Trump și turbulențele americano-iraniene

Trump și turbulențele americano-iranieneSursa foto: Pixabay

Trump și turbulențele americano-iraniene. Evident, tentativa de asasinat asupra lui Trump nu are nicio legătură cu Iranul.

Recentele dezvăluiri ale serviciilor secrete americane despre un complot iranian împotriva lui Donald Trump au alimentat exagerările unora care s-au gândit să le conecteze cu recenta tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump. Evident, sunt convins și nu sunt singurul care e convins de asta, că între cele două momente nu există legătură. Poate doar, dorind să îndepărteze valul de critici la adresa lor, serviciile secretee americane au ieșit cu complotul iranian ca și cum ar zice „stai șefu că lucrăm, uite ce era să se întâmple... suntem pe fază”.

Trump și Iranul  - vals periculos pe un câmp de mine

Personal, am fost mereu pasionat de istoria Iranului. A fost prima putere globalistă din istorie, primul imperiu non-european care a vrut să înghită Europa. Aș greși să spun că a vrut Persia așa de una singură fără să fie puțin „împunsă” de europeni, a căror avangardă erau grecii antici. Dar asta a fost de mult, perșii, parții, iranienii au fost și sunt foarte puternici. Au încercat Rusia Țaristă, Anglia imperială și SUA să-i mențină așa în stand-by, numai că din 1979, o dată cu Revoluția islamică, paradigma s-a schimbat.  URSS a profitat și a susținut Iranul, iar Irakul cu sprijin american a încercat în 1981-1988 să înfrângă Iranul, fără a reuși.

Se știe că primul mandat al lui Trump (de fapt singurul pe care l-a avut până acum), adică perioada 2017-2021 a fost marcată de multe controverse, am zice azi. Trump este negustor de meserie, știe să se tocmească mai ales cu aceia cu care e învățat să nu o facă. Adică s-a tocmit cu Vladimir Putin, s-a tocmit cu Kim Jong Un. Evident, contra cursului politicii americane, s-a luat la harță cu UE și mai ales cu China. Adică a spus că va taxa produsele lor pentru a revitaliza economia americană.

Schimbări în relațiile SUA-Iran Biden

sua, iran, relatii sua iran, joe biden, casa alba

Cu Iranul, Trump a avut multe clinciuri. În intervalul 2018-2020, au fost certuri pe tema retragerii Iranului din Tratatul de Neproliferare a Armamentului Nuclear, după ce SUA s-au retras din Acordul de la Viena. În plus, Iranul a jurat răzbunare după ce Trump a ordonat asasinarea generalului iranian Soleimani. Așadar, motive pentru ca un complot iranian ar fi fost, mai ales că SUA au anunțat că Iranul ar putea avea 52 de ținte strategice lovite de americani dacă Iranul ar veni cu represalii după asasinarea lui Soleimani.

Trump, Iranul și schimbarea paradigmei

Personal, sunt convins că acum ecuația Trump-Iran nu mai e la fel ca în 2020. Evident, Iran și SUA sunt la cuțite din 1979, iar episodul ostatecilor americani din Ambasada SUA, ocupată total nediplomatic de revoluționarii lui Khomeini nu se uită niciodată. Dar iată că între Biden și Trump, cam greu de spus ce preferă Iranul. Biden sprijină războiul din Ucraina, Rusia fiind aliata Iranului, sprijină Israelul în Gaza și sudul Libamului, unde pro-iranieinii din Hezbollah sunt o forță.

sursă: arhivă

Trump promite pace în Ucraina, dacă vine la Washington. Evident, ar mai domoli și situația din Ghaza și sudul Libanului, mai temporizând acțiunile israeliene, deoarece ar putea să închidă robinetul subvențiilor către Israel, care, clar este pro-Biden. Așa de ce ar mai plănui acum Iranul un atentat contra lui Trump? Deja Israel se luptă cu Iran, așa de la distanță după schimbul de „amabilități” de la Damasc și lovirea cu rachete a unor ținte iraniene, plus promisiunea de invadare a Libamului de Sud.

Și mai este ceva de luat în calcul. Să ne uităm la recenta și misterioasa prăbușire a elicopterului prezidențial de fabricație americană, care a lăsat Iranul fără unul din cei mai conservatori șefi de stat din istoria Iranului, în era islamică. Toată lumea pune în legătură situația cu administrația Biden, care, evident, a avut de câștigat cumva prin nevoia Iranului de a-și reface garnitura politică de la Teheran și garnitura serviciilor secrete. Cei ce s-au ocupat de respectiva prăbușire implică Israelul și, evident, SUA, la nivel de logistica unui eventul bruiaj al aparaturii elicopterului în provincia iraniană Azerbaidjanul de Vest.

SUA și Iran, în expectativă

Teheran și Washington stau în expectativă. Teheran are un nou lider, peste câteva luni, cel mai probabil, Trump ar putea reveni la Casa Albă. În mod cert, Iranul nu mai are interesul în 2024 să scape de Trump așa cum avea în 2018-2020. De atunci, lucrurile s-au schimbat, chiar dacă persistă ideea că revoltele de la cumpăna anilor 2017-2018 din Iran au avut în spate implicarea SUA.

Rămân la ideea că scoaterea de la fișet a conspirației iraniene a fost un joc al serviciilor secrete americane care să arate: „Șefu, știți, noi lucrăm, avem situația sub control”...

Și mai cred că s-au grăbit autoritățile să afirme că atentatorul Crooks a acționat singur. Nici despre Oswald, ori Hickey jr., atentatori la adresa lui Kennedy și Reagan nu s-a stabilit concret că au acționat singuri! Iar de atunci au trecut 61, respectiv 43 de ani... Cu siguranță nu se va ști prea curând dacă a acționat sau nu, solitar, atentatorul Crooks. Și el și Oswald au fost eliminați, deci doar dacă au lăsat ceva scris pe undeva vom ști ce au avut în cap când au decis să facă tot ceea ce au făcut.

Sursa foto: Arhivă

 

Ne puteți urmări și pe Google News