Colțuri de București - „nemurite” prin povești. Bucureștiul a fost „Micul Paris” în mijlocul unor mahalale desfundate. Numai că, inventiv din fire, bucureșteanul a luat partea care i-a convenit și mahalaua s-a omis.

Despre București, numai de bine, este „inima țării”, „viața pulsează prin mii de fire”, puteai citi într-un Manual de Citire din clasa a III-a primară, de dinainte de 1989....Transformările Capitalei au început încă din vreme fanariotă..

Colțuri de București: Groapa lui Watt  - „Groapa lui Ouatu” în „bucureșteană”

Când vorbești de colțuri de Bucutești, ai să rămâi surprins. Astăzi, când te apropii de Podul Grant, el însuși cu istoria lui, o zonă verde, te întâmpină. Ea se întinde pe o zonă dintre  Cimitirul Sfânta Vineri și Cimitirul Evreiesc Filantropia. Cândva, fuseseră niște exploatări de argilă, fiindcă un englez, Watt, găsise oportun să fabrice oale și ulcele. Se vindeau bine. Tarapanaua Filantropiei fusese concesionată și groapa se căscase amenințător. Bucureștenilor li s-a părut că „Watt” se aseamănă cu „Ouatu” și așa i-a mers numele.

Ulterior, aici se aduceau gunoaiele și își făceau veacul cei ce căutau prin gunoaie, vagabonzii și bandiții. Au răsărit și cârciumile, iar până la Groapa, romanul lui Eugen Barbu n-a mai fost decât un pas. Povestea Gropii a luat sfârșit când în anii 50, ai secolului XX, adminsitrația comunistă a Capitalei a nivelat totul și zona a ajuns spațiu verde.

Colțuri  de București - Mânăstirea Văcărești și Mandravela

Când ne amintim de alte colțuri de București, Mânăstirea Văcărești este și ea un loc care...nu mai este.. Cândva, chiliile mânăstirii au devenit închisoare. Pe aici, în anii 30-40, Ceaușescu a făcut pușcăria de ilegalist, după Doftana, Jilava,Caransebeș și până să ajungă la Târgu Jiu. Ceaușescu a vrut să facă la Văcărești un mare „tribunal al Poporului”, dar apoi s-a gândit că mai bine lărgește spațiul de pe splaiul Dâmboviței și așa a dispărut o altă mânăstire, Sfânta Vineri-Herasca. Așadar, în 1985 și 1987, două ansambluri religioase clasice au dispărut sub lama buldozerelor.

Maidanul rezultat după dispariția Văcăreștilor a stat destul de mult neîntrebuințat  din 1985. Aș zice cam 25 de ani, până la inaugurarea la 25 februarie 2010 a ceea ce astăzi se numește Sun Plaza. În zona unde astăzi este Piața Sudului, se intersectau câteva drumuri. Unul era cel spre Spitalul Obregia, altul spre cimitirul Trei Coceni (Cărămidarii de Jos), altul spre Mânăstirea-închisoare Văcărești. Acolo, mult timp, a fost o cârciumă unde își beau amarul debusolații, recidiviștii scăpați de la Văcărești și vagabonzii. Evident, de acolo, unii ajungeau la „Trei Coceni”, alții la Văcărești, alții la Obregia..

Podul Calicilor - Calea Craiovei sau Podul Caliței ori Podul de Pământ. Jilava -Fortul 13

Cândva, dinspre Craiova, în București intrai pe o cale care trecea Dâmbovița pe pod și dădea în zona Curții Vechi pe la Hanul lui Manuc, Sfântul Anton, Curtea Arsă. Trecând prin spatele Mitropoliei, zona se numea a Calicilor, adică a oamenilor cu dizabilități care erau ocrotiți de Biserică. Mai erau și delincvenți, nu ca la Mandravela sau Groapa lui Ouatu, dar zona, curând s-a modernizat în ciuda păstrării numelui anterior, Aici au început boierii de viță dinspre Craiova sau Prahova să-și facă stare și acareturi cum se zice. Ulterior, o jupâneasă, Calița, lângă moșia vornicului Dudescu și-a făcut o cârciumă și de atunci i s-a spus Podu Caliței.

Pentru că drumul era făcut prin bătătorirea pământului, i s-a mai spus și Podul de Pământ. După Războiul de Independență, drumul a primit numele Rahovei, în timp ce calea spre Târgoviște s-a numit Griviței, cea spre Ploiești-Brașov, Podul Mogoșoaiei a devenit Calea Victoriei, iar calea care pornea cumva de lângă Calea Griviței și ajungea la Cișmigiu, urcând spre Calea Victoriei a primit numele de Calea Plevnei.

Înainte de Primul Război Mondial, Bucureștiul a avut o centură de apărare cu forturi, cazemate. Evident, ca la români, când s-au apucat de centură erau alte calibre la tunuri, când au terminat-o acestea se schimbaseră. Adică a devenit o centură inutilă. Totuși, forturile  au rămas la Tunari, la Jilava, Popești, Leurdeni, Chitila,  Mogoșoaia. Cel mai cunoscut a fost Fortul 13, Jilava, devenit închisoare în mai multe regimuri  politice și inainte de 1989, cât și după....

Sursa foto: Arhivă