Lady Gaga s-a logodit! Cine este și ce face Michael Polanski

Lady Gaga s-a logodit! Cine este și ce face Michael Polanski Lady Gaga și Michael Polansky / sursa foto: Instagram

Celebra cântăreață Lady Gaga a confirmat vestea despre logodnă și l-a prezentat, la întâlnirea cu premierul francez Gabriel Attal, pe antreprenorul Michael Polansky drept „logodnicul” ei.

Lady Gaga și-a anunțat logodna cu ocazia Olimpiadei

Întâlnirea cu primul ministru francez a avut loc în timpul unei probe de înot de la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.

Postarea pe TikTok prin care cunoscuta cântăreață, în vârstă de 38 ani, a dat lumii întregi vestea, a strâns mii de vizualizări.

Despre relația romantică dintre Lady Gaga și Michael Polansky s-a aflat pentru prima dată în 2020, când au fost fotografiați sărutându-se la o petrecere de Revelion, în Las Vegas. Câteva săptămâni mai târziu, cei doi și-au făcut publică relația, în timpul unui weekend petrecut la Miami pentru Super Bowl 2020.

Ne puteți urmări și pe Google News

Carantina din pandemia de COVID 19 a fost cea care i-a făcut să se mute împreună și să se apropie foarte mult.

În ianuarie 2021, când Gaga a fost invitată să cânte la inaugurarea mandatului președintelui Joe Biden, la Washington, D.C., Michael Polansky a fost alături de ea.

Sursele revistei People spun că Lady Gaga l-a prezentat, la momentul acela, ca „iubitul meu”, pe Michael Polanski.

Reprezentație cu peripeții la deschiderea Jocurilor Olimpice

La Jocurile Olimpice de la Paris din aceast an, Lady Gaga a cântat la ceremonia de deschidere de vineri. Artista a interpretat melodia „Mon truc en plume”, de Zizi Jeanmaire.

Artista a cântat în limba franceză și s-a făcut remarcată și prin ținuta nonconformistă. Nici nu se putea altfel, având în vedere că în toate reprezentațiile sale iese în evidență cu câte ceva.

Organizatorii au cerut să fie „surpriza serii”, reprezentația ei nefiind inclusă în ghidul oficial distribuit în prealabil presei, dar despre participarea ei s-a vorbit în repetate rânduri, după ce a fost surprinsă la Paris în zilele premergătoare deschiderii Olimpiadei.

Reprezentația cântăreței nu a fost fără peripeții, având în vedere că un dansator din corpul de balet a căzut de pe scena amplasată pe malul Senei, după ce podeaua devenise alunecoasă din cauza ploii.

Cine este Michael Polansky, logodnicul celebrei Lady Gaga

Michael Polansky este un om de afaceri american, în vârstă de 46 de ani, cu investiții în domeniul tehnologiei. El a creat, în 2015, alături de Sean Parker, un co-fondator al unor mari firme de tehnologie precum Napster și Facebook, organizația filantropică numită Fundația Parker.

Aceasta sprijină cercetări în științele vieții și sănătatea publică globală, dar și angajamente civice și artistice, potrivit site-ului fundației. Michael Polansky, absolvent de Harvard, este și memnru în consiliul de administrație al Institutului Parker pentru Imunoterapie a Cancerului din San Francisco, care sponsorizează cercetările privind tratamentul acestei boli.

Revista presei
Parisul la răscruce