Márton Nagy a discutat cu șefii producătorilor auto germani
- Iuliu Vlădescu
- 15 mai 2024, 16:34
Ca o continuare a vizitei efectuate la Berlin, în luna aprilie, ministrul ungar al dezvoltării economice, Márton Nagy, s-a deplasat în Bavaria, unde s-a întâlnit din nou cu principalii actori din industria auto germană.
Márton Nagy, întâlnire cu reprezentanții industriei auto din Germania
Luni și marți, ministrul ungar și o delegație a Ministerului Economiei Naționale din Ungaria (NGM) au purtat discuții cu directorul general al Audi, Gernot Döllner, cu membrul consiliului de administrație al BMW, Frank Weber, și cu vicepreședintele companiei Mercedes, Eckart von Klaeden - a informat marți Ministerul Economiei Naționale din Ungaria, într-un comunicat remis Agenției de Presă MTI.
Principalele subiecte ale discuțiilor au fost pregătirea pentru președinția rotativă ungară a UE, problemele actuale de competitivitate ale industriei auto germane și europene, provocările și oportunitățile viitoare ale sectorului, în special în ceea ce privește industria vehiculelor electrice și tranziția la vehicule electrice, se arată în comunicat.
Părțile au fost de acord că mașinile electrice reprezintă viitorul Europei, în care cooperarea dintre Ungaria și industria auto germană va juca un rol decisiv.
Lipsa infrastructurii de încărcare, cea mai mare provocare
În timpul negocierilor, ministrul ungar al dezvoltării economice a subliniat necesitatea unui plan de acțiune paneuropean pentru promovarea și accelerarea adoptării mașinilor electrice în Europa, realizând în același timp tranziția din 2035, a declarat ministrul din Ungaria.
Cea mai mare provocare este, în prezent, lipsa infrastructurii de încărcare pentru mașinile electrice. În acest sens, părțile au remarcat că Europa nu dispune de o rețea continentală coerentă pentru călătorii pe distanțe lungi, rapide și fără complicații, care ar trebui dezvoltată în mod semnificativ prin investiții comunitare și private.
Pe lângă dezvoltarea unei rețele electrice pentru mașinile electrice, părţile au abordat şi necesitatea de a schimba mediul de reglementare. O sugestie în acest sens a fost de a crește densitatea punctelor de încărcare rapidă pe care se așteaptă să le aibă rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T), de exemplu, la fiecare 50 de kilometri. Pe de altă parte, este important să se asigure că o parte semnificativă a rețelei de benzinării este echipată cu instalații de încărcare rapidă.
Márton Nagy vrea să promoveze și mașinile electrice uzate
În plus, planul de acțiune ar trebui să includă un nou sistem de stimulente pentru achiziționarea de automobile la nivelul UE, care să vizeze atât producătorii, cât și cumpărătorii, pentru a încuraja adoptarea electromobilității. De asemenea, ar putea fi luate în considerare modificări ale normelor privind ajutoarele de stat pentru a stimula vânzările.
În acest context, Márton Nagy a subliniat că, pe lângă achiziționarea de vehicule noi, ar trebui sprijinit și promovat și comerțul cu mașini electrice uzate, inclusiv prin elaborarea de noi standarde. Acesta este, de asemenea, scopul planului de acțiune pentru consolidarea competitivității automobilelor electrice europene, al cărui proiect va fi prezentat statelor membre sub forma unui „white paper” în timpul președinției rotative ungare, la reuniunea Consiliului Competitivitate din 8-9 iulie, a precizat NGM.
(MTI – traducere RADOR RADIO ROMÂNIA)