Vreme caniculară în Republica Moldova, la început de săptămână

Vreme caniculară în Republica Moldova, la început de săptămână Caniculă. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova. Canicula începe să se instaleze, la început de săptămână, în Republica Moldova. După ce, în ultimele zile, temperaturile au fost suportabile, valorile au crescut de ieri și o vor face și astăzi, 8 iulie, după cum au anunțat meteorologii.

Maximele zilei vor fi cuprinse între valorile de 32 și 33 de grade Celsius, iar minima nu va coborî sub 20 de grade. Nu sunt șanse de apariție a precipitațiilor, vântul va sufla moderat, cerul va fi senin în toată Basarabia pe tot parcursul zilei de luni.

Vremea se încălzește, în continuare, în Republica Moldova

Cel mai cald va fi la Cahul, în partea de sud - 33 de grade Celsius. În rest, la Ștefan-Vodă, Chișinău, Bălți, Rîbnița și Briceni se vor înregistra 32 de grade, au anunțat specialiștii meteo.

Mâine, 9 iulie, maxima se va încadra între 32 - 34 de grade Celsius, va fi cer senin, fără șanse de ploi.

Ne puteți urmări și pe Google News
Canicula

Sursa foto: Dreamstime

În România, azi, vremea va fi în continuare călduroasă, caniculară chiar în vestul, sudul, local în estul și pe arii restrânse în centrul țării. Acolo unde, au informat meteorologii și disconfortul termic urmează să fie ridicat. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse și descărcări electrice, după-amiază, pe alocuri în zonele montane și în nord-vestul teritoriului.

Cum va fi în România, luni, 8 iulie

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ce vor fi de scurtă durată asociate cu precipitații. Temperaturile maxime ale zilei de luni se vor încadra în general între 31 și 36 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 9…10 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei și 24…25 de grade în Delta Dunării, conform ANM.

În București, vremea se va menține șa cote termice caniculare, cu o maximă ce va ajunge în jurul valorii de 36 de grade Celsius și disconfort termic ridicat.

Cerul se va prezenta variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 18…20 de grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.