Reguli mai stricte în Republica Moldova, pentru obținerea cetățeniei. Oficialii de la Chișinău se protejează de pericole

Reguli mai stricte în Republica Moldova, pentru obținerea cetățeniei. Oficialii de la Chișinău se protejează de pericole Sursa foto: Arhiva EVZ

Republica Moldova a înăsprit regulile de acordare a cetățeniei. Decizie luată pentru a consolida securitatea statului, într-o perioadă extrem de agitată pentru Basarabia.

Oficialii de la Chișinău au introdus, în legislație, reguli mai stricte, care vor duce procedura de recunoaștere a cetățeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilitățile și riscurile în adresa securității statului. Un proiect în acest sens a fost adoptat astăzi de Parlament la a doua lectură.

Autorul proiectului este deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Chiriac. Oficialul a spus că modificările „sunt necesare în contextul riscurilor provocate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei”. În ultimii doi ani, s-a înregistrat o majorare a numărului de aplicanți pentru obținerea cetățeniei Republicii Moldova, 70 % dintre care aparțin persoanelor din Federația Rusă, iar 20 % – din Ucraina.

Republica Moldova va acorda mai greu cetățenia

În plus, autoritățile au identificat și numeroase tentative de dobândire prin fraudă a cetățeniei Republicii Moldova, în baza documentelor de proveniență necunoscută prezentate de către solicitanți.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru a preîntâmpina aceste situații, deputatul Igor Chiriac a propus o serie de modificări la Legea cetățeniei Republicii Moldova. Așadar, nu toate persoanele născute și domiciliate pe teritoriul Republicii Moldova, care nu dețin cetățenia altor state și solicită recunoașterea cetățeniei țării noastre o vor primi. Excepția vizează persoanele care, în perioada de examinare a cererii, execută sau au de executat pedeapsa penală privată de libertate în temeiul sentinței instanței de judecată, au antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală.

Cererile depuse de aceste persoane vor fi respinse, la fel ca și cererile de determinare a apartenenței la cetățenia Republicii Moldova sau de recunoaștere în calitate de cetățeni moldoveni care vor conține informații false sau vor tăinui date pertinente. În acest context, se propune introducerea obligativității coordonării acestor cereri cu Serviciul de Informații și Securitate.

Deputatul Igor Chiriac a mai propus extinderea termenului de examinare a cererilor cu încă șase luni.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar cererile aflate atunci în curs de soluționare vor fi examinate în conformitate cu noile reglementări operate, conform moldpres.md.