Un celebru jurnalist american, condamnat la 16 ani de închisoare. SUA, neputincioase
- Emma Cristescu
- 19 iulie 2024, 17:01
Rusia. Evan Gershkovich, jurnalistul american de la Wall Street Journal (WSJ), a fost condamnat de un tribunal din Rusia la 16 ani de închisoare. Jurnalistul, care a fost acuzat de spionaj, susține că este nevinovat.
Evan Gershkovich susține că nevinovat
Gershkovich, angajatorul său şi Guvernul american resping acuzaţiile formulate împotriva jurnalistului. Oficiali americani şi The Wall Street Journal au spus că procesul este o „farsă” și că Evan Gershkovich nu are nicio vină.
Jurnalistul american a fost arestat în martie 2023 în timp ce făcea un reportaj în Ural, la Ekaterinburg, şi a fost acuzat de spionaj în contul Statelor Unite. Rusia l-a acuzat de spionaj, dar fără dovezi clare.
A fost condamnat la 16 ani de închisoare
Acesta va fi nevoit să stea 16 ani într-o închisoare „cu regim sever”, a anunțat judecătorul Andrei Miniev. O jurnalistă prezentă la audiere a spus că jurnalistul va fi închis într-o închisoare în care puțini deținuți fac față.
Evan Gershkovich, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat la 29 martie 2023 în oraşul Ekaterinburg din Urali. FSB, principala agenţie succesoare a KGB, a spus că l-a prins „în flagrant” încercând să obţină secrete militare.Gershkovich şi angajatorul său, The Wall Street Journal, au spus că totul este o minciună. Casa Albă a calificat acuzaţiile drept „ridicole”, iar preşedintele Joe Biden a spus că detenția este „total ilegală”. Jurnalistul a primit statut de „deţinut pe nedrept”, ceea ce îl califică pentru un eventual schimb de deţinuţi între SUA şi Rusia.
Schimb de prizonieri între Rusia și SUA
Președintele Vladimir Putin a declarat că Rusia este deschisă la un schimb de prizonieri care îl implică pe Gershkovich. Liderul de la Kremlin ar fi discutat deja cu autoritățile din SUA.
„Indiferent de ceea ce susțin autoritățile ruse, Evan este un jurnalist. El nu a comis nicio acțiune ilegală. Autoritățile ruse nu au fost în măsură să furnizeze dovezi că a comis o infracțiune sau o justificare pentru menținerea lui Evan în detenție”, a precizat și ambasada SUA la Moscova, potrivit Hotnews.