Apartamentul lui Andrei Versace, găsit complet răvășit. Locuința valorează jumătate de milion de euro. Foto
- Mădălina Sfrijan
- 20 iulie 2024, 22:38
București. Ies la iveală noi detalii legate de moartea lui Andrei Versace. Influencerul a fost găsit mort în locuința sa din Sectorul 1 al Capitalei. Polițiștii au găsit apartamentul acestuia complet răvășit încă de la intrare.
Imagini din apartamentul lui Andrei Versace
Trupul neînsuflețit al influencerului a fost găsit sâmbătă, după ce vecinii au simțit un miros înțepător care persista în zona ușii apartamentului său. Aceștia au cerut ajutorul paznicului, care nu a avut acces în locuință, însă a alertat autoritățile.
Ultimele imagini din casa controversatului influencer arată că acesta ar fi fost singur în ultimele clipe. Pe masa din living se observă un singur pahar, iar pe hol sunt aruncate mai multe perechi de încălțăminte.
Cum arată locuința
Pe pardoseala apartamentului de lux se poate observa un prosop aruncat și dezordine în jur. Anchetatorii nu au oferit încă detalii legate de modul în care a fost găsit trupul neînsuflețit.
Pe corpul lui Andrei Versace nu s-ar fi găsit urme de violență, semn că nu poate fi luată în calcul varianta unei crime.
Andrei Versace, personaj controversat în lumea mondenă
În anii precedenți, influencerul avea zeci de mii de urmăritori pe rețelele de socializare și publica des videoclipuri legate de viața sa privată. În imaginile postate de-a lungul timpului, bărbatul apare în diferite locații exclusiviste, în hoteluri, mașini de lux sau chiar într-un elicopter.
De altfel, Andrei Pârvan se afișa des cu teancuri de bani la vedere și susținea că afacerile lui sunt legale. Mai mult, acesta a povestit că locuința sa se ridica la valoarea de jumătate de milion de euro.
În urma postărilor sale, Mihai Bendeac l-a transformat într-un personaj cunoscut în emisiunile pe care le realiza. În timpul pandemiei, influencerul a decis să se retragă din viața mondenă. Drept dovadă, acesta a postat mai rar fotografii pe rețelele de socializare.