Chef Adi Hădean: Într-o farfurie cu mâncare echilibrată intră foarte multă muncă

Chef Adi Hădean: Într-o farfurie cu mâncare echilibrată intră foarte multă muncă

Chef Adrian Hădean, cunoscut drept unul dintre cei mai apreciați bucătari din România, a fost invitatul moderatorului  Sorin Andreiana, redactor-șef al Revistei Capital, la  podcastului „Esențial”, difuzat pe canalul de YouTube „Hai România”.

Programul „Adoptă o cantină”

Adrian Hădean a povestit despre programul „Adoptă o cantină” și ce presupune. „Acesta este un program foarte fain, pentru că am tot stat și ne-am gândit cum putem să facem să atragem fonduri. Noi primim ingrediente, dar ingredientele nu sunt suficiente. Nu este destul să ai orez și fasole. Într-o farfurie cu mâncare echilibrată intră foarte multe lucruri și foarte multă muncă, și energie. Și trebuie să le menții cumva, trebuie să le plătești. Și ONG-ul nostru, la fel ca orice alt ONG depinde și de banii pe care poate să îi primească din donații sau pe care poate să îi genereze într-un fel.”

Programul „Adoptă o cantină” este una dintre sursele noastre de venit și este, dacă vreți, un fel de Team Building pe care îl punem la dispoziția companiilor care pot să vină împreună cu noi într-o cantină. Sau în două sau în trei, în câte doresc. În câte pot să-și bugeteze în planul anual. Să vină să muncească împreună cu noi. Să-și aducă personalul la muncă efectiv. Și să ia contact cu beneficiarii noștri. Să vadă unde se duc banii pe care îi donează. Să vadă ce facem cu ei. Să vadă cine îi primește și în ce fel este primit rezultatul muncii lor.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Chef Hădean menționează în cadrul podcastului faptul că este important ca oamenii din companii să creeze conexiuni. „Aceasta este o activitate bazată pe omenie. Și omenia nu este o tranzacție comercială. Ea se manifestă în relația dintre oameni.”

Acest program a debutat recent, în urmă cu doar câteva luni.

Al doilea program, „Rețeaua de bine”

Subiectul discuției s-a concentrat pe încă unul dintre proiectele de suflet ale lui Adrian Hădean, și anume „Rețeaua de bine”. „Hai să spunem că „Rețeaua de bine” este mai degrabă un concept. Este un concept care reunește oameni pe care i-am ajutat de-a lungul timpului sau oameni care ne-au ajutat de-a lungul timpului și care se pot ajuta între ei. Până la urmă toată viața este despre cum poți să-ți faci relații, și mai ales cu cine. Noi căutăm să-i ținem aproape de noi pe toți oamenii de bine cu care suntem sau am ajuns în contact vreodată.”

Chef Adi Hădean a povestit și cum arată o zi de muncă în cadrul unui astfel de proiect. „În principiu la 6:00-7:00 se deschide bucătăria. Aprinzi focurile și te apuci să faci mâncarea.”

Ediția integrală a podcastului „Esențial” poate fi vizionată AICI.

Revista presei