Congresul Național al Istoricilor Români va avea loc, în premieră, la Chișinău și Suceava

Congresul Național al Istoricilor Români va avea loc, în premieră, la Chișinău și SuceavaSursa foto: CNIR

Istorici din întreaga Românie, Republica Moldova, Germania, Franța, Ucraina și Ungaria se vor întruni, în premieră, la Chișinău și Suceava, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Congresului Național al Istoricilor Români (CNIR), în perioada 28-31 august. Circa 500 de reprezentați ai celor mai prestigioase instituții academice de profil vor analiza cele mai acute probleme ale științei istoriei.

 Eveniment de rezonanță românească și europeană

Vom urmări un eveniment excepțional, cu personalități marcante, precum Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, academicienii Victor Spinei, Ionel Cândea, Gheorghe Cliveti. Președinte de onoare al Congresului Național al Istoricilor Români este academicianul Alexandru Zub, director onorific al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași.

CNIR, convocat o dată la doi ani, își va deschide lucrările pe 28 august, la Palatul Republicii din Chișinău. Apoi, se va desfășura, pe secțiuni, la Universitatea de Stat din Moldova. În zilele de 29 și 30 august, participanții la eveniment își vor continua dezbaterile la Universitatea„Ștefan cel Mare” din Suceava.

„Ne propunem deschiderea unor noi oportunități de comunicare interprofesională și transdisciplinară, contribuind, astfel, la îmbunătățirea și promovarea cercetării românești în domeniul istoriei, precum și la o mai accentuată prezență a istoricilor în spațiul public”, menționează Ștefan Purici, prorector la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Prof. univ. dr. Stefan Purici, prorector la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Fenomenul românesc cultural și identitar comun, în atenția istoricilor din șase state

„Convocarea Congresului Național al Istoricilor Români va oferi posibilitatea unui schimb benefic de energii creatoare între cercetătorii de pe ambele maluri ale Prutului”, afirmă conf. univ. dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc, coordonatorul proiectului CNIR din acest an. Va reliefa cu mai multă claritate fenomenul nostru cultural și identitar comun. Se va constitui într-un eveniment de mare rezonanță, captând interesul larg al presei și al opiniei publice.

Totodată, temele ce vor fi puse în dezbatere și schimbul de idei vor contribui la o mai profundă percepere nu doar a destinului nostru istoric comun, ci și a etapelor pe care urmează să le parcurgem. Vor consolida cooperarea istoricilor spre binele întregii noastre societăți, într-un context firesc național românesc și european”, a menționat Silvia Corlăteanu-Granciuc, coordonatorul CNIR 2024.

Conf. univ. dr. Silvia Corlăteanu-Granciuc, coordonatoarea CNIR 2024

Evenimentul va fi organizat de Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Academia Română și Comitetul Național al Istoricilor Români, cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României. Edițiile precedente ale congresului au avut loc la Cluj-Napoca (2016), Iași (2018) și Alba-Iulia (2022).