Horoscopul lui Dom' Profesor 3, 4 august 2024. Despre Florian Geyer

Horoscopul lui Dom' Profesor 3, 4 august 2024. Despre Florian Geyer

3,4 august

Pe 3 august s-au născut  P.D. James, Leon Uris, Stanley Baldwin, James Hetfield, Dana Dogaru. Pe 4 august s-au născut Florian Greyer, Percy Shelley, Sir William Hamilton, Joseph Etienne Lenoir, Cezara Dafinescu, Olga Greceanu.

În calendarul creştin-ortodox, pe 3 august sunt Sfinţii: Isaachie, Dalmat şi Faust, Salomeea şi Teodora din Tesalonic, iar pe 4 august sunt Sfinţii: 7 tineri din Efes, Tatuil. Aducerea moaştelor Sf. Evdochia.

În noaptea de 3 spre 4 august 1983 am ajuns în Iran. Împreună cu șeful șantierului Vafreghan, unde urma să construim un baraj de 127 metri înățime, Mr. Șerbănescu, ”italianul” Mitu, șeful serviciului tehnic, apoi mare director la Cernavodă, și șeful topometriștilor de la TCH, Ioan, dat de directorul Druță cu mare greutate. Am stat o săptămână la Atena, în Glyfada între cele două zboruri și ne-am sfătuit, ce și cum. Ziua vizitam Atena, seara la terasa hotelului dezbăteam contractul și făceam scenarii. Eu eram gestionarul fondurilor, singura semnatura in banca și derulatorul contractului. In plus ma ocupam de vama, un loc ingust in Iran, ca sa explic vamesilor ce si cum este tehnica primită, ca s-o inregistreze corect in codicele vămii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când am ajuns la Theran, eram prieteni, o echipă unită. Ne-a întâmpinat multimiliardarul Molavi cu o limuzină albă, un Cadillac cum numai în filme văzusem. În noaptea aceea am dormit la el acasă, într-un lux sofisticat, decent şi spartan totodată, expresia celei mai mari bogăţii posibile. Aveam de discutat unele amănunte de contract, firma miliardarului Hassan Molavi Tabrizi era parteneră, asociată, așa era regula iraniană, la contractul cu Guvernul, cu TRWB, Teheran Regional Water Board.

A doua zi, în timp ce mi se duceau bagajele la hotel am fost întrebat ce vreau să vizitez în Teheran. "Librăriile!" am spus repede! Molavi a zâmbit, cum numai el ştia, cu ochii şi înălţându-se pe vârfuri m-a strâns în braţe, era destul de mic de statură dar foarte puternic. Şoferul lui m-a depus în faţa librăriei Hachette pe Kharim Khan-e-Zand. Am intrat. Imensă!  Două ore m-am plimbat prin ea şi nu ajunsesem la etaj. Apoi mereu am vizitat-o impreună cu Molavi, era la două blocuri de sediul lui Molavi, unde lucram cand nu eram la santier, la beneficiar, banci, sau in vama. Deseori insotit de Molavi care vorbea în armenește cu proprietăreasa librăriei, o armeancă frumosă și distinsă, o femeie cum rar se mai văd astăzi.

Dar nu despre amintirile mele doresc să vă povestesc. Ci despre nobilul francon Florian Geyer. Dar cine este Florian Geyer? O să mă întrebaţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi... dacă sunteţi etnici germani întrebarea nu-şi are rostul!

Dacă Siegfrid este eroul legendar, fără nicio îndoială Florian Geyer este ceea ce au avut nemţii mai bun, eroul eroilor. Frumos, deştept, puternic, nobil, generos, curajos, diplomat dar şi excelent luptător, Florian Geyer a trăit la începutul frământatului secol al XVI-lea. S-a născut în seara zilei de 4 august 1491 în castelul de la Giebelstadt, în Franconia de Jos, după cum arată nişte documente ale tatălui lui, Dietrich, găsite foarte recent: “În seara zilei de 4 august 1491, aici, la Giebelstadt, iubita şi nepreţuita mea soţie mi-a dăruit un al treilea băiat, pe care îl numesc, după voia mamei sale, Florian. Dumnezeu să ne binecuvânteze!”

Viaţa lui Florian este un roman demn de stilul lui Dan Brown. Să reţinem că ajunge foarte repede în posesia titlului nobiliar şi a unei averi considerabile. Prin decesele tatălui lui în 1492 şi apoi şi ale celor doi fraţi mai mari. Fierbinţeli şi încăierări nocturne, lucruri des întâlnite în acele timpuri, ca şi cauză a morţii...

La douăzeci şi unu de ani, în 1512, Florian este oaspetele onorat al excentricului rege Henric al VIII-lea al Angliei care se miră cât de frumos, puternic şi inteligent poate să fie un “teuton”. Mulţumirea regelui nu era împărţită şi de nobilimea Albionului, care era trântită mereu, la propriu, la turniruri şi alte întreceri cavalereşti de către Florian, mereu îmbrăcat în negru, cu armură şi cal tot de aceiaşi culoare. “The Black Knight” a fost Florian Geyer!

Fin diplomat, Florian se întoarce pe continent, după şapte ani în care tăbăceşte toată nobilimea engleză, dar, după ce dă o petecere măreaţă la care învită pe rege, toată curtea şi pe toţi nobilii cu care s-a luptat în turniruri. La sfârşit, luîndu-şi la revedere, pune un genuchi la pământ şi îşi cere cu umilinţă iertare de la cei pe care îi invinsese, spunând că doar tinereţea şi norocul l-au ajutat şi nicidecum o iscusinţă superioară, sau o mai mare îndemânare în ale armelor. Cei prezenţi, luaţi şi de tăria vinului şi de prezenţa frumoaselor nobile britanice, jură ajutor şi sprijin cavaleresc tânărului german.

 Ca urmare, Florian părăseşte Anglia cu o scrisore de recomandare din partea regelui Henric la VIII-lea către prinţul Casimir de Brandenburg-Ansbach-Bayreuth, de care este primit foarte bine şi devine vasalul, aliatul puternicul prinţ, în anul 1519. Observând darurile cu care Dumnezeu L-a binecuvântat pe tânărul Florian, prinţul Casimir îl trimite, în acelaşi ani, ca ajutor al Marelui Maestru al Cavalerilor Teutoni, Albert de Brandenburg-Prussia, fratele lui Casimir. Care avea mari, mari probleme...

Florian Geyer, în anul 1519, îl slujea pe marele Maestru al Cavalerilor Teutoni implicat într-un război crâncen cu polonezii. A devenit el însuşi un cavaler Teuton? Ei bine, nu! Unii autori sunt de părere că făcea parte din “Frăţia de la Camelot” o continuare britanică a Cavalerilor Mesei Rotunde şi că fusese iniţiat de însuşi regele Henric al VIII-lea. S-a scris mult şi bine despre Florian Geyer (aşa se scrie astăzi) dar, din nefericire, nu există nicio traducere în limba română. Sau nu știu eu de ea.

A luptat oare Florian, cu lancea şi sabia, împotriva polonezilor? Nu cred, nu prea cred... probabil că uneori, rareori, arunca din şa câte un campion din şleahta poloneză, aşa, pentru sport! Sunt mărturii că în luptă, Florian înfășura vîrful lancei în cârpe, ”ca să nu verse nicio picătură din sângele prețios al nobililor polonezi”. În orice caz era foarte preţuit de polonezi şi prin talentele sale diplomatice pune capăt războiului, care epuiza inutil ambele părţi, în anul 1521. A fost singurul negociator acceptat de polonezi. Din, nou, oare Cavalerii Mesei Rotunde?

Între 1521 şi 1523 Florian Geyer călătoreşte mult, mai la toate curţile europene cu importante misiuni diplomatice. Toată Europa era în fierbere. Ideile protestante se fac auzite din ce în ce mai clar şi mai tare.

În 1524 izbucneşte Războiul Ţăranilor. Mici fermieri şi mineri, mai ales din minele de argint, formeză o armată protestantă sub conducerea lui Thomas Müntzer care luptă împotriva lui Luther, pe care îl considera un trădător, a nobililor, dar şi a papei de la Roma.

Florian Geyer are momentul lui astral, care îl va face celebru. Într-o societate foarte ierarhizată, el, un Freiherr, un Cavaler, un baron, se adresează ţăranilor, meşteşugarilor, minerilor, oamenilor de rând, pe care îi consideră egalii lui! Şi scrie pe armele lui: “NULLA CRUX, NULLA CORONA” – nicio cruce, nicio coroană, afirmând lupta armatei lui numai pentru libertate și egalitate!

Cu câţiva nobili mici şi cu ajutor trimis din Anglia el ridică o mică armată! “Wir sind des Geyers schwarzer Haufen” avea să fie cântecul lor, celebru astăzi. “Suntem adunătura neagră de cote-goale a lui Geyer” ar suna într-o adaptare, oarecare. Vezi https://www.youtube.com/watch?v=bnpyGzSIvrs.  “Das Haufen”, adunătura, gaşca, lui Geyer, îmbrăcată în uniforme negre, avea să devină coşmarul inamicilor. Soldaţii pregătiţi sumar de Geyer sunt imbatabili! Oriunde și față de orice inamic, fie că sunt armatele papei sau ale diferitelor facțiuni, militarii îmbrăcați în negru se dovedesc superiori. Sunt învinşi doar prin trădare, după un şir de victorii strălucite.

Florian Geyer este asasinat, tot prin trădare, de doi mercenari tocmiţi chiar de papa de la Roma. În noaptea de 9 spre 10 iunie 1525, undeva, în pădurea Gramschatzer, lângă Würzburg. Avea puţin peste treizeci de ani... o viaţă scurtă trăită la intensitate maximă, dar ce exemplu, ce performanţe!

Florian Geyer a fost eroul stângii germane, Engels a scris despre el. Și al anarhiștilor. Imnul lui este imnul sindicatelor, dar şi al naziştilor. A fost preferatul lui Adolf Hitler, personal. A fost şi este un simbol naţional, al virtuţilor teutone... În WW2, a 8-a Divizie de Cavalerie SS, cavalerie grea, purta numele Florian Geyer. Cu foarte mulți etnici germani din România, din Transilvania în general, din Hermannstadt, în special. Unii istorici sunt de părere că a fost cea mai bună, elita elitelor, din toată armata germană în al Doilea război mondial. Divizia Florian Geyer lupta, în aceleaşi uniforme negre, unde era mai greu şi nu se retrăgea niciodată.  A avut cele mai grele pierderi dintre toate unităţile din război. Gloria se plăteşte...

Dar este weekend, să ne gândim la distracții și frivolități. Eu continui să văd ”The Avengers” sezonul patru, am ajuns la episodul 20, ”The Danger Makers”. Nicio legătură cu ceea ce am scris mai sus, joc de unul singur ”forrest golf” împreună cu cățelușele, care se distrează grozav, ființe nevinovate și simple, niște jucării vii, dar care se umanizează și înțeleg ceea ce le spun, din ce în ce mai mult. Problema mea este dacă mă înțelegeți domniile voastre, Orientul și-a pus amprenta pe modul meu de comunicare, indirect, cu multe ocolișuri și figuri de stil.

M-au anunțat niște unguri din Solnoca că o să vină în weekend. Vor să se sfătuiască despre niște probleme astrologice și nu numai, cum este vorba la modă. Nivelul lor este mult, mult superior, la ceea ce se vede la tv, în România, sunt urmașii unor vechi familii, m-au contactat, pentru că m-a recomandat nr. 1 austriac, de pe ”Dimineața Astrologilor”. Se pare că există un contact tradițional între vechile familii austriece și maghiare. Dacă nu și între state, discret.

Mi-a venit o idee! Știți ce lipsește în peisajul politic românesc? O să vă spun altădată, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 Horoscopul lui Dom’ Profesor 3,4 august 2024

  BERBEC  O perioadă mai complexă pentru că, în weekend, ai de luat o decizie mai complicată. Nu mai amâna şi nu mai căuta soluţii temporare. Nu fii original cu orice pret. De obicei modul acesta de abordare sperie şi înstraineaza, in loc sa atragă! Trebuie doar sa inspiri incredere şi să asiguri pe cei din jur ca se pot baza pe tine, în orice împrejurare. Sâmbătă ai tendinţa, pentru unii supărătoare, de a fi permanent in ofensiva, sa ţii la părerea ta şi să nu  faci concesii sau compromisuri nimănui. Păstrează-ţi calmul şi umorul! Duminica poţi să primeşti o veste în doi peri despre o reuniune de familie la care te aşteptai să fii invitat.

TAUR  Sâmbătă ai o perioadă bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor de familie, sau de cuplu. Duminică încearcă să păstrezi direcţia asta benefică. Nu pleca la drum lung, mai ales la munte! Horoscopul tău arată că îţi este necesara o viata ceva mai activa, şi poti incepe cu plimbări scurte în aer curat, evitând aglomeratia, dar şi vremea capricioasă. Totuşi, atenţie la căldură, curent, ploaie, furtună şi la schimbarea bruscă de temperatură! In acest weekend faci schimbările la care te gândeai de mai mult timp, care privesc dispunerea şi ergonomia camerei tale şi de ce nu, a bucătariei sau a livingului.

GEMENI  Spui multe lucruri deodată urmând firul rapid al gândirii.  Trebuie să fii exact şi concis în comunicare, altfel poţi avea de pierdut. În weekend nu ai timp, nu ajungi la niciun rezultat! Sâmbătă, o veste bună urmată de o mică pierdere. Un obiect pe care-l găseşti, până la urmă. Ai mare nevoie de un sfat bun, de confirmarea unei atitudini aşa că... sună un prieten. Dupa cum spune înţeleptul, la un prieten trebuie să găseşti aprobarea faptelor tale, un pahar de apă şi un sfat bun! Duminică nu trebuie sa forţezi lamurirea unor situatii, deoarece atuul pe care te bazezi, gândirea rapidă şi uşor cinică nu te ajuta prea mult.

RAC   O problemă personală, mai veche, îşi poate găsi în weekend o rezolvare parţială. Nu amâna problemele, obligaţiile! Pot să ia o întorsătură urâtă şi să nu mai poţi rezolva nimic, mai târziu. Sâmbătă - micile înfumurari pe care le afisezi pot fi interpretate ca un succes pe care, de fapt, nu l-ai avut. Cineva, probabil din Fecioară, sau Săgetător  încearcă să te ajute, să-ţi intre în graţii. Sâmbătă seara eşti invitat, se pare, la o petrecere veselă, poate la o petrecerea ad-hoc. Duminică – zi de ordine şi curăţenie, sau de plecat la drum!

LEU   Ceva legat de o reglementare legală, primeşti o veste în acest weekend. Aspectul pare neutru pentru tine, dar afectează anturajul, pe cei din jurul tău. Cooperează mai strâns cu ei. Poţi folosi această zi de sâmbătă ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut, planuri pentru săptămâna viioare şi nu numai! Relațiile cu persoanele născute in semne de aer și foc sunt in acest weekend armonioase, dar nu prea grozave cu cei născuți în semne de apa și pământ. Nu te amesteca cu cei care nu sunt ca tine. Mezalianţele şi amestecurile de religii şi rase au fost întotdeauna motive de conflicte, mai mari sau mai mici. Cercul tau de prieteni este destul de bun, nu te baga in cine ştie ce fiţe.

FECIOARĂ    O perioadă care se anunţă tonică. În weekend profită ca să ceri ceea ce ţi se cuvine, să obţii ceea ce ai dreptul. Impresia de greutate poate trece prin mişcare şi eliminarea toxinelor. Horoscopul tau te sfatuieste sa ceri sfatul si sprijinul unui prieten experimentat, inainte ca ceilalti sa se prindă că nu stii să te descurci. Poate că este vorba de petrecerea de sâmbătă seara, sau de team building-ul de care esti responsabil, sau de făcut ceva prin casă, ceva de genul ăsta. În orice caz, distracţia este pe măsura dorinţei tale. Stelele te avertizeaza sa-ti supraveghezi sănătatea şi regimul alimentar şi… trebuie să răreşti ţigarile, sigur, dacă fumezi!

BALANŢĂ   Primeşti o veste despre casă, sau o sarcină suplimentară din partea familiei, care te pune pe gânduri. În acest weekend, nu te grăbi! Lasă lucrurile să se aranjeze într-o ordine naturală! Sâmbăta o poti folosi sa iei, in sfarsit, decizia aceea desteapta, curajoasa si dreapta, la care te gandesti de mai multa vreme. Nu tot ce este adevarat si drept trebuie, însă, spus in gura mare, trebuie sa dai dovada de mai multa diplomaţie şi tact in relatiile cu familia ta, cu anturajul tau. Sâmbătă seara sunt ceva petreceri la orizont, trebuie numai să alegi. Duminică, probabil, o să te trezeşti la prânz, aşa că abia dacă ai timp să pregăteşti programul de săptămâna viitoare. Pentru că în jungla asta de beton Balanţele dezechilibrate care nu au un plan, sunt devorate de monştrii, în filmul horror care este realitatea cotidiană.

SCORPION   În weekend eşti „rebel fără o cauză”, chiar dacă stai acasă, singur, cu căţelul, sau pisica. Atitudine această de frondă curajoasă te caracterizează, dar îţi consumă energia şi resursele! Simţul tău posesiv de Scorpion veninos ţinut prea mult în frâu se răzbuna sâmbătă. Discuţii aprinse cu cineva de la care vrei sa obtii ceva important. Reuşită, pentru că încăpăţânarea bate logica. Duminică trebuie să faci, neapărat, ceva care îţi place mult, poate să te duci la un concert, poate o plăcintă americană cu cafea scumpă, sau pur şi simplu să stai în pat!

SĂGETĂTOR   Evită izbucnirile sentimentale şi instabilitatea emoţională şi amână orice nu îţi face plăcere. Ascultă cu atenţie, oportunităţile abundă. Duminică o veste care îţi confirmă bănuiala ta. Mici îmbunătăţiri şi transformări favorabile ale unei situaţii, veşti bune de departe. Seară de sâmbătă relaxantă şi plăcută. Poate la un film, poate la un concert, poate la un club neagresiv, plăcut, nepoluant și care nu ia foc. Nu, mai bine fără club! Duminica este zi de aranjat garderoba pentru sezon. Ca să vezi dacă nu trebuie să aranjezi, sau să cumperi ceva.

CAPRICORN  Mici ambiţii personale, mai curând nişte achiziţii, nu prea scumpe, dar care nu-ţi dădeau pace. Ei bine, pot fi satisfacute în acest weekend spre mulţumirea ta. Nu pleca la drum lung, în niciun caz! Sâmbătă este o zi favorabilă schimbărilor, deciziilor de impact. Toate domeniile sunt favorizate, mai puţin cele care ţin de iluziile pe care ţi le faci în relaţiile sentimentale. In viata este ca in supermarket: ai de unde alege, dar nu găseşti ce iţi trebuie. Mai nou, se pare ca şi oferta este de proastă calitate! Duminică, daca astăzi te simti cumva zdrobit de refuzurile prietenilor și ale anturajului, în general, nu-ţi risipi inutil energia ca sa demonstrezi că ai totuşi dreptate.

VĂRSĂTOR  Un weekend liniştit. Fără frică şi fără complexe poţi rezolva, sâmbătă,  situaţii mai vechi, considerate delicate. Duminică concentrează-te pe problemele urgente din domeniul sentimental. Mult entuziasm şi optimism şi o privire mai filosofică asupra vieţii te ajută să te bucuri din plin de deliciile verii, în plinătatea ei. Care delicii, costă din ce în ce mai mult! Stelele şi conjunctura astrologica te avantajeaza astazi, protejându-te eficace impotriva atacurilor familiei şi prietenilor care vor neapărat să te scoată la plimbare, sau la nu ştiu ce festival, sau concert. Fă-ţi propriul program şi ţine-te de el!

PEŞTI   Sâmbătă, puţin mai aglomerată. Poţi să finalizezi unele lucruri întârziate, în prima parte a zilei. Duminică, trebuie să te odihneşti mai mult. Seara, poate la un spectacol, film, concert. Nu te enerva din cauza unor nimicuri sau a unor inexactităţi de comunicare.  Fii deosebit de precis în discuţii.  Ziua de duminică este un prilej să recapeţi iniţiativa. Poziţia lui Venus indică prietenii noi şi petreceri reuşite, asa ca fă un tur de telefoane pe la prieteni ca să vezi de unde sare invitaţia.  Se poate să primeşti scurte veşti neaşteptate de la membrii familiei şi/sau de la prieteni. Surprize plăcute şi mai puţin placute, situaţii care evolueaza spre întorsaturi neaşteptate, dar comice până la urmă, sunt deliciile weekendului.

 

Revista presei