Incendiu la un restaurant din Capitală. Circulația în zona Pipera, afectată
- Mădălina Sfrijan
- 22 iulie 2024, 09:12
Un incendiu puternic a izbucnit în Sectorul 1 al Capitalei. Un restaurant a fost cuprins de flăcări, iar fumul dens se poate observa de la o distanță mare. Pompierii intervin în aceste momente pentru a stinge focul. Traficul în zona Pipera este îngreunat.
Incendiu la un restaurant din Capitală
Din primele informații, se pare că focul ar fi izbucnit într-o anexă, însă s-a răspândit rapid și în restaurant. Fumul dens a cuprins întreaga zonă.
Potrivit pompierilor din Capitală, o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați a fost afectată.
În prezent, cei de la ISU intervin la fața locului pentru lichidarea incendiului.
Nu au fost înregistrate victime
Restaurantul cuprins de flăcări este localizat în apropiere de stația de metrou Pipera. Panica s-a instalat rapid în rândul celor care se aflau în zona extrem de aglomerată.
Conform primelor estimări, pagubele sunt semnificative.