Ce se construiește în locul Stadionului Dinamo. Investiția se ridică la aproape un miliard de lei
- Bianca Ion
- 29 iunie 2024, 20:15
Stadionul Dinamo va fi demolat, după ce premierul Marcel Ciolacu a dat undă verde pentru începerea lucrărilor. În curând, buldozerele vor începe lucrările de demolare a vechii arene de pe „Ștefan cel Mare”.
Guvernul a decis. Stadionul Dinamo va fi demolat
O mare veste pentru suporterii echipei „câinilor roșii” a venit după ce premierul Marcel Ciolacu a aprobat Hotărârea de Guvern pentru demolarea Stadionului Dinamo. Inițial, planul includea construirea noului Stadion Dinamo în perspectiva Campionatului European din 2020, dar proiectul a fost împiedicat de diverse obstacole, scrie gsp.ro.
„HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar pentru două imobile aflate în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, ca urmare a reevaluării, comasarea acestora într-un singur imobil cu număr M.F. 35328, precum şi trecerea unor construcții din imobilul rezultat în urma comasării din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune şi casării”, se arată în Hotărârea semnată de premier în ședința din 28 iunie.
Ce urmează pentru Dinamo
Dinamo trebuie să depășească însă câteva obstacole pentru a avea parte de un nou stadion. Următorul pas este participarea la licitația organizată de CNI (Compania Națională de Investiții), iar în cazul în care nu apar contestații sau probleme legate de buget, contractele pentru demolare ar putea fi semnate în curând. Există speranța că buldozerele vor putea începe lucrările cel mai devreme în toamna acestui an.
După obținerea licitației, constructorul câștigător va trebui să obțină alte autorizații necesare, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 25 de luni. Anunțul despre demolare vine după ce în luna martie a acestui an guvernul a aprobat planurile tehnico-economici pentru construirea unei arene multifuncționale, care va fi destinată Clubului Sportiv Dinamo București. Noua arenă va avea o capacitate de peste 25.000 de locuri.
Cum va arăta stadionul Dinamo
În plus față de stadionul propriu-zis, obiectivul va include spații complementare pentru diverse sporturi (cum ar fi săli de box cu trei ringuri, săli de haltere, săli de judo, săli de lupte, săli de gimnastică, săli de fitness și săli de scrimă), vestiare și spații adiacente destinate personalului, cantonamentelor, spectatorilor, presei, transmisiilor TV, depozitării și altor spații tehnice necesare pentru întreținerea clădirii, dotări sanitare și facilități pentru persoane cu dizabilități locomotorii.
În cadrul proiectului se planifică construirea unui spațiu expozițional destinat evenimentelor culturale și expozițiilor temporare, precum și a unei expoziții permanente unde vor fi expuse trofeele clubului. De asemenea, va fi inclus și un heliport pentru aeronavele SMURD, asigurând accesul către Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.
Stadionul Dinamo va avea o suprafață totală desfășurată de 66.716 metri pătrați, iar perioada estimată pentru finalizarea lucrărilor este de 25 de luni. Valoarea totală a investiției este estimată la 854.573.000 lei, din care 827.893.000 lei sunt finanțați de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Programul național de construcții de interes public sau social, administrat de Compania Națională de Investiții, și 26.680.000 lei sunt finanțați de Ministerul Afacerilor Interne, prin Clubul Sportiv Dinamo București.