Un bărbat a trăit lângă iubita lui fără să știe că este cu 25 de ani mai bătrână
- Sorina Benga
- 15 august 2024, 15:47
Yoshitaka, în vârstă de 40 de ani, are o căsnicie fericită de peste 11 ani cu Aki, în vârstă de 65 de ani. Dar, povestea lor este cu adevărat interesantă pentru că bărbatul a aflat de diferența de vârstă dintre ei abia în ziua dinaintea nunții.
Yoshitaka avea doar 29 de ani când a întâlnit iubirea vieții sale. Aki conducea un bar în stil japonez și, după ce au discutat puțin, și-au dat seama că au multe în comun. Amândoi trecuseră prin căsnicii eșuate și își creșteau copiii singuri, iar după ce au vizitat barul lui Aki de câteva ori, Yoshitaka a invitat-o în oraș. Japonezul își dădea seama că era puțin mai în vârstă decât el, dar nu i-a ghicit niciodată vârsta reală și nici ea nu i-a dezvăluit-o, temându-se că asta l-ar fi speriat.
Dragoste fără limită de vârstă
Ea avea 54 de ani la acea vreme, dar i-a spus lui Yoshitaka că are 44, iar el nu a bănuit niciodată nimic. Aki era mereu veselă și pielea ei fină nu-i trăda vârsta, așa că a reușit să păstreze secretul timp de șapte ani, până cu o zi înainte de nunta lor. La începutul anului 2020, chiar când pandemia COVID-19 se pregătea să facă ravagii în lume, Aki și Yoshitaka au decis să se căsătorească. Dându-și seama că s-ar putea îmbolnăvi, aceasta a realizat că Yoshitaka ar trebui să îi cunoască vârsta reală pentru a nu deruta medicii sau primii respondenți. Așa, Aki a decis să îi spună că este cu 25 de ani mai în vârstă decât el.
Nu știa cum va reacționa el, dar se temea că va fi furios că îl mințise atâta timp.
„Nu mă deranjează deloc vârsta ta reală, nu contează”, i-a spus Yoshitaka viitoarei sale soții. „Ceea ce contează este de ce nu mi-ai spus mai devreme, ca să nu trebuiască să-ți faci griji atâta timp.”
Părerile celor din jur
După căsătorie, cuplul japonez a decis să renunțe la slujbele lor și să călătorească prin Japonia, documentându-și aventurile pe un canal YouTube numit „Un cuplu cu o diferență de vârstă de 25 de ani”. La un moment dat, au înființat un serviciu online de curățare a aerului condiționat pe care l-au promovat prin intermediul rețelelor sociale.
Povestea lui Yoshitaka și Aki a devenit virală pentru prima dată în 2021, când a ținut prima pagină a ziarelor din Japonia și China, dar a reapărut recent după ce a fost prezentată de ziarul japonez Bunshun Online. Femeia în vârstă de 65 de ani a declarat publicației că o parte din motivul pentru care și-a ținut vârsta reală secretă față de Yoshitaka a fost prejudecata societății japoneze față de femeile în vârstă care se întâlnesc sau se căsătoresc cu bărbați mai tineri. „Bărbații mai în vârstă pot arăta cu mândrie cât de tinere și frumoase sunt soțiile lor, dar multe femei care sunt mai în vârstă decât soții lor ezită adesea să își dezvăluie relațiile altora”, a spus Aki.