Cel mai violent conflict al lui Vadim Tudor. Și-a snopit un mare rival politic

Cel mai violent conflict al lui Vadim Tudor. Și-a snopit un mare rival politic Sursa: evz

Vadim Tudor a fost una dintre figurile cele mai pitorești de pe eșichierul politic românesc. Din nefericire, firea sa colerică a umbrit marile sale calități intelectuale.

Una dintre aventurile cele mai povestite a fost altercația sa cu un coleg deputat, respectiv cu FSN-istul Aristide Dragomir. Mai precis, Vadim l-a cam zdruncinat pe deputat, care a beneficiat și de ceva bumbăceală și de la gărzile Tribunului.

Băsescu l-a enervat pe Vadim

Totul a pornit de la un discurs al lui Traian Băsescu, pe atunci deputat FSN. "Corneliu Vadim Tudor e un profitor al actualei situaţii din România, cum a fost şi în trecut. De ce n-aţi avut curaj, domnule Vadim, să mă acuzaţi la televiziune că am furat vapoare? N-aţi făcut-o pentru că n-aţi avut curaj şi n-aţi făcut-o din laşitate tipic bolşevică", spunea Băsescu de la tribună.

Nervos, CV Tudor a părăsit sala. În hol a dat peste Aristide Dragomir care fuma o ţigară. Dragomir i-ar fi bătut obrazul lui Vadim. Acesta din urmă i-ar fi răspuns cu o înjurătură de mama. Mai târziu, Aristide Dragomir avea să declare că în acele momente a reacţionat că orice bărbat înjurat de mama: l-a apucat de guler pe rivalul sau politic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Trântă cu aromă ideologică

Și fandaxia a fost gata. Colericul Vadim n-a putut suporta afrontul și cei doi au dat-o rapid pe greco-romane, varianta de țărână. Tăvăleala a durat ceva. La locul faptei, în faţă bustului lui Alexandu Ioan Cuza, marmură era stropită de sânge.

Prezentă la locul faptei a fost și Pula Ivănescu, pe atunci deputat FSN care zice că ar fi încercat să-I despartă pe cei doi belicoși adversari. Și s-a ales cu rochia distrusă și sânge pe poale. Vadim şi-ar fi chemat în lupta bodyguazii, rostind vorbele: „Săriţi, mă, şi muiaţi-i oasele!”.

Între timp ce în sala de şedinţe ordinea de lucru a camerelor reunite se desfăşura normal.

Circul a durat ceva, și spectatori se puteau găși ușor.. Astfel, a intrat intempestiv deputatul FSN Vasile Bran. Surescitat, acesta şi-a făcut loc la microfon şi a anunţat că deputatul Aristide Dragomir tocmai a fost bătut de senatorul Corneliu Vadim Tudor! Ceea ce era cam adevărat…

Lumea s-a bulucit pe culoare, dar n-au mai căpătat subiecte de bârfă. Episodul cu smadoială se consumase.

În final, Aristide Dragomir era plin de sânge şi de vânătăi. A fost tratat la punctul de prim ajutor al Palatului din Dealul Mitropoliei (sediul Parlamentului pe atunci) apoi a mers la Institutul Medico Legal pentru a obţine adeverinţă că a fost bătut.

La fel a făcut şi Corneliu Vadim Tudor. După ce a ieşit de la IML, Aristide Dragomir a declarat că scandalul va continua: „Eu unul nu mă las!”.

Cu toate astea, lucrurile parcă s-au calmat de la sine, și, până la decesul lui Dragomir,  în 1995, lucrurile  s-au așezat și cei doi nu și-au mai împărțit pumni și picioare. Ba, se spune că ci doi se cam ocoleau…

În crizele sale de nervi, Vadim n-a ținut niciodată seamă dacă cine avea în față, femeie sau bărbat. Iar replicile sale erau, de cele mai multe dăți întâmpinate cu stupefacție. Distanța dintre discursul său și scandalurile pe cale le provoca  era disproporționată.

 

Revista presei