copii au murit doar în căminele-spital. Dintre aceștia, 2.207 decese au fost confirmate.

În 2017, IICMER a trimis Parchetului General dosarul Căminului-Spital Siret, acuzând moartea suspectă a 356 de copii cu probleme neuropsihice. După șase ani de anchetă, în 2023, Parchetul a decis să nu trimită pe nimeni în judecată, invocând lipsa de probe. Un incendiu din 2006 a distrus arhiva căminului, inclusiv fișele medicale ale copiilor. Procurorii au declarat că nu au avut ce investiga, iar fostul personal al căminului a confirmat dispariția documentelor. Ancheta s-a încheiat fără consecințe penale, dosarul fiind închis de procurorul Marius Iacob, potrivit Europa Liberă.

 

Revista presei
Amurg istoric. Volumul 2