Război în Ucraina, ziua 842. Trupele rusești câștigă teren în apropierea oraşelor Pokrovsk şi Ceasov

Război în Ucraina, ziua 842. Trupele rusești câștigă teren în apropierea oraşelor Pokrovsk şi CeasovRăzboi în Ucraina / Sursa foto: Facebook

Trupele ucrainene încearcă să respingă acţiunile ofensive ale inamicului rus mai numeros şi mai bine echipat care câştigă teren în apropierea oraşelor Pokrovsk şi Ceasov, iar în provincia estică ucraineană Doneţk, potrivit surselor militare ucrainene, în timp ce în provincia nord-estică Harkov secretarul american al apărării Lloyd Austin consideră că acolo frontul se stabilizează după ce aliaţii Ucrainei au autorizat-o pe aceasta să lovească teritoriul rus cu armele din ajutorul militar occidental.

Deşi există un risc redus ca trupele ruse să reuşească o străpungere majoră pe termen scurt, ele continuă să avanseze uşor în zona oraşelor Pokrovsk şi Ceasov Iar, observă analiştii militari ucraineni.

Armata rusă a înaintat în apropierea a şapte localităţi, majoritatea în ofensiva sa către Pokrovsk dinspre Avdiivka, oraş pe care l-a ocupat în februarie, a confirmat joi canalul de Telegram "DeepStateUA", apropiat armatei ucrainene.

Situaţia acolo este "dificilă" şi probabil se va înrăutăţi şi mai mult, consideră un analist al grupului ucrainean "Rezistenţa informativă", Kostiantin Maşoveţ. "Inamicul are în continuare un avantaj semnificativ în efective şi echipamente şi reuşeşte să-şi creeze un avantaj copleşitor în unele zone", explică acesta.

Război în Ucraina. „Avem nevoie de arme cu rază de acţiune mai lungă, de artilerie mai modernă”

Rusia vizează oraşul Ceasov, iar cu scopul de a realiza o străpungere în direcţia Kramatorsk, principalul oraş din zonă aflat sub control ucrainean.

"Două situaţii de luptă sunt în desfăşurare în apropiere de Ivanivske (oraş învecinat cu Ceasov Iar). Situaţia este tensionată", admite şi Statul Major ucrainean, în timp ce soldaţii de pe acel sector de front cu care presa a reuşit să vorbească confirmă lupte grele, în condiţiile în care armata ucraineană duce în continuare lipsă de oameni şi muniţii.

"Avem nevoie de arme cu rază de acţiune mai lungă, de artilerie mai modernă, de mai multe drone FPV, de mai multe drone de tot felul. Ele sosesc, dar nu în cantităţile necesare", explică pentru AFP un ofiţer ucrainean.

În schimb, pe noul front deschis de Rusia pe 10 mai în provincia ucraineană nord-estică Harkov înaintarea rusă încetineşte şi acel sector se stabilizează după ce aliaţii Ucrainei au autorizat-o pe aceasta să lovească teritoriul rus cu armele din ajutorul militar occidental, a declarat tot joi secretarul american al apărării, Lloyd Austin.

Război în Ucraina

Sursa Foto: Arhiva EVZ

"În urmă cu câteva săptămâni exista teama că urma să vedem o străpungere semnificativă din partea ruşilor (în Harkov). Nu cred că vom vedea să se întâmple acest lucru", a spus Austin în faţa presei la Bruxelles, unde participă la o reuniune ministerială a NATO.

"Ucrainenii au lucrat mult pentru a-şi fortifica poziţiile defensive şi folosesc bine armele şi muniţiile primite", a adăugat şeful Pentagonului, făcând referire şi la rachetele americane ATACMS ce au o rază de acţiune de 300 de kilometri.

Ne puteți urmări și pe Google News