Credeți sau nu, resturile de pe Marte au ajuns frecvent pe Pământ. Acest lucru s-a întâmplat în urma unor impacturi puternice ce au lovit suprafața Planetei Roșii. Au existat cel puțin 10 astfel de evenimente de formare a meteoriților în istoria recentă a lui Marte. Atunci când au loc aceste impacturi masive, meteoriții pot fi aruncați departe de Planeta Roșie cu o viteză suficient de mare. Astfel, ei se eliberează de atracția gravitațională și intră pe orbită în jurul Soarelui. Unii dintre ei ajung să cadă pe Pământ.

Oamenii de știință de la Universitatea din Alberta au urmărit originea a 200 dintre acești meteoriți până la cinci cratere de impact din două regiuni vulcanice de pe Marte. Acestea din urmă sunt cunoscute sub numele de Tharsis și Elysium.

„Acum, putem grupa acești meteoriți în funcție de istoria lor comună și apoi de localizarea lor pe suprafață înainte de a ajunge pe Pământ”, a declarat Chris Herd, curator al colecției de meteoriți a universității și profesor în cadrul facultății de științe.

Meteoriții cad în permanență pe Pământ

Meteoriții cad pe Pământ în permanență. Se estimează că în fiecare zi cad 48,5 tone  de material meteorit, potrivit NASA. Totuși, majoritatea ajung la suprafață sub formă de mici particule de praf imperceptibile. Determinarea originii lor poate fi adesea dificilă. În anii 1980, oamenii de știință au devenit suspicioși în legătură cu un grup de meteoriți care păreau să aibă origini vulcanice, cu vârste de 1,3 miliarde de ani.

Acest lucru însemna că rocile trebuiau să provină de pe un corp ceresc cu activitate vulcanică recentă. Aici, Marte este un candidat probabil. Cu toate acestea, dovada a venit atunci când navetele Viking ale NASA au putut compara compoziția atmosferei marțiene cu gazele găsite în aceste roci.

Identificarea exactă a locului de pe Marte de unde provin acestea a fost dificil de realizat anterior. Echipa a menționat în lucrarea lor că această dificultate a apărut din utilizarea unei tehnici numite potrivire spectrală. Acesta este utilizată pentru a identifica și a compara compoziția materialelor prin analizarea modelelor de lumină pe care le absorb sau le emit.

Cu toate acestea, metoda este limitată de factori precum variabilitatea terenului și acoperirea extinsă de praf. Ele pot distorsiona semnalele spectrale, în special pe terenuri mai tinere precum Tharsis și Elysium. Știind exact de unde provin acești meteoriți marțieni, oamenii de știință ar putea reconstitui mai bine trecutul geologic al planetei.

„[Ar] permite recalibrarea cronologiei lui Marte. Ar putea avea implicații asupra momentului, duratei și naturii unei game largi de evenimente majore din istoria marțiană. Eu o numesc veriga lipsă. se pot menționa condițiile în care acest meteorit a fost ejectat. Ele au fost realizate de un eveniment de impact care a produs cratere cu diametrul cuprins între 10 și 30 de kilometri”, a declarat Herd.

Se fac simulări cu situația de pe planeta Marte

Echipa a combinat simulări de înaltă rezoluție ale impactului cu o planetă asemănătoare planetei Marte. „Unul dintre progresele majore este acela de a putea modela procesul de ejecție. Pe baza acestuia ar fi putut ejecta un anumit grup de meteoriți sau chiar un anumit meteorit”, a declarat Herd.

Rezultatele modelului au permis echipei să determine „presiunile de șoc maxime” ale evenimentelor de impact și durata în care rocile au fost expuse la aceste presiuni. Acest lucru poate fi determinat din „caracteristicile șocului” observate în meteoriți.

Ce s-a detectat pe baza datelor?

Pe baza acestor date, Herd și colegii săi au putut estima dimensiunea craterelor de impact care ar fi putut lansa meteoriții. De asemenea, ei au evidențiat și adâncimea la care rocile au fost îngropate înainte de impact. Aceste estimări ale adâncimii sunt însoțite de o anumită incertitudine. Cercetătorii le-au comparat cu geologia locală a craterelor sursă posibile și cu caracteristicile și vârstele meteoriților pentru a vedea dacă se aliniază.

„[Abordarea noastră de modelare] ne permite să spunem că, dintre toate aceste cratere potențiale, le putem restrânge la 15. Apoi din cele 15 le putem restrânge și mai mult pe baza caracteristicilor specifice ale meteoriților. Poate chiar putem reconstrui stratigrafia vulcanică [înregistrarea geologică], poziția tuturor acestor roci, înainte ca acestea să fie aruncate de la suprafață”, a spus el.

Acest lucru i-ar putea ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă mai bine când au avut loc evenimentele vulcanice pe Marte, diferitele surse de magmă marțiană și cât de repede s-au format craterele în timpul unei ere de bombardament redus cu meteoriți pe Planeta Roșie.

„Este cu adevărat uimitor dacă te gândești la asta. Este cel mai apropiat lucru pe care îl putem avea de a merge efectiv pe Marte și de a ridica o piatră ”, a adăugat Herd, conform livescience.com.