Terorism ecologist. În loc să împuște urșii agresivi, vor să-i trimită în România
- Mădălina Sfrijan
- 23 iulie 2024, 10:16
Italia. Ca și când în România nu ar fi existat deja destule tragedii produse de înmulțirea necontrolată a urșilor, din cauza presiunilor a tot felul de ONG-uri ecologiste, acum ne-am putea confrunta cu o altă problemă. Ecologiștii radicali vor ca România să și importe urși ucigași!
Astfel, în urma unui atac recent al unui urs asupra unui turist, extremiștii ecologiști italieni vor să trimită exemplarele periculoase în România. Mai mult, la presiunile acestor ONG-uri, care nu pun niciun preț pe viața umană, autoritățile italiene nu mai sunt dispusă să elimine fiarele agresive vinovate de atacuri asupra oamenilor.
Italia vrea să trimită urși în România
În ultima perioadă, atacurile urșilor s-au înmulțit în țara noastră. Cel mai recent incident a avut loc luni, când un bărbat din Bistrița a fost grav rănit de animalul sălbatic. Scenele tulburătoare au avut loc în timp ce acesta încerca să monteze un gard electric.
De asemenea, în urmă cu patru zile, un cioban din Rucăr a fost mușcat de urs. Animalul sălbatic s-a năpustit asupra lui în timp ce acesta încerca să își apere animalele. Situația devine îngrijorătoare și în alte state.
Exemplarele agresive nu sunt împușcate
Recent, în Italia a avut loc un alt atac provocat de urs. Un turist de origine italiană a fost mușcat de animal în timp ce era într-o drumeție, arată EFE. În urma acestuia, activiștii s-au adresat instanței și au reușit să oprească aplicarea ordinului emis de autorități. Conform acestuia, animalul sălbatic urma să fie împușcat. Ordinul privind eliminarea exemplarului periculos a fost dat de preşedintele provinciei Trento.
„Rămâne în pronunţare adoptarea măsurilor cele mai adecvate pentru asigurarea eventualei captivităţi a exemplarului identificat drept Kj1”, a fost decizia judecătorilor din Trento.
Italia, decizie controversată legată de un atac recent
Instanța din Trento a ținut cont de solicitarea activiștilor și a stabilit că animalul nu ar trebui împușcat. În timpul procesului, avocata acestora a susținut că țara noastră ar fi dispusă să primească ursul.
„Sunt pregătiţi să primească ursul”, a spus avocata Francesca Patanella.
Mai mult, aceasta a susținut că omorârea animalului ar fi un delict, în contextul în care există varianta transferului. De asemenea, cei de la Protecția Animalelor și-au arătat îngrijorarea vizavi de împușcarea exemplarului vizat în acest caz.