Cearta Ceaușescu - Patilineț sau când cel mai deștept cedează primul. Cum a încercat să „bage strâmbe” Dumitru Popescu „Dumnezeu”.

Nicolae Ceaușescu (1918-1989) a fost liderul PCR (1965-1989) și șeful statului român (1967-1974; 1974-1989). Vasile Patilineț (1923-1986) a fost un demnitar comunist care a avut un rol esențial în reprganizarea Securității, Armatei, reforma administrativ-teritorială. Dumitru Popescu „Dumnezeu” (născut la 18 aprilie 1928, Turnu Măgurele) a avut funcții importante în conducerea culturii, presei românești, fiind secretar în CC al PCR, deputat în Marea Adunare Națională și Rector la „Ștefan Gheorghiu”, precursoarea SNSPA de astăzi.

Cearta Ceaușescu -Patilineț: Patilineț a respins tipărirea cărții unui militant comunist ceh - Julius Fučík

Cearta Ceaușescu-Patilineț s-a produs în intervalul 1968-1972, când Vasile Patilineț coordonase de la reabilitarea lui Pătrășcanu până la reconfigurarea Securității, Armatei, revenirea la județe. Dumitru Popescu Dumnezeu, în cartea sa „Cronos autodevorându-se”  (volumul II) a povestit subiectul. Prezent, la Ceaușescu, „Dumnezeu”. Supranumele are două origini, una potrivit căreia din Turnu Măgurele, familiei sale i se spunea așa „ai lui Dumnezeu”. A doua,  provine de la faptul că el ar fi spus la ședințele Agerpres subordonaților „Eu sunt Dumnezeul vostru”. Personal o cred, pe prima fiindcă și eu am avut în școala primară (în județul Olt) un coleg mai mare a cărui familie erau cunoscuți ai lui Dumnezeu”, O cred, evident și pe a doua, pentru că Popescu-Dumnezeu a fos cioplitorul cultului personalității lui Ceaușescu.

Cearta s-a produs în sediul CC al PCR în 1971 (după venirea lui Ceaușescu din China). Patilineț oprise, pe baza rapoartelor oamenilor lui de la Direcția Presei și Tipăriturilor, mai multe manuscrise, între care și lucrarea „Note de spânzurătoare” a comunistului cehoslovac Julius Fučík (foto). Titlul dat de Editura Politică era „Cu gâtul în ștreang”. Popescu-Dumnezeu (șef nou numit la CCES-Consiliul Culturii și Educației Socialiste) susține că Patilineț ar fi respins cartea din cauza inculturii. Îi aprecia calitățile de organizator, cele oratorice, dar, Popescu Dumnezeu spunea (cu superioritatea intelectualui, fiindcă el avusese studii de la început) că Patilineț nu citise aproape nimic.

Ceaușescu, atunci când a auzit că se oprea de la tipărit o carte a unui martir comunist (Fucik a fost spânzurat de Gestapo în 1943). ar fi țipat la Patilineț în prezența lui Popescu-Dumnezeu, făcându-l prost și punându-l să citească. Patilineț, evident, „nu s-a sinucis ”(cum s-ar fi așteptat Popescu Dumnezeu în sensul că muștruluiala lui Ceaușescu l-ar fi împins pe oricare la demisie) ci și-a văzut de treabă.

Cearta a fost o provocare a lui Popescu-Dumnezeu care i-a creat cultul personalității

Cearta respectivă a fost amintită doar de Dumitru Popescu-Dumnezeu (foto). Patilineț n-a mai apucat să aibă Memorii, murind la 9 octombrie 1986, într-un accident misterios la Ankara, Turcia. Și totuși, oare era Patilineț incult? Cu siguranță nu. Discursurile din arhivele păstrate la Wilson Center sau de la Arhivele CC al PCR arată contrariul. Patilineț știa de remanența expansiunii țariste în mentalul leadershipului sovietic și vorbea despre ea în timpul crizei invadării Cehoslovaciei în 1968.

Cu siguranță un activist ca Vasile Patilineț, membru al unei familii de ilegaliști din Lupeni (de origine poloneză) auzise de Julius Fučík fie și din cauza apropierii etnice. Julius Fučík (23 februarie 1903 - 8 septembrie 1943) a fost un activist comunist cehoslovac lichidat de Gestapo. A fost un comunist aservit total liniei staliniste de partid, A fost un martir comunist la fel cum a fost și Nikos Beloiannis (1913-1952) pentru greci. Imaginea sa de martir a rămas așa datorită morții sale tragice. Soția sa, Gusta  Fučíkova a avut după instaurarea guvernului comunist funcții de partid în domeniul conducerii organizațiilor de femei. La fel procedase și Elli Pappa, partenera lui Nikos Belloianis cu scrierile acestuia.

Cearta Ceaușescu-Patilineț a pornit de la cartea respectivă pe care  Fučík o scrisese pe foițe de țigară, care fuseseră scoase ilegal de doi gardieni din închisoarea pragheză Pankrak (Văcărești, Jilava de la București). Popescu-Dumnezeu îi construia deja lui Ceaușescu imaginea de erou, iar Ceaușescu se dădea în vânt după ilegaliști, deși epoca Dej o disprețuise după 1968 și se distanțase de ea. Fucik însă nu era un comunist național cum fusese Klement Gottwald de exemplu la cehi. Era un stalinist convins. în activitatea sa jurnalistica. A scris în 1930 cartea : „Țara unde mâine este deja ieri”, în care lăuda URSS unde stătuse patru luni în vizită.

Avatarurile cărții lui Julius Fučík

Cartea a apărut prima dată în Cehoslovacia în 1945. Ea a fost cenzurată de soția autorului, fiind scoase pasajele referitoare la tortură. Ea fusese sfătuită să nu publice întreaga carte pentru că  în perioada deținerii sale de către naziști (aprilie 1942-septembrie 1943) el a fost torturat și s-ar fi putut înțelege că ar fi detaliat sub tortură date despre comuniștii cehoslovaci. Spre cinstea lui Julius Fučík, s-a dovedit că el dăduse informații false care au abătut atenția naziștilor.

Cartea (foto) a apărut în 1995, inclusiv cu pasajele care lipseu, în Cehoslovacia. Și totuși, pe Popescu-Dumnezu îl contrazice chiar istoria, mai ales că, vorba lui Churchill, n-a fost el singurul care s-o scrie. Astfel, dacă vom căuta pe internet, vom vedea că Patilineț avusese o logică bună.

 

Cartea lui Julius Fučík  a apărut deja în 1948, la Editura Partidului Muncitoresc Român, la trei ani după ediția cehoslovacă. După știința mea, a mai avut cel puțin două reeditări în era Dej. Ambele au fost la Editura de Stat pentru Literatură și Artă ESPLA în 1959-1960 cu titlul „Reportaj cu ștreangul de gât” (foto). Așadar, ceea ce oprise Patilineț de la tipar era o reeditare a cărții. Ceaușescu, încurajat de Popescu-Dumnezeu a permis reeditarea cărții, dar aceasta nu s-a mai reeditat.

Probabil, Patilineț sau alții și-au apărat ulterior punctul de vedere. Cartea deja fusese editată în România în 1948,  1959 și 1960. Adică în epoca Dej de care Ceaușescu și Patilineț căutau să se rupă.

Motivele lui Patilineț

Julius Fučík fusese un simbol agitat de comuniștii cehoslovaci pentru procesele politice. Cel mai cunoscut a fost cel al comunistului cehoslovac de origine evreiască Rudolf Slansky. Stalin a vrut să scape de toți evreii comuniști, așa cum făcuse și în anii 30. Ori, în criticile aduse lui Slansky ( fusese incriminat drept sionist, sabotor, troțkist, titoist), s-a făcut trimitere la martiriul lui Fučík. Fučík era adept al „liniei bune”. Slansky era un deviaționist în concepția adversarilor săi. Chiar Klement Gottwald s-a temut pentru viața sa, dar a mai apucat să trăiască doar puțin după  moartea lui Stalin, murind din cauza unei artere crăpate, la câteva zile după funeraliile lui Stalin la care participase.

 

Se șție că Patilineț (foto) fusese artizanul destalinizării accentuate după 1965 de Ceaușescu, după primele acțiuni inițiate de către Dej. Ori, în contextul destalinizării, Patilineț nu putuse accepta ca o carte a unui activist stalinist (fie el ucis de Gestapo) să fie publicată de România, un stat care va condamna agresiunea sovietică în Cehsolovacia din 1968. Aleksandr Dubcek nu împărtășea valorile lui .Fučík Așadar, logica lui Patilineț funcționase perfect atunci. Doar că Popescu-Dumnezeu prinsese momentul „să i-o servească” unui tovarăș cu care nu se înțelegea.

Patilineț a ales „tactica cel mai deștept cedează” și, deși fusese făcut prost și incult se retrăsese. Ceaușescu deja își săpa temelia soclului pe care se va ridica monstruosul său cult al personalității, cu ajutorul lui Popescu-Dumnezeu. Evident, în timp ce se ridica acest cult, se săpa ușor ușor mormântul lui Ceaușescu.

Într-o enciclopedie a propagandei, cu siguranță, rolul lui Dumitru Popescu Dumnezeu de creator al cultului monstruos al lui Ceaușescu poate fi alăturat rolului pe care l-a avut Dr. Joseph Goebbels. Acesta construise cultul la fel de monstruos al personalității lui Adolf Hitler.Sursa foto: Arhivă