Bărbat înghițit de apele Nistrului. Statistici sumbre cu cei care şi-au pierdut viaţa la scăldat
- Ana Munteanu
- 23 iulie 2024, 19:15
Înec în Nistru. Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, s-a înecat luni în râul Nistru. Salvatorii au extras corpul neînsuflețit al acestuia în zona orașul Vadul lui Vodă, municipiul Chișinău.
În perioada caniculară, numărul cazurilor de înec a crescut, fiind înregistrat cel puţin câte un caz la fiecare 2-3 zile.
Înec la Vadul lui Vodă
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), salvatorii au fost solicitați pentru a efectua lucrări de căutare a cadavrului. La fața locului au intervenit două echipe de salvatori și pompieri. În urma măsurilor întreprinse, persoana nu a fost găsită. Scafandrierii au continuat lucrările subacvatice. În amiaza zilei de astăzi a fost depistat și extras la mal corpul neînsuflețit al victimei.
Circumstanțele cazului urmează a fi investigate de oamenii legii.
Atenționările salvatorilor în timpul scăldatului
IGSU atenționează repetat cetățenii despre necesitatea respectării regulilor de siguranță în timpul scăldatului. Astfel, oamenii sunt îndemnați să meargă la scăldat doar în locuri sigure, amenajate cu stații de salvare. Scăldatul seara târziu, îndeosebi pe timp de noaptea sau în condiții meteorologice nefavorabile, se interzice.
De asemenea, cetățenii sunt îndemnați să evite scăldatul sub efectul alcoolului. După consumul alcoolului, tensiunea arterială se poate schimba brusc și poate duce la pierderea cunoștinței.
Minorii. cei mai expuși pericolului de înec
Maturii sunt îndemnați să-și monitorizeze permanent copiii și să nu le permită aflarea de unii singuri pe malurile bazinelor acvatice. Intrarea în apă fără supraveghere este strict interzisă. Riscurile cresc semnificativ în perioada vacanței de vară.
Conform IGSU, de la începutul acestui an, 46 de persoane și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară, inclusiv șapte minori.
În ultimii patru ani, s-a atestat o descreștere a cazurilor de înec de la 85 de persoane în anul 2019, la 38 de persoane în anul 2023. Cele mai multe cazuri de înec sunt înregistrate în perioada estivală, în special în zilele de odihnă.