Temperaturi de vară, azi, în Republica Moldova. Maxima i-a surprins și pe meteorologi
- Nicolae Comănescu
- 23 mai 2024, 07:52
Vreme foarte caldă, azi, 23 mai, în Republica Moldova. Este a 4-a zi consecutivă în care mercurul din termometre continuă să urce, iar valorile încep să-i surprindă chiar și pe meteorologi. Valorile termice vor sări din tiparele obișnuite pentru această perioadă a anului.
Vreme tot mai caldă în Republica Moldova. Temperaturile încep să iasă din zona normalului pentru această perioadă
Maximele vor fi de 24 - 28 de grade Celsius, iar minima ajunge la 13 grade. Cerul va fi senin, cu excepția părții de sud a țării, nu sunt șanse de apariție a precipitațiilor, au transmis specialiștii meteo. Vor fi 28 de grade Celsius la Briceni, Bălți și Rîbnița, 25 la Chișinău și Cahul, 24 de grade la Ștefan-Vodă.
Mâine, situația va fi cam aceeași, la nivel termic, cu maxime de 24 - 28 de grade Celsius. Vor apărea, însă precipitațiile în zonele de nord și nord-est.
În România, azi, în jumătatea de vest a ţării vremea va fi instabilă şi în special ziua vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, iar pe alocuri se vor acumula cantităţi importante de apă şi, posibil, va cădea grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe suprafeţe mai mici, cu o probabilitate mai mare în sud-est.
Vântul va sufla slab şi moderat, izolat cu intensificări de scurtă durată în Moldova, iar în celelalte regiuni, asociat averselor.
Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în nord-est, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 5 şi 15 grade. Izolat se va forma ceaţă.
În Capitală, vremea va fi uşor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări, averse şi posibil descărcări electrice, în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 11…14 grade Celsius, după cum au anunțat meteorologii.