Violențe în Marea Britanie. 39 de polițiști răniți la priveghiul copiiilor uciși cu cuțitul în Southport

Violențe în Marea Britanie. 39 de polițiști răniți la priveghiul copiiilor uciși cu cuțitul în Southport

Violențe îngrijorătoare au avut loc, marți seară, după un priveghi pentru cei trei copii uciși într-un atac cu cuţitul în Southport, Marea Britanie, transmite BBC.

Violențe extreme în Marea Britanie după uciderea celor trei copii

Violențele au izbicnit la câteva străzi distanță de o moschee, unde zeci de persoane se rugau pentru cei trei copii uciși într-un atac mișel cu cuțitul.

Poliția arată către susținătorii Ligii Apărării Engleze pe care îi vede principalii responsabili. Atacatorii au aruncat cu cărămizi în moschee, au incendiat mașini și coșuri de gunoi, a transmis poliția.

La fața locului a avut loc o desfășurare impresionantă de forțe. Polițiștii au fost atacați, în total, 27 de ofițeri au fost transportați la spital.

Alți 12 au fost tratați la fața locului, a precizat Serviciul de Ambulanță.

 Opt polițiști, în stare gravă după violențele de marți seara

Poliția din Merseyside a declarat că opt ofițeri au suferit răni grave. Medicii vorbesc despre multiple fracturi și comoții cerebrale.

De asemenea, trei câini polițiști au fost răniți, atacatorii aruncând cu cărămizi în ei.

Zona a fost restricționată și este supravegheată de un număr mare de ofițeri de poliție.

Este „revoltător” că acest lucru se întâmplă într-o comunitate „devastată”, a transmis șeful poliției.

Trei copii uciși, într-un atac violent cu cuțitul

Southport (nord-vestul Angliei) a fost marți scena unuia dintre cele mai grave atacuri.

Trei copii au fost uciși și cel puțin opt au fost răniți într-un atac cu cuţitul, care a avut loc în prima parte a zilei.

Atacatorul a intrat în timpul unui curs de dans și a înjunghiat copii și adulți.

Trei copii au murit, și cel puțin opt copii şi doi adulţi sunt în stare „critică”, a declarat Serena Kennedy, şefa poliţiei din Merseyside.

Un băiat de 17 ani a fost arestat după atacul de luni asupra unui club de dans pentru copii din Hart Street.

„Au existat multe speculații și ipoteze cu privire la statutul unui tânăr de 17 ani care se află în prezent în custodia poliției. Am spus deja că persoana arestată s-a născut în Marea Britanie. Speculațiile nu ajută pe nimeni în acest moment”, a transmis poliția.

Ne puteți urmări și pe Google News