Când se vor emite deciziile cu pensiile recalculate. Pensionarii nu mai au mult de așteptat
- Antonia Hendrik
- 6 iunie 2024, 08:53
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunțat că 99% din dosare au fost deja recalculate, iar controalele au fost efectuate de trei ori până acum astfel încât, spune ministrul, să se asigure că „nu sunt greșeli în efectuarea calculelor”.
Simona Bucura Oprescu: Suntem în grafic
Simona Bucura Oprescu a anunțat că toate pensiile se recalcula. Ministrul Muncii a vorbit despre munca depusă de către angajații Caselor de Pensii pentru a introduce la timp toate documente pe hârtie în calculatoare.
„Toate pensiile vor fi recalculate. Fac foarte mult teren, întâlnesc foarte mulți pensionari și mulți dintre aceștia, în funcție de tipul de pensie pe care îl primesc întreabă: „Dar pensia mea va fi recalculată?”. Da, toate pensiile vor fi recalculate, suntem în grafic atât la Casa Națională de Pensii Publice, cât și la casele teritoriale de pensii, cât și la minister.
Aveam deja 99,9% procesul de reevaluare, ceea ce înseamnă că deja datele cu privire la drepturile de asigurări sociale ale românilor sunt introduse, sunt preluate din format letric, așa cum au fost până acum, acele dosare cu șine, acele dosare vechi pe care le aveam, fie că aveam români care au ieșit la pensie pe Legea 27/1966 până la 263/2010, aveam toate datele greu de accesat, lucrătorii de la casele de pensii trebuiau să caute în documente pe hârtie, în format letric. Azi, acest proces de introducere a datelor în format electronic este aproape a fi finalizat, ceea ce este o veste foarte bună pentru români”, a declarat Simona Bucura Oprescu.
Simona Bucura Oprescu. Sursa foto: Facebook
Când se vor emite deciziile cu pensiile recalculate
Simona Bucura Oprescu a anunțat că toate deciziile vor ajunge la pensionari înainte de 1 septembrie. Așadar, din septembrie toți românii vor primi pensiile majorate ca urmare a recalculării.
„Toate deciziile vor ajunge la pensionari înainte de 1 septembrie, în momentul acesta avem deja procesul de reevaluare finalizat, avem modelul noii decizii aprobat și publicat în Monitorul Oficial. Colegii noștri în acest moment lucrează la nivelul CNPP cu privire la recalculare, softul îl avem și este funcțional, după care, toate aceste decizii, 5 milioane, aproape 5 milioane de decizii vor fi listate.
Ne coordonăm cu cei de la Poșta Română astfel încât să ajungă cât mai repede deciziile la pensionari. Toate vor fi trimise prin Poșta Română, acum colegii noștri de la CNPP discută cu cei de la Poșta Română cu privire la acest proces, la această planificare de trimitere a deciziilor”, a concluzionat Simona Bucura Oprescu, potrivit doctorulzilei.ro.