Guvernul și poporul din Italia susțin aderearea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, a declarat ambasadorul italian la Chișinău, Lorenzo Tomassoni.
Italia susține aderarea la UE a Republicii Moldova
„Republica Italiană și poporul italian sprijină cu tărie aspirația Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană.
Sperăm ca poporul moldovean să poată urca rapid în trenul libertății, al păcii, al statului de drept și al bunăstării. Dorim să călătorim în acest tren împreună, cot la cot, spre un viitor mai bun pentru toată lumea.
Un viitor care va fi curând la îndemână, dacă Moldova va continua pe drumul pe care l-a întreprins cu curaj și hotărâre”, a spus Ambasadorul Republicii Italiene în Republica Moldova cu ocazia Zilei Naționale a Italiei, marcată festiv la Chișinău, potrivit IPN.
Relații strânse între Italia și Republica Moldova
Tomassoni a mai spus că legătura puternică dintre Roma și Chișinău, ambele capitale doritoare de pace, se consolidează permanent.
„Această legătură este consolidată zi de zi în primul rând de diaspora moldovenească din Italia. Model exemplar de integrare, diaspora a fost de-a lungul deceniilor, și încă mai este, una din principalele benzi transportatoare de valori comune ale marii familii europene.
De asemenea, mulți italieni, având în vedere afinitatea culturală și rădăcinile lingvistice comune care ne unesc, au ales să vină și ei să trăiască în Moldova. Sunt din ce în ce mai mulți compatrioți de-ai mei. Ei au creat aici familii italo-moldovenești frumoase și și-au investit capitalul. Nu întâmplător, fără a pune la socoteală, bineînțeles, mutările între cele două maluri ale Prutului, italienii constituie cea mai mare comunitate de expatriați ai unui stat membru al UE din Moldova.
Suntem foarte asemănători și ne este bine împreună. Ne plac aceleași lucruri. Din acest motiv, Italia este a doua țară ca mărime în ceea ce privește numărul de companii cu capital străin înregistrate în Moldova și a treia după volumul de investiții”, a mai spus ambasadorul italian.
Cooperare economică benefică
„De la vizita Președintelui Maia Sandu la Roma, în iunie 2021, relațiile dintre Italia și Moldova au înregistrat un nivel de cooperare fără precedent. În ultimii trei ani, contribuțiile materiale și financiare din partea Guvernului italian către Guvernul moldovean, pentru a face față și a depăși provocările legate de refugiați și energie, au crescut de la 0 la aproximativ 45 de milioane de euro.
În ultimele douăsprezece luni, de la participarea președintelui Meloni la Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat la Chișinău, și până astăzi, relațiile bilaterale au devenit și mai intense și mai fructuoase. Declarația Comună privind parteneriatul strategic moldo-italian, semnată la Roma de către cei doi Viceprim-miniștri și Miniștrii de Externe Tajani și Popescu în septembrie 2023, a fost urmată de vizite în Italia ale Miniștrilor moldoveni ai Apărării, Justiției, Muncii și Agriculturii.
Chiar în această dimineață, Directorul de Relații Internaționale al Agenției italiene a Vămilor, Mazzella, a semnat împreună cu Directorul Serviciului Vamal din Moldova, Doaga, o Scrisoare de intenție care va facilita aplicarea noului cod vamal moldovenesc în relațiile comerciale nu doar cu Italia, ci cu toate statele membre ale Uniunii Europene”, a adăugat ambasadorul italian.
Proiecte comune Republica Moldova-Ucraina
„Îmi vin în minte aplauzele îndelungate adresate președintelui Grosu de către Parlamentul italian;
- participarea ministrului Bolea la expoziția Vinitaly;
- semnarea, împreună cu reprezentantul PNUD, Daniela Gasparikova, a Memorandumului tehnic privind sprijinul energetic pentru Republica Moldova, în prezența prim-ministrului Dorin Recean și a miniștrilor Parlicov și Buzu;
- primul eveniment de gastronomie italiană din Găgăuzia în cadrul Moldova Youth Forum, organizat în colaborare cu directorul IRI,
- Lisek; inaugurarea proiectelor UNHCR și UNICEF cofinanțate de Italia împreună cu reprezentanții rezidenți Bonelli și Damaj decernarea de premii copiilor moldoveni împreună cu ministrul Perciun la Centrul Don Bosco din Chișinău;
- ceremonia de plecare spre Kosovo, în prezența Ministrului Efros, a primilor Carabinieri moldoveni detașați peste hotare cu sarcini de poliție robustă împreună cu Carabinierii italieni;
- transmiterea de echipamente finanțate de Italia către Poliția de Frontieră din Moldova împreună cu Reprezentantul Rezident OIM Lonnback; ceremoniile de plecare, în prezența ministrului Nosatîi, a militarilor moldoveni detașați în misiunile KFOR și UNIFIL care, împreună cu colegii lor italieni, contribuie la menținerea păcii și securității internaționale în Orientul Mijlociu și Balcani, cu rezultate excelente, la standardele operaționale NATO”, a mai spus Lorenzo Tomassoni.