Ganea și Craioveanu dezamăgiți de neconvocarea la meciul de adio al Generației de Aur. Gică Popescu a reacționat

Ganea și Craioveanu dezamăgiți de neconvocarea la meciul de adio al Generației de Aur. Gică Popescu a reacționatGenerația de Aur. Sursa foto: Facebook

Douăzecișitrei de foști mari fotbaliști ai ”Generației de Aur” au fost convocați pentru meciul de adio jucat împotriva ”Legendelor Lumii”.

Jigniri pentru organizatorii meciului de adio

Între fotbaliștii convocați pentru meciul de adio al Generației de Aur nu s-au aflat însă și Ionel Ganea (50 de ani) și Gică Craioveanu (56 de ani), care s-au declarat dezamăgiți de faptul că nu au făcut parte din lotul prezent sâmbătă, 25 mai, pe Arena Națională. ”Ganezul” și-a exprimat dezamăgirea printr-un discurs jignitor la adresa organizatorilor.

La puțin timp după declarațiile celor doi, Gică Popescu (56 de ani), unul dintre organizatorii evenimentului, a reacționat în fața acuzațiilor.

”Eu nu am nimic cu nimeni. E ușor să vorbești despre munca altora, fiind pe margine. Noi am încercat să fim cei din 1994. Nu a fost rea intenție față de nimeni. Îmi cer scuze, dar nu a fost intenționat. Filipescu și Adrian Ilie au fost excepțiile, Lăcătuș a fost alături de noi în campania de calificare”, a declarat Gică Popescu, la Fotbal Club.

Fotbaliștii români au învins cu 3-2

Generația de Aur a reușit să învingă echipa Legendelor Lumii cu scorul de 3-2, după ce, inițial au fost conduși cu 0-2.

A doua zi m-am trezit și m-am simțit exact ca după ce am câștigat Cupa UEFA cu Galatasaray”, a spus Gică Popescu, la Fotbal Club.

La meciul de la București ar fi trebuit să vină și Figo (51 de ani) și Ronaldinho (44 de ani). Primul nu a putut să fie prezent pentru că trebuia să fie la finala Champions League la feminin, iar cel de-al doilea nu a mai fost invitat deoarece pentru astfel de evenimente percepea o taxă de 150.000 de euro, considerată mare de organizatori.

Lotul Generației de Aur

  • Portari: Florin Prunea, Bogdan Stelea, Ștefan Preda
  • Fundași: Gheorghe Popescu, Iulian Filipescu, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Tibor Selymeș, Gheorghe Mihali, Răzvan Prodan (fiul lui Didi Prodan)
  • Mijlocași: Gheorghe Hagi, Dorinel Munteanu, Constantin Gâlcă, Basarab Panduru, Ioan Ovidiu Sabău, Ovidiu Stângă, Ionuț Lupescu
  • Atacanți: Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuș, Ion Vlădoiu, Viorel Moldovan, Adrian Ilie
  • Antrenori: Anghel Iordănescu, Gabi Balint

Lotul Legendelor Lumii

  • Portari: Dida, Sebastien Frey
  • Fundași: Christian Panucci, Levan Kobiashvili, José Edmílson Gomes de Moraes, Maicon Douglas Sisenando, Vincent Candela, Fernando Couto, Juanito Gutiérrez, Paul Bodin, Miroslav Djukic, Christian Zaccardo
  • Mijlocași: Rivaldo, Christian Karembeu, Jari Litmanen, Gökhan Inler, Giorgos Karagounis, Marcos Senna
  • Atacanți: Hristo Stoichkov, Goran Pandev, Giovanni Silva de Oliveira, Javier Saviola, Nuno Gomes