Săptămâna trecută a avut loc la Washington summitul dedicat celor 75 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice. Discuțiile s-au axat asupra ”mobilității militare”, cu trimitere la Flancul Estic. Ce este aceasta și în ce mod ne afectează sau ne avantajează?

REFORGER.

De douăzeci de ani încoace, românii s-au obișnuit să audă periodic de tot felul de inițiative privind Europa de Est care, pe fondul jocurilor politicianiste de la Bruxelles, rămân fără urmări.

De aceea, abia dacă a fost pomenită în presă Scrisoarea de intenție privind crearea unui drum de mare viteză România – Bulgaria – Grecia, convenită în marja summitului dedicat celor 75 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice. Încă o încercare de reînviere a defunctei Agende Europene Salonic 2004? Asta nici măcar nu e știre, e un banc expirat... Totuși, de această dată lucrurile sunt mai serioase decât par!

În martie 2023, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a ordonat actualizarea OPLAN DEU (Operations Plan Deutschland). Plecând de la premisa că până în 2029 Germania ar trebui să fie pregătită pentru un atac rusesc, OPLAN DEU stabilește nivelurile de finanțare, de personal și de echipare pentru realizarea misiunilor Bundeswehr, în cadrul NATO.

La ce e bună o autostradă

Un capitol important al OPLAN DEU este REFORGER: (Return of Forces to Germany): reîntoarcerea în RFG a Armatei Statelor Unite. În caz de agresiune, planurile NATO prevăd desfășurarea, prin Germania, către Europa de Est a 800 000 de militari și peste 200.000 de echipamente. Efortul logistic ar trebui să poată fi susținut timp de 3 până la 6 luni.

Puțini dintre noi își dau seama ce înseamnă asta, în termeni reali. Datele sunt strict secrete, dar pot fi aproximate dacă aruncăm o privire asupra pregătirilor similare, efectuate simetric de Armata rusă. O brigadă de arme întrunite are efectivul nominal de 8.000 de militari și, într-o operațiune ofensivă de 30 de zile, consumă 8.360 tone muniție de toate calibrele, 3.570 tone motorină și 180 tone subzistență.

Probleme de logistică

Dar, pentru a aduce toate acestea pe front, e nevoie de camioane și autocisterne, care și ele vor consuma 1.240 tone motorină. Total: 445 t. furnituri în fiecare zi, echivalentul a 68 de camioane militare standard. Pentru o singură brigadă de arme întrunite!

Pentru a desfășura prin Germania spre Est 800.000 de militari, pe o perioadă de trei luni, NATO ar trebui să asigure cel puțin 4 milioane de tone de furnituri. Adică, echivalentul a 160.000 de vagoane standard, sau 616.000 de încărcături standard de camion militar.

IDCC și Flancul Est.

Deci apărarea Flancului Vest în fața unei agresiuni rusești depinde de capacitatea de a trimite spre linia frontului 90 de trenuri militare standard pe zi. Iar asta depinde de o serie de puncte nodale logistice: gări, triaje, linii de cale ferată, poduri, șosele pe care se scurg spre front, zi de zi și noapte de noapte, mii de vagoane, mii de camioane și autocisterne. Chiar și infrastructura rutieră și feroviară a Germaniei ar face cu greu față...

Dar cum stăm cu Flancul Est, unde se află și România? La nivelul anului 2024, NATO dispune de un total de 3,42 milioane militari (din care 2 milioane americani). Dacă planurile pentru Flancul Vest cuprind circa 1,6 milioane de militari (din care jumătate combatanți), rezultă că și efectivele prevăzute a fi desfășurate pe Flancul Est ar fi cam tot aceleași.

Adică ar avea nevoie de linii de cale ferată, poduri, șosele pe care să se scurgă spre front, zi de zi și noapte de noapte, mii de vagoane, mii de camioane și autocisterne. Dacă Germania abia face față, noi, cei din Est, oare am face față?

Fără autostradă e nevoie de avioane

Și în ce privește acest domeniu, datele sunt strict secrete, dar situația poate fi dedusă din informații publice indirecte. În Germania, la Frankfurt, se află centrul logistic care asigură implementarea coordonată a ajutorului pentru Ucraina: IDCC, International Donor Coordination Center.

IDCC  funcționează în regim de secret total dar, în miez de vară, în fiecare an, Armata SUA ține bilanțuri. Dacă aruncăm o privire peste bilanțul U.S. Transportation Command pentru 2022 - 2023, și îl coroborăm cu alte date, vom vedea că în perioada respectivă traseele feroviare și rutiere Sud – Nord prin Grecia, Bulgaria și România au putut asigura un debit de 500 de trenuri militare și 5.500 de camioane.

Adică, pe axa Salonic – Suceava au putut fi transferate într-un trimestru numai  2.500 vagoane standard ( 1,5 % din necesar în caz de război al Rusiei contra NATO) și numai 1.375 camioane (0,9% din necesar), apoi capacitatea infrastructurii terestre a fost depășită și a fost nevoie ca IDCC să recurgă la peste 5.500 de zboruri costisitoare de avion-cargo.

Legenda Neagră.

Este evident că, în prezent, structura logistică de care dispune NATO pe flancul Est este ciudat de slab dezvoltată, deși Bulgaria și România sunt de 17 ani în Uniunea Europeană. Nu are rost să insistăm asupra cauzelor, va fi suficient să reamintim de Legenda Neagră ”România, epicentru al corupției mondiale”, întreținută prin MCV-uri mincinoase, care a facilitat reorientarea fondurilor spre Sicilia sau Corsica.

La noi, nici măcar sloganul ”Dragnea fură” nu a putut fi demonstrat în Justiție: cel vizat a intrat la pușcărie pe trafic de influență, nu pe furt. Între timp, o bancă majoră din Olanda spăla 200 miliarde € fonduri rusești sub embargou, iar o altă bancă majoră din Danemarca spăla alte 800 miliarde €, banii domnului Putin, fără ca funcționarii bancari implicați să fie incriminați penal. Păi să nu moară de râs directorul general al Danske Bank, Thomas Borgen, achitat în aprilie 2021, văzând că Dragnea face pușcărie pentru angajarea a două femei de serviciu?

Revenind la ale noastre, în urma agresiunii rusești, în primăvara anului 2023, NATO  a refăcut și alt document de planificare: Harmonized Military Mobility Corridors, HMMC. A reieșit că situația pe Flancul Est este critică și trebuie remediată cu același termen: 2029, când Alianța ar trebui să fie pregătită, inclusiv la Marea Neagră, pentru un atac rusesc.

Coloana a 5-a.

În mod normal, un asemenea dezechilibru ar trebui compensat prin rocadă: trasee alternative, în spatele frontului, prin care se poate efectua manevra de forțe dinspre Nord-Vest spre Sud-Est. Adică, dinspre Germania spre Bulgaria. În mod normal, NATO ar recurge la această posibilitate. Dar situația din Europa, azi, este departe de a fi una normală: dispozitivul central al NATO este blocat de Austria ”neutră”, de fapt avanpost rusesc.

În anii 1950 – 1990, Austria, deși Stat neutru, a fost puternic ajutată politic, economic și chiar militar de Occident să-și redobândească suveranitatea, să scape de ocupația rusească parțială, să facă față amenințărilor neîncetate ale Uniunii Sovietice.

După prăbușirea URSS, Austria și-a manifestat din plin ”gratitudinea”: prin mijlocirea ministerului austriac de Interne, KGB/FSB a dobândit acces la echipament criptografic SINA – unul dintre cele mai avansate dispozitive de cifrare folosite de NATO. Cu ajutorul ministerului de Interne austriac și prin aceste echipamente, KGB/FSB s-a putut conecta vreme de șapte ani la Sistemul Informatic Schengen, furând datele a milioane de cetățeni europeni. Aceste date au fost folosite pentru a pregăti asasinate: Armin Papperger, directorul Rheinmetall, a ajuns astfel ținta unei tentative de asasinat din partea Rusiei.

Trădarea Austriei

Să fim bine înțeleși: spionajul în favoarea Rusiei, furtul de dispozitive criptografice, furtul de date personale pentru pregătirea de asasinate, sustragerea de documente secrete NATO sau UE nu sunt infracțiuni, conform legilor austriece. Spionajul și trădarea devin infracțiuni doar atunci când se fură date austriece.

În rest, să furi datele partenerilor Austriei, să pregătești asasinate cu noviciok este o ocupație cât se poate de onorabilă. Că doar nu degeaba prestigioasa publicație americană New Statesman apreciază că Austria este ”un stat compromis... tunelul Rusiei spre inima Europei”, iar The Financial Times comentează că serviciul de informații austriac, BVT, „este considerat atât de compromis încât pentru ceva vreme a fost scos din activitatea de schimb de informații a agențiilor similare din Europa”.

La bunul mers al colaboraționismului KGB/FSB cu BVT au vegheat, succesiv, cancelarii austrieci Wolfgang Schüssel (în prezent director la Lukoil), Christian Kern (azi, director la Căile Ferate Ruse) și ministrul de Externe Karin Kneissl (până de curând directoare Rosneft, acum editorialistă la postul putinist de propagandă teroristă  Russia Today). E de înțeles că, având asemenea iluștri predecesori, și cancelarul Nehammer, în urma blocării accesului României și Bulgariei în Schengen, ar fi îndrituit să-i urmeze din toamnă doamnei Kneissl, ca director la Rosneft.

Coridorul balcanic.

Cancerul austriac blochează de decenii inima Europei, iar NATO nici nu mai speră să rezolve vreodată situația. Tot răul spre bine: dacă n-ar fi partitura rusească interpretată măiestru, îndelung de austrieci, chiar n-am avea nicio șansă să vedem vreodată Bucureștii conectați prin autostradă cu vreo altă capitală europeană.

Dar, cu sprijinul dușmanilor Europei Unite, iată s-a ajuns ca, în marja summitului dedicat celor 75 de ani de la înființarea Alianței Nord-Atlantice, ministrul grec al Apărării, Nikos Dendias, să semneze împreună cu omologii săi din Bulgaria (Atanas Zaprianov) și din România (Angel Tîlvar), Scrisoarea de intenție privind crearea un coridor HMMC rutier la nivel de drum de mare viteză, care va lega Constanța de orașul grecesc Kavala.

În viziunea NATO, drumurile de mare viteză sunt prioritare, fiindcă permit transportul tancurilor moderne precum M1A2 (67 tone), Leopard 2A6 (66 t.) sau Challenger 2 (64 t.). Cu totul alta este situația la ruși: T-72B3M și urmașul său, T-90M, tancurile standard ale Armatei ruse, au 48 tone, ca să încapă în gabaritul vagoanelor-platformă de cale ferată. Asta creează limitări severe în ce privește blindajul și spațiul pentru echipaj.

Autostradă România-Grecia

De aceea, summitul NATO a considerat prioritar proiectul unei autostrăzi România-Grecia, care ar urma să lege Constanța de principalele porturi bulgare, apoi de porturile grecești Alexandropolis și Salonic. În caz că agresorul ar reuși să blocheze vreunul dintre segmentele rutei logistice, se recurge la transport naval pentru a menține calea deschisă. De-abia apoi ar urma să fie amenajată și o infrastructură feroviară de mare viteză.

Reacția domnului Karner, care patronează ministerul ruso-austriac de Interne, a fost imediată: a organizat o ”reuniune ministerială regională”, pentru a da Serbiei, țară care nu este membru al UE, prilejul să se pronunțe prin veto asupra afacerilor interne ale UE. Iar ministrul de Externe al Serbiei, Ivica Dačić, a profitat de ocazie pentru a declara că se opune ferm aderării Bulgariei și a României la Schengen, întrucât ar provoca „o schimbare parțială” a fluxurilor de migrație, reactivând presupusa filieră de migrație prin România spre Ungaria. Domnul Dačić, lovind țintit în interesele UE și prejudiciind interesele României, ”în spiritul secularelor bune relații româno-sârbe”, aplică întocmai consemnele primite la 21 martie a.c., la Moscova, de la șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov.

România le stă în cale.

Dar oare ce-i cu acest fatidic an 2029, care-i face pe nemți, cunoscuți ca zgârciți, să bage mâna-n buzunar pentru dotarea Bundeswehr? Că la noi, unii politicieni care se dau ”turbo-patrioți” consideră că o frontieră comună cu Rusia ar fi o imensă oportunitate istorică, ne-ar permite să anexăm câte ceva din resturile Ucrainei zdrobite, ba chiar și mai mult...

Duminică seara, la oră de maximă audiență, Televiziunea de Stat Rusă a difuzat, din nou, amenințări la adresa României, prin glasul lui Evgheni Popov, deputat al partidului prezidențial ”Rusia Unită”. Asta ne reamintește că planurile Rusiei în ce privește Balcanii sunt vechi, iar România le stă în cale. Din 1568 încoace, de 16 ori Imperiul Rus a luat-o spre Marea Egee.

N-a ajuns până acolo niciodată, dar vreme de mai bine de patru secole, nu a abandonat nicio clipă Marea Idee. Cunoaștem detaliat penultima versiune a acestor planuri, valabilă până în 1992, datorită faptului că CIA, după anexarea Crimeii, în 2014, a desecretizat și publicat planurile de bătălie ale Organizației Tratatului de la Varșovia vizând nordul Greciei, cu porturile Salonic și Alexandropolis. Am publicat, în cartea mea Planul Nistru (https://www.edituradecarte.ro/produs/planul-nistru-1989-ed-2/ ) un rezumat amplu al acestor planuri. Îl voi relua, foarte pe scurt.

Trei fronturi ale Rusiei

În caz de război, Districtele Militare din sudul Uniunii Sovietice urmau să constituie trei Fronturi, cuprinzând 2 Armate de tancuri, 4 Armate de arme întrunite, 2 Armate aeriene, o Armată de apărare antiaeriană și un corp de Armată de ocupație a României (C32A), care să ne pună cu botul pe labe prin arestări, deportări și execuții.

Le stăm în cale: cam 780.000 de militari, recrutați din Rusia și Ucraina, cu 6.000 de tancuri, tot atâtea alte blindate și peste 7.000 de camioane care urmau să pătrundă în România până la linia Dunării și să ne ocupe țara, de la Calafat la Mangalia. De fapt, regimul de ocupație urma să fie aplicat numai la vest de Dunăre: Dobrogea apare pe hărțile militare sovietice ca anexată la URSS. De aceea, Nicolae Ceaușescu a refuzat până în ultima clipă să semneze Statutul la Război al Tratatului de la Varșovia: contravenea Constituției, echivala cu acceptarea ocupației rusești, era trădare.

Radiația vine de la Moscova!

Mai mult: folosind România ocupată ca bază de plecare, trupele sovietice urmau să treacă Dunărea, să avanseze pe teritoriul Bulgariei și, împreună cu forțele bulgare, să treacă frontierele Greciei, scoțând Grecia din război printr-o campanie de 15 – 20 de zile. Dar granița de Nord a Greciei e fortificată, iar terenul e muntos, dificil. Ca urmare, planurile Moscovei prevedeau un atac masiv cu aplicarea a 600 de lovituri nucleare tactice. Conform ”Planului primei lovituri nucleare”, rușii urmau să transporte, traversând de la Nord la Sud România ocupată, 1200 de arme nucleare.

Dar, conform ”Planului asigurării tehnico-nucleare”, numai jumătate din armele nucleare urmau să ajungă pe front. Restul erau pierderi planificate: NATO va încerca să distrugă convoaiele cu arme nucleare în timpul tranzitului, pe teritoriul României. Vă puteți imagina consecințele devastatoare pentru noi: peste 2.000 de kilograme de plutoniu împrăștiat pe ogoarele României, doza letală prin inhalare fiind de 0,88 miligram. De aceea, Nicolae Ceaușescu a refuzat cu încăpățânare să permită intrarea de arme nucleare în România.

De ce e necesară o astfel de autostradă

Astăzi, Rusia nu mai are puterea militară a fostei Uniuni Sovietice. Dar, dacă pune gheara pe Ucraina, va ajunge în cinci - șase ani la două treimi sau chiar trei sferturi din puterea militară a fostei URSS. Și ce zicea acum câțiva ani domnul Putin? ”Românilor, sunteți ținte!” Le stăm în cale, fiindcă dorința lor, de patru sute de ani încoace, e să ”demilitarizeze” Estul Europei, din Crimeea la Marea Egee. Și întotdeauna au procedat metodic.

Prima etapă: pornind din Crimeea, atingerea aliniamentului Dunării, în România. A doua etapă: folosind România ca bază de plecare, ajungerea la Marea Egee. Deci singura cale este să pornească din nou spre România, cu o armată de ocupație de 600 – 700 mii militari, a căror subzistență va fi asigurată după obiceiul rusesc, prin prădarea țării ocupate. Pentru ca să nu apară complicații juridice la tranzitarea armelor nucleare tactice prin România, urmează să ni se ia Dobrogea – teritoriu care oricum ar fi devastat, ar deveni teatru de război contaminat radioactiv pentru zeci de mii de ani.

„Turbo-patrioții”.

Elitele politice și militare bulgare cunosc aceste planuri, știu că Moscova are în vedere ocuparea și jefuirea țării, transformarea Bulgariei în teatru de război. De aceea, elitele bulgare, deși ne-am obișnuit să le considerăm rusofile, ajută Ucraina cu tot ce pot: muniție, aviație, blindate... Nu că ar iubi neapărat Ucraina, ci fiindcă își iubesc Țara și preferă ca expansionismul rusesc să fie oprit pe pământ ucrainean, nu bulgăresc.

Dar la noi, ca la nimeni. Unii dintre politicienii români, tocmai dintre aceia care se afișează ca ”turbo-patrioți”, par cu totul incapabili să priceapă această logică simplă: să-i ținem pe ruși și armele lor nucleare cât mai departe de granițele noastre, că știm bine ce le poate pielea. Dar ”turbo-patrioții” parcă a-și dori o nouă ocupație rusească - a 18-a sau a 19-a?. Puțin le pasă de pierderea Dobrogei, de transformarea Țării în bază de atac, jaf și recrutare pentru noi cuceriri rusești. Oare sunt întregi la minte? Fiindcă asemenea ”patriotism” este frate cu înalta trădare...