Jocurile Olimpice din 1928 au avut loc în Amsterdam, totodată a fost singura ediție ce a avut loc în Olanda. Nu au mai rămas prea multe de văzut în zilele noastre, dar, din fericire, există încă o moștenire vizibilă ici și colo. Indiferent de locul unde vă aflați în lume, Jocurile de la Amsterdam și-au lăsat amprenta.

Acesta ediție scoate în prim-plan o competiție de nivel înalt cu sportivi remarcabili. Pentru marii Paavo Nurmi și Ville Ritola din Finlanda, competiția a însemnat ultima lor ocazie de a performa. Prin urmare, Amsterdam a devenit centrul lumii sportive pentru o scurtă perioadă de timp.

Jocurile Olimpice din Amsterdam

În urmă cu exact o sută de ani, Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a decis ca Jocurile Olimpice din 1928 să aibă loc la Amsterdam. La congresul din 2 iunie 1921, orașul a fost ales în detrimentul mai multor concurenți americani, dintre care unii nu au fost de acord cu alegerea. Ceea ce nu știau aceștia era că, în spatele scenei, se încheiase un acord baronial secret. Baronul Pierre de Coubertin, președintele CIO, semnase un acord cu baronul Van Tuyll van Serooskerken, membru olandez al CIO. Ca urmare, Amsterdam a devenit capitala sportivă a lumii pentru câteva luni în 1928.

Arhitectul Jan Wils a fost responsabil de construirea Stadionului Olimpic. De precizat este că acesta a funcționat și în 2021. De fapt, Amsterdam a vrut să demoleze stadionul în anii 1980 pentru a face loc locuințelor, dar după o lungă serie de acțiuni publice, au fost împiedicați să facă acest lucru. Turnul Marathon încă se află în piață, în fața intrării principale.

Locația istorică a Olimpiadei

Este o locație istorică, deoarece, pe acel turn, în 1928, a fost aprins focul olimpic pentru prima dată în istorie. Wils însuși a fost cel care a facut acest lucru, pentru a se asigura că întregul oraș va putea vedea Jocurile Olimpice în plină desfășurare. Focul olimpic este, prin urmare, o invenție olandeză, deși fără procesiunea cu torțe de la Olimpiada de la acea vreme. Aceasta a avut loc pentru prima dată abia în 1936, ca un truc propagandistic al național-socialiștilor.

Competiția masculină de atletism a fost remarcabilă din două motive. Primul pentru că au fost ultimele Jocuri Olimpice pentru marii Paavo Nurmi și Ville Ritola din Finlanda. Iar al doilea pentru că fusese cea mai slabă performanță de până atunci pentru echipa SUA, care câștigase doar trei din cele 12 medalii de aur posibile în probele de alergare.

Gazda celor mai restranse jocuri

Stadionul Olimpic s-a aflat în centrul celor mai compacte Jocuri Olimpice, cu toate celelalte stadioane importante în imediata apropiere. Doar probele de canotaj, tir, navigație, ciclism rutier, maraton și echitație au avut loc în altă parte. Chiar vizavi de Stadionul Olimpic se afla un alt stadion care fusese construit în 1914, Parcul Sportiv al Țărilor de Jos. Două săli temporare au fost construite pe Stadionplein pentru competițiile de box, haltere și scrimă. A existat și o piscină, distrusă imediat după jocuri, spre frustrarea echipei din Amsterdam. Restul structurilor au dispărut și ele, cu excepția Stadionului Olimpic și a Turnului Maraton.

Echipa japoneză a câștigat cele mai multe medalii în concursul de înot. Johnny Weissmuller din Statele Unite și-a încheiat cariera olimpică cu medalii de aur la 100 de metri liber înot și la ștafeta de 800 de metri liber. Echipa maghiară de sabie a câștigat prima din cele șapte medalii de aur consecutive.

Zona stadionului a fost supranumită „creația lui Wils” în 1928. După Jocurile Olimpice, arhitectul a fost aclamat la nivel mondial și a primit numeroase premii. Cel mai important ziar, Het Vaderland, a numit lucrarea sa „dovada forței olandeze”. Revista Revue der Sporten vorbea despre un oraș sportiv din piatră. „Un oraș în sine, spațios și mare, la fel cum Amsterdam este și în ziua de azi așa”.

Concursurile olimpice de navigație din 1928 au avut loc în partea de nord-est a orașului, pe IJ, râul care curgea prin Amsterdam. Această apă curge și în ziua de azi, între noul cartier IJburg și pitorescul sat cu diguri Durgerdam, o amintire a patrimoniului ondulat din 1928. Dacă Steigereiland de astăzi ar fi existat atunci, ar fi fost un loc fantastic pentru a urmări acele probe, la fel ca podul de la Schellingwoude.

Prinț al Norvegiei premiat cu aur olimpic

Două locații de concurs au fost puse la dispoziție de Uniunea Regală Olandeză de Navigație și Canotaj care, în 1928, avea mai multă experiență în astfel de evenimente decât însuși CIO. Probele de 12 metri au fost organizate la Durgerdam, iar cele de 6 și 8 metri s-au desfășurat mai la nord, spre Uitdam.

La 6 metri, prințul moștenitor Olav al Norvegiei a terminat pe primul loc. La înmânarea medaliilor de aur, a fost singurul campion care a putut să o sărute pe regina Wilhelmina. Ceilalți, fiind cu cel puțin o treaptă mai jos pe scara socială, au trebuit să se încline în fața reginei, după care au fost imediat îndepărtați în grabă de un lacheu.

Aceste ape din Amsterdam fac parte din istoria olimpică mondială. De fapt, istoria lor a început chiar mai devreme de 1928, deoarece, cu opt ani mai devreme, în aceeași locație a avut loc o altă finală olimpică oficială de navigație.

Locația unde erau organizate probele de scrimă

Anvers era atunci sediul Jocurilor Olimpice. Cu toate acestea, comitetul de concurs al evenimentului nu a reușit să gestioneze cum trebuie finala velierelor de 12 metri. Prin urmare, doar două ambarcațiuni concurau și ambele proveneau din Țările de Jos. Mai târziu, „Royal Dutch Sailing and Rowing Union” a fost solicitată pentru a prelua sarcina. Și, într-adevăr, așa s-a întâmplat, la 3 septembrie 1920. IJ este, prin urmare, o locație oficială de competiție a Jocurilor de la Anvers din 1920 și face parte pentru din istoria sportului belgian.

Cu toate acestea, este posibil ca cea mai surprinzătoare moștenire tangibilă a Jocurilor Olimpice din 1928 să se găsească în imediata vecinătate, cu excepția cazului în care locuiți în adâncul unei păduri. În anii 1920, din ce în ce mai mulți oameni dețineau automobile, făcând orașele europene din ce în ce mai aglomerate. În acele zile de început, traficul auto era un pic anarhic, deoarece nu se încheiaseră acorduri internaționale privind semnele de circulație. În Amsterdam, mașinile erau în mod regulat o adevărată pacoste. Șoferii parcau complet la întâmplare, provocând perturbări grave.

Soluția pentru a prevenii haosul din oraș

Municipalitatea din Amsterdam era îngrijorată și, pe bună dreptate. Problemele care puteau apărea în timpul Jocurilor Olimpice, dacă mulți străini veneau în oraș cu mașina, erau reale. Cum ar putea orașul să prevină două săptămâni de haos în trafic, cu mașini parcate peste tot?

Ca soluție, au fost concepute două semne noi special pentru Amsterdam: unul privind circulația într-un singur sens și altul pentru parcare. Semnul de circulație cu sens unic trebuia să împiedice automobiliștii, în special taxiurile, să oprească în fața Stadionului Olimpic. Semnul indica faptul că toată lumea trebuie să meargă mai departe pentru a se întoarce în centru pe o altă rută.

Celălalt semn, rotund și albastru cu un P alb, a fost amplasat în piața din fața stadionului. Această simbolistică era suficient de simplă pentru ca toată lumea să o înțeleagă imediat, chiar și vizitatorii care nu vorbeau o boadă de olandeză.

„Finlandezii zburători” au dominat proba de alergare

Unul dintre așa-numiții „finlandezi zburători” care au dominat mult timp alergarea pe distanță, era Paavo Nurmi, unul dintre cei mai mari alergători din istorie. Legenda spune că regimul său de antrenament includea cursa cu un tren poștal în orașul său natal Turku, Finlanda. Desigur, Nurmi a depășit frecvent trenul, alimentând percepția că era mai mult mașină decât om. Percepție susținută și de înfățișarea calmă și inexpresivă a lui Nurmi în timp ce alerga. Cât și de motivația sa neîncetată și de recordul său imbatabil. Poreclit Paavo cel fără pereche și finlandezul fantomă. Nurmi se antrena și alerga purtând asupra sa un cronometru pentru a se asigura că ritmul său este perfect.

Nurmi a concurat în 12 probe la trei Jocuri Olimpice, câștigând 9 medalii de aur și 3 de argint. Debutând la Jocurile Olimpice din 1920 de la Anvers, Belgia, Nurmi a obținut medalii de aur la proba de 10.000 de metri și la cros și o medalie de argint la proba de 5.000 de metri.

Pe 17 mai 1928, în prima zi a Jocurilor, ambele semne au fost introduse cu un oarecare succes, deși a fost nevoie de ceva timp pentru a se obișnui populația cu ele. „Săgețile care indicau sensul unic de circulație nu erau încă înțelese de toți șoferii”. Cu toate acestea, autoritățile din Amsterdam au supraviețuit acelei zile pline de evenimente fără probleme majore. „Având în vedere modul în care era pe vremuri traficul auto. Succesul indicatoarelor cu sens unic poate servi drept exemplu pentru cele mai mari orașe ale lumii din afara granițelor noastre”, spuneau autoritățile de atunci.