Anul școlar 2024-2025. Două reguli în premieră

Anul școlar 2024-2025. Două reguli în premieră Sursa foto: Arhiva EVZ

Peste o lună, pe 9 septembrie, milioane de copii și adolescenți români se vor întoarce pe băncile școlii. Anul școlar 2024-2025 vine cu multe noutăți. Printre acestea este nota la purtare care se va da la finalul fiecărui modul și nu numai la finalul anului școlar, cum era până acum. Sala de detenție este o altă noutate care apare în sistemul nostru de învățământ din acest an școlar.

Sala de detenție, prima noutate a anului școlar 2024-2025

Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar 2024-2025 pe 9 septembrie, potrivit structurii oficiale.

Sala de detenție este introdusă oficial în școlile din România începând din acest an școlar. Statutul Elevului, care cuprinde această noutate, urmează să intre în vigoare din septembrie anul acesta.

Indicațiile sunt clare. Fiecare școală va avea obliogația să își organizeze spațiul și procedura de supraveghere a elevilor indisciplinați, potrivit unei informări a Ministerului Educației (ME).

Ne puteți urmări și pe Google News

Trimiterea elevului într-un spațiu separat clasei, sală de detenție, este „o opțiune, nu este o obligație”,a ținut să precizeze ministrul Educației Ligia Deca într-o postare pe Facebook.

Telefoanele mobile, interzise în noul an școlar

Telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor este o altă noutate care intervine în anul școlar 2024-2025. Există însă o excepție atunci când acestea sunt folosite „în scop educativ, cu acordul cadrului didactic”, prevederile noul Statut al Elevului.

Elevii și părinții trebuie să știe că nerespectarea interdicției privind telefoanele ”poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ” pentru a-i fi restituit elevului la finalul orelor de curs.

Noutăți privind nota la purtare

Elevi, Daniel Funeriu

Elevi. Sursa foto: Pixabay

Noul Statul al Elevului prevede o noutate și în ce privește nota la putare. Aceasta va scădea cu un punct pentru fiecare 20 de absențe nemotivate pe an.

Ligia Deca a propus un prag de 40 de absențe pe an, dar aceasta a fost respinsă și chiar ironizată.

„Era firesc, din moment ce se dau burse pentru note sub 5”. „România lucrului bine făcut. Atât s-a putut în două mandate”, au fost două din reacțiile internauților la propunere ministrului privind absențele.

Tot legat de nota la purtare, anul școlar 2024-2025, introduce următoarea noutate. Elevii vor primi notă la purtare  la finalul fiecărui modul.

„La fiecare sfârșit de interval de cursuri (modul) se acordă o notă la purtare, prin care se evaluează comportamentul elevului și respectarea regulamentului unității de învățământ”, a scris ministrul într-o  postare pe Facebook.

Elevii pot fi suspendați pe o durată de 5 zile

Tot din toamnă, elevii vor putea fi sancționați cu suspendarea pe o durată limitată de timp, conform legii.

Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, suspendarea elevului se poate realiza pentru o durată de maximum 5 zile lucrătoare. Un elev nu poate fi suspendat pe durata unui an școlar pentru mai mult de 15 zile lucrătoare.

Suspendarea elevului pe o durată limitată de timp nu se poate aplica în învățământul primar, potrivit legii.

Calndarul anului școlar 2024—2025

Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;

Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;

Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;

Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;

Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Câte zile are vacanța de Paște

Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;

Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Școala altfel și Săptămâna verde, potrivit ordinului nr. 3.694 din 1 februarie 2024

Art. 4. — „(1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

Revista presei