Israel a bombardat capitala Libanului, Beirut. Atacul l-a vizat pe numărul doi din Hezbollah

Israel a bombardat capitala Libanului, Beirut. Atacul l-a vizat pe numărul doi din HezbollahIsrael a bombardat Liban. Sursa foto: Telegram- imagini amator

Orientul Mijlociu. Armata israeliană (IDF) a bombardat capitala Libanului, Beirut, într-un atac care l-a vizat pe numărul doi din aripa militară Hezbollah, pe care israelienii îl consideră responsabil de moartea celor 12 copii în lovitura de sâmbătă din Înălțimile Goaln.

IDF a atacat capitala L1ibanului, Beirut

IDF a încălcat din nou recomandările americanilor. Administrația de la Washington a avertizat cabinetul lui Benjamin Netanyahu să nu vizeze capitală Beirut, ci să lanseze atacuri la scară mai mică. Cu toate acestea, bombardamentul a fost confirmat de și de armata israeliană.

Lovitura a vizat Consiliului Shura al Hezbollah din cartierul Haret Hreik

Potrivit presei libaneze explozia s-a produs într-o suburbie sudică a Beirutului. Pentru moment nu se știe dacă atacul a fost lansat de o dronă sau de un avion de luptă. Cert este că IDF a acționat cu precizie chirurgicală, iar orașul a fost învăluit de un nor gros de fum. De asemea, potrivit agenției de știri Reuters rezultatul loviturii nu este cunoscut.

„Forțele de apărare israeliene au efectuat un atac în Beirut, asupra comandantului responsabil de uciderea copiilor din Majdal Shams și de uciderea a numeroși alți civili israelieni”, au declarat reprezentanții IDF.

IDF a acționat cu precizie chirurgicală

Forțele de apărare israeliene au adăugat faptul că nu a emis noi instrucțiuni de apărare pentru proprii civili după atacul din Beirut, oraș controlat de gruparea Hezbollah susțitnută de regimul de la Teheran.

Agenția națională de presă libaneză a precizat că atacul israelienilor a vizat zona adiacentă Consiliului Shura al Hezbollah din cartierul Haret Hreik. Deși Hezbollah a negat faptul că s-ar afla în spatele atacurilor din Înălțimile Golan, Beirut este în alertă de câteva zile în așteptarea unui atac israelian.

Luptătorii forțelor aeriene israeliene au tras patru rachete în suburbiile sudice ale Beirutului, unde are birouri miliția șiită Hezbollah. După cum a declarat o sursă din administrația districtului Kharet-Khoreyk unui corespondent TASS, doi comandanți ai formațiunilor armate au fost uciși.

În altă ordine de idei, președintele francez Emmanuel Macron a purtat o discuție telefonică cu noul președinte al Iranului, căruia i-a cerut să nu mai sprijinie gruparea Hezbollah și să depună mai multe eforturi pentru a restabili pacea în Orientul Mijlociu.