Ivo Daalder, director executiv al Chicago Council on Global Affairs și fost ambasador al SUA la NATO, s-a aflat săptămâna trecută la Atena, unde s-a întâlnit cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis, dar și cu Alexis Tsipras (fostul lider al principalului partid de opoziție SYRIZA - Stânga Radicală n.trad.), scrie Kathimerini. În discuția cu ziaristul de la Kathimerini subiectul dominant a fost Ucraina.

„Ar putea fi necesar ca NATO sau țări NATO să se implice direct”

„Sunt foarte îngrijorat”. „Cred că întârzierea ajutorului american cu șase luni și jumătate și incapacitatea oricărui alt factor de a umple golul a avut un cost semnificativ”. Acest lucru a fost combinat cu „incapacitatea de doi ani” a ucrainenilor de a pune la punct un sistem de instruire și recrutare pentru a înlocui pierderile de pe câmpul de luptă. Rezultatul este că „armata rusă în mod constant slabă şi prost administrată” câștigă teren, a declarat Daalder.

Daalder nu crede că rușii au capacitatea de a avansa spre Kiev. Însă, după cum avertizează el, „numărul soldaților și volumul de forță militară pe care o pot desfășura în prima linie, ar putea fi suficient pentru a epuiza armata ucraineană”.

În ceea ce privește antrenamentul, Daalder spune că „ar putea fi necesar ca NATO sau țări NATO să se implice direct” pe teritoriul Ucrainei (n.red. șeful forțelor armate ucrainene a anunțat lunea trecută că în curând instructori militari francezi se vor afla în centre ucrainene de instruire). „Cred că aceasta va fi una dintre problemele centrale la summitul NATO (din iulie de la Washington). Tema dominantă va fi modul de a preveni înfrângerea Ucrainei. Până atunci, lucrurile vor continua să se înrăutățească”.

Ce ar mai putea primi Ucraina de la țările NATO

În ceea ce privește echipamentul, el menționează necesitatea ca Ucraina să achiziționeze mai multe avioane F-16, „Germania va trebui să trimită rachetele Taurus, va trebui să existe o discuție reală despre apărarea aeriană...”.

Există mobilizarea necesară din partea puterilor occidentale? ”Nu încă. Există o conștientizare că lucrurile nu merg așa de bine cum s-a sperat”. După ce au răsuflat ușurați la aprobarea pachetului de ajutor de către Congresul SUA la sfârșitul lunii aprilie, a venit rapid un nou val de pesimism, „întrucât toată lumea și-a dat seama că acum este deja târziu”, iar Ucraina se află într-un punct foarte dificil.

La această conștientizare a contribuit și Harkov (nota red. noul atac rusesc în zona celui de-al doilea oraș ucrainean ca mărime). La nivelul moralului, „avantajul de care s-a bucurat Ucraina la începutul războiului aproape că a dispărut”, deoarece rușii simt că ei câștigă, iar ucrainenii nu mai simt că ar câștiga. Deci situația este foarte rea – la fel de proastă ca în primăvara lui 2022. Lucrurile sunt grave – și așa trebuie să le abordăm.”

Ce face Grecia pentru Ucraina

Kathimerini: Poate Grecia să facă mai mult pentru a sprijini Ucraina din punct de vedere militar? Poate Washingtonul să medieze în acest sens, asigurându-se că sistemele furnizate de forțele armate grecești sunt înlocuite cu altele mai moderne?

Ivo Daalder: Posibil – este o dezbatere în curs de desfășurare. Se discută multe în spatele ușilor închise și multe țări – nu mă refer neapărat la Grecia – furnizează arme Ucrainei prin terți, din cauza sensibilității politice a problemei. Grecia, concret, are sisteme destul de avansate, în special de apărare aeriană, și având în vedere situația de securitate cu care se confruntă, în special cu Turcia, este greu de susținut că ar trebui să acorde prioritate apărării Ucrainei în locul propriei apărări. Germania a dat Ucrainei trei dintre cele 12 unități de artilerie Patriot, un lucru foarte important, dar poate că ar putea da mai mult.

Dar și SUA ar putea transfera în Ucraina sistemele de apărare din Irak, unde protejează trupele americane a căror retragere e oricum dorită de guvernul irakian. În general, apărarea Ucrainei ar trebui să fie plasată mai sus în ierarhia priorităților atunci când decidem cum să dezvoltăm sistemele noastre de apărare. Modul în care acționăm nu reflectă importanța strategică (pentru Occident) a prevenirii înfrângerii Ucrainei.

Limitările NATO

Partea ucraineană, mai ales în ultima perioadă, și-a exprimat ferm nemulțumirea față de limitările impuse acesteia în utilizarea armelor americane împotriva țintelor din interiorul Rusiei. Presiunea Kievului pare să dea roade, deoarece aliații își dau seama cât de critică este situația. Cel puțin șapte țări europene au anunțat deja că aprobă utilizarea armelor de fabricație proprie pentru a lovi în interiorul Rusiei.

Relatările de presă vorbesc, de asemenea, despre unda verde dată de Biden pentru a lovi pe teritoriul rusesc cu arme americane, dar numai pentru zona din apropiere de Harkov. Vineri, Germania a acordat și ea forțelor ucrainene aprobarea pentru lovituri pe teritoriul rus. Dar de ce Washingtonul a ezitat atât de mult până acum?

„Statele Unite și însuși președintele Biden au fost de la început sub influența ideii că Rusia are un cuvânt de spus în modul în care ar putea escalada războiul și că există limite în privinţa a ceea ce pot și ar trebui să facă pentru a-i ajuta pe ucraineni - un stat care nu este membru NATO. S-a arătat clar de la început, de exemplu, că nu vor fi implicate trupe americane.

Linia roșie care nu trebuie depășită este însă constant reevaluată, ne dăm seama constant că putem face mai mult”. Daalder a explicat că interdicția de utilizare nu mai putea sta în picioare, mai ales din moment ce războiul merge atât de prost. Rușii vor înțelege că din moment ce folosesc zone de pe teritoriul lor pentru a lovi Ucraina, ucrainenii vor riposta, la rândul lor – și că nu contează prea mult dacă armele cu care ripostează sunt ucrainene, americane, britanice sau altceva”, spune Daalder.

Pilonul european

Discuția se concentrează asupra Europei și asupra nivelului ei de pregătire în fața Rusiei. „Europa nu trebuie să devină o economie de război”, spune Daalder. „Dacă (Europa) va crește cheltuielile pentru apărare la 3% din PIB, nivelurile Războiului Rece – și aceste cheltuieli sunt făcute corect – va avea capacități militare mai mult decât suficiente pentru a lupta împotriva Rusiei”.

Crearea unui pilon european al NATO, care, după cum a precizat Daalder, „nu este același lucru cu un pilon al UE”, este ceva „absolut necesar, parțial pentru că nu știm ce se va întâmpla în Statele Unite (după alegeri) şi parţial pentru că Statele Unite vor fi un aliat mai bun dacă şi Europa este mai puternică”. În acest context, dezideratele sunt o cooperare mai strânsă în domeniul apărării în Europa, concentrarea industriei europene de apărare și reducerea dependenței de aprovizionare față de SUA („ceva care presupune ca și SUA să-și schimbe atitudinea”), precum şi coordonarea dintre industriile de apărare europene și americane.

De ce protejăm Israelul și nu Ucraina?

„În general, trebuie să reexaminăm ce înseamnă sprijinirea altor țări în războaie și care este scopul alianțelor la care participăm”, subliniază directorul executiv al Chicago Council. „Ar fi bine ca administrația Biden să reflecteze asupra motivului pentru care a fost dispusă să joace rolul absolut vital pe care l-a jucat în apărarea Israelului împotriva recentului atac iranian cu rachete, dar nu este dispusă să facă același lucru pentru Ucraina.

Și dacă răspunsul este că diferența este că Iranul, spre deosebire de Rusia, nu are arme nucleare, ar trebui să ia în considerare dacă acesta este un mesaj pe care dorește să-l transmită restului lumii: că un stat nuclear are o imunitate de care nu dispun şi statele care nu au arme nucleare. Dacă vom continua să transmitem acest mesaj, aliații noștri – Coreea de Sud, Japonia, Germania, Polonia – vor crede și vor concluziona că SUA nu vor fi acolo pentru ei în criză, așa că trebuie să-și obțină propriul arsenalul nuclear. Bineînțeles că ar trebui să fim îngrijorați de posibilitatea unui război cu Rusia - dar ar trebui să ne îngrijorăm și de proliferarea armelor nucleare”.

NATO și amenințările lui Putin

Kathimerini: Amenințările lui Putin cu escaladarea nucleară au contribuit, fără îndoială, la restricțiile pe care puterile occidentale şi le-au autoimpus în cazul Ucrainei. Recent, însă, președintele francez Emmanuel Macron a încălcat un tabu lăsând deschisă posibilitatea ca trupele occidentale să fie implicate pe teritoriul ucrainean. A fost aceasta mișcarea corectă?

Ivo Daalder: Macron încearcă să restabilească ambiguitatea strategică – una pe care SUA și aliații săi, inclusiv Franța, au distrus-o la începutul războiului. Nu am nicio problemă cu reintroducerea ambiguității strategice în ecuație. Cu toate acestea, modul în care Macron a făcut-o nu a fost cel potrivit, pentru că i-a divizat pe aliați, i-a forțat pe germani și pe americani să iasă și să-l contrazică. Dar în ceea ce privește problema de ansamblu, Franța are dreptate: suntem prea preocupați de modul în care Rusia ne descurajează și ar trebui să fim mai preocupați de modul în care o putem noi descuraja.

(Traducerea: Carolina Ciulu, RADOR RADIO ROMÂNIA)