A murit o legendă a Hollywoodului. A jucat și alături de doi actori români
- Mădălina Sfrijan
- 20 iunie 2024, 21:38
S-a stins încă o legendă a Hollywoodului. Donald Sutherland a murit la vârsta de 88 de ani, lăsând în spate o carieră impresionantă în lumea filmului. În cunoscuta producție Cetățeanul X, actorul canadian a jucat alături de Ion Caramitru și Radu Amzulescu.
A murit Donald Sutherland
Regretatul actor a petrecut peste 5 decenii în industria cinematografică, având diferite roluri importante, potrivit The Standard, Variety și Deadline. În 2017, Donald Sutherland, a primit Premiul Oscar pentru întreaga carieră.
De-a lungul vieții, el a apărut în peste 150 de filme. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt: „MASH”, în regia lui Robert Altman, „Ordinary People”, regizat de Robert Redford sau „1900”, care a fost regizat de Bernardo Bertolucci.
Carieră impresionantă
De asemenea, canadianul a apărut în „The Dirty Dozen", regizat de Robert Aldrich şi „Don't Look Now", acesta fiind regizat de Nicolas Roeg. Recent, el a jucat în franciza recentă „The Hunger Games”.
Regretatul actor a jucat în „Citizen X” alături de Ion Caramitru și Radu Amzulescu. Producția din 1995 a avut succes în întreaga lume. Drept dovadă, Donald Sutherland a câștigat premiu Emmy pentru rolul intepretat în acest film.
Donald Sutherland, răpus de boală
Actorul canadian s-a născut pe 17 iulie 1935. De-a lungul carierei, el a jucat în filme de război, dar și în thrillere sau filme horror. De asemenea, actorul a acceptat să joace diferite roluri și în producții science-fiction sau chiar drame. În ultimii ani, acesta s-a luptat cu mai multe afecțiuni.
Vestea morții sale a fost dată de fiul său, actorul Kiefer Sutherland.
„Cu durere în suflet, vă spun că tatăl meu, Donald Sutherland, a murit. Personal, cred că a fost unul dintre cei mai importanți actori din istoria filmului. A iubit ceea ce a făcut și a făcut ceea ce a iubit și nu se poate cere niciodată mai mult decât atât. O viață care merită trăită”, a fost mesajul scris fiul său, pe rețeaua X.