Nicușor Dan, frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei
- Daniela Popescu
- 25 mai 2024, 21:45
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului termic în București poate fi sistată.
Datele oficiale arată că datoria Termoenergetica, companie din subordinea Primăriei Municipiului București, la Electrocentrale București (ELCEN) a cunoscut o creștere semnificativă în ultimii ani. La finele anului 2020, aceasta era de 250 de milioane de lei, însă în prezent este de patru ori mai mare. Din acest miliard, peste jumătate sunt bani pe care PMB trebuia deja să îi plătească pentru anul trecut.
Această creștere alarmantă a datoriei pune în pericol furnizarea agentului termic și poate compromite întregul sistem de termoficare din București.
„Incapacitatea primarului general de a gestiona situaţia gravă a termoficării din Bucureşti nu poate fi pusă în sarcina ELCEN”
ELCEN spune că aproximativ jumătate din datorie reprezintă subvenția pe care Primăria Capitalei trebuia să o achite pentru 2023. În vara trecută, Primăria a plătit o parte din datorie, dar auditul promis pentru restul pierderilor nu s-a realizat, iar situația a rămas neschimbată.
Astfel, 555 de milioane de lei reprezintă datoria curentă, subvenția acordată de Primărie către Termoenergetica.
Întrebat de ce Primăria Capitalei nu își plătește obligațiile asumate, primarul Nicușor Dan nu a dat niciun răspuns la subiectul „plata datoriilor”. Actualul edil a aruncat vina pentru lipsa apei calde în mai multe sectoare din Capitală pe ELCEN și anume pe faptul că funcționează doar două dintre cele patru CET-uri.
Afirmația a fost dezmințită de producătorul agentului termic bucureștean. Conform calendarului agreat în ultimii 20 de ani și la solicitarea Termoenergetica, în fiecare primăvară, se trece de la regimul de funcţionare de iarnă la regimul de funcţionare de vară, în care nu este furnizată căldură pentru bucureșteni.
Nicușor Dan, frig și apă rece. Primarul Capitalei promite, promite, promite...
Încă de la preluarea mandatului la conducerea Primăriei Generale, actualul edil al Capitalei a facut o serie de promisiuni în ceea ce privește datoria către Elcen, însă fără a lua nicio măsură în a le implementa.
Acesta venise în 2021 cu soluția acoperirii datoriei prin eșalonarea plății pe parcursului anului, nu doar în perioada rece.
„Pe partea financiară am acumulat datorii care sunt în jur de 400 de milioane, numai ca aceste datorii vor fi recuperate pentru ca a trecut perioada de iarnă în care subvenţia era foarte mare, iar dacă vom continua să plătim - acum pentru că subvenţia lunară e mult mai mică - o să recuperăm”, preciza edilul Bucureștiului, în mai 2021.
Un an mai tarziu, Nicușor Dan se baza pe plata impozitelor pe venit pentru a acoperi în totalitate datoria.
„În ceea ce privește situaţia datoriilor, există în momentul de faţă o datorie care este de aproximativ 220 de milioane de lei a PMB către Termoenergetica. În zilele următoare, o să reducem această datorie la aproximativ 140 milioane lei, pentru că tocmai am primit cotele defalcate de la… cum primim cotele defalcate din impozit pe venit în datele de 5, 6, 7, 8 ale fiecărei luni. Şi până la sfârşitul acestui an o să fim la zero cu ceea ce datorăm noi Termoenergeticii”, spunea, la 8 septembrie 2022, Nicușor Dan.
În august 2023, tot Primarul capitalei spunea că:
„În acest moment datoria curentă este zero. Datoria pe termen lung este 3 miliarde de lei”.
Bilanțurile publicate pe site-ul PMB arată însă altceva: în mandatul lui Nicușor Dan, datoriile municipalității au crescut cu o jumătate de miliard de lei, de la 6,8 în 2020, la 7,3 miliarde de lei în 2023.