Aselenizarea și dezinformarea - 55 de ani de la cel mai celebru pas din istoria omenirii. De ce s-a încercat negarea acesteia?

Evenimentul care i-a avut ca eroi pe Neil Armstrong, Edwin „Buzz” Aldrin și Michael Collins petrecut pe 20 iulie 1969 a impresionat planeta. Nici atunci și nici acum nu este nimeni naiv să creadă că ar fi fost o „regie de Hollywood”. Și totuși, temerari care să croiască o filmografie și o literatură „negaționist-conspiraționistă” au existat.

Aselenizarea, cel mai mediatizat eveniment al momentului

În 1969,  când omul făcea „primul pas pe Lună”, televiziunea începuse să fie deja o forță. Aselenizarea din 20 iulie 1969 a avut milioane de privitori în întreaga lume. Chiar și în România comunistă, pentru ca poporul să vadă că avusese Ceaușescu dreptate să înceapă desprinderea de ruși (de fapt o începuse Dej la începutul anilor 60), evenimentul a fost difuzat. Numai că, evident, numărul posesorilor de televizoare atunci era mic, dar, ca niciodată, restaurantele și magazinele de televizoare au ținut pornite ecranele, așa că toți curioșii au putut să se uite.

Ba chiar un film românesc cu Ilarion Ciobanu și George Calboreanu arată o secvență în care bătrânul jucat de Calboreanu se uită la aselenizarea din 20 iulie 1969 și pune întrebări fiului, pe care îl certase că-și trimisese fratele la închisoare fiindcă furase din cooperativa socialistă.Aselenizarea i-a făcut eroi mondiali pe cei trei astronauți. După revenirea pe Pământ, au ajuns atât de celebri încât au fost expoatați la maxim de televiziuni, publicitate.

Se ajunsese ca orice apariție publică a lui Aldrin sau Armstrong cel puțin să fie taxată cu zeci de mii de dolari de către impresarii lor. Evident, URSS era disperată pentru că deși începuse cursa spațială încă din anii 30, când cu prețul vieții, trei temerari au ajuns în stratosferă, dar au murit din cauza depresurizării dirijabilului etanș cu care se înălțaseră.deși trimisese primul satelit pe orbită, Sputnik, la 4 octombrie 1957, primul om în spațiu în 12 aprilie 1961, americanii ajunseseră primii pe Lună.

Aselenizarea și teoria unui „fake” construit în laboratoare secrete

Aselenizarea a fost fără îndoială una reală. Dar oare de ce s-a dezvoltat o teorie a unui fake, în documentare filmate și în scris? Să nu uităm că mai erau 22 ani de Război Rece cel puțin. Programul Apollo a fost promisiunea lui J F Kennedy, a început atunci și a continuat mai ales după moartea sa. În 1969, la Casa Albă era Richard Nixon iar la Kremlin era Leonid Brejnev. Adică, erau doi oameni care mizau pe cartea războiului în ciuda eforturilor lui Kennedy și Hrusciov de a detensiona situația. Așadar, trebuia să facă sovieticii ceva ca să diminueze din aura de invincibilitate a americanilor.

Evident, cele mai multe filme și articole realizate cu scopul inducerii ideii de fake a aselenizării au fost făcute în Vest. De ce? În primul rând, spionajul KGB avea mulți rezidenți, avea agenturi peste tot, mai ales GRU, spionajul militar.  Occidentul a creat o armă care să îl slăbească, dolarul american la care erau sensibili funcționarii, realizatorii de filme. Pur și simplu, în industria media și cinematografică, dolarii se învârteau cu lopata și spionii puteau acționa ușor. Mai aveau un dezavantaj statele democratice pe frontul secret și anume protestele. Oamenii protestau violent chiar când un personaj popular era luat la întrebări de autorități, iar protestele, evident, aveau o sursă externă.

Practic, tezele prin care aselenizarea ar fi fost un fake au fost: drapelul american era bătut de vânt, deși nu bate vântul pe Lună. ar fi fost găsite în imagini, obiecte cu litere înscrise ca și cum ar fi piese de recuzită (erau mostre de roci, însemnate în realitate, dar realizatorii spuneau că erau obiecte nestrânse de echipa de regie). În plus, se întrebau cine îi filmase pe Aldrin sau pe Armstrong dacă Michael Collins era în modul? Evident, au mai fost și alte elemente de acest gen.

Și totuși de ce nu poate fi un fake?

Spuneam că spionajul sovietic mișuna liber în Vest, ori era ușor să se afle dacă a fost regie, iar sovieticii ar fi dat totul pe față, mai ales în lunga eră Brejnev. Așadar, spionajul sovietic s-a limitat la intoxicare fiindcă știa că nu are altă soluție, că aselenizarea avusese loc. Era o cursă pierdută de sovietici așa cum vor mai fi și cursa înarmărilor și cursa economică.

Ce a fost într-adevăr regie, a fost faptul că experții NASA au creat o carantină pentru astronauți și personalul care i-a scos la revenirea pe Pământ din capsula care a „amerizat”, adică a ajuns la 24 iulie 1969, în Pacificul de Nord. Carantina fusese creată pentru a preveni o „infecție mortală” din spațiul extra-terestru, adică o creație a imaginației pasionaților de romanele SF.

Sursa foto: Arhivă