Drama prin care trece Mihai Albu. Operat de cancer, creatorul se gândește la suferința fiicei sale

Drama prin care trece Mihai Albu. Operat de cancer, creatorul se gândește la suferința fiicei saleMihai Albu Sursa foto: Facebook

Mihai Albu, cunoscutul creator de modă, trece printr-o perioadă dificilă. După ce și-a pierdut mama și fratele, a fost diagnosticat și operat de cancer, iar acum speră să se însănătoșească.

 

Creatorul de modă a fost diagnosticat, cu cumplita boală, după un control de rutină. Au urmat o serie de investigații și, mai apoi, o intervenție chirurgicală cu tratamentul de rigoare. Acum, că toate s-au încheiat, Albu trebuie să mai aștepte o perioadă până va afla dacă lucrurile merg bine.

Mihai Albu primele declarații după operație

Cunoscutul creator de modă a povestit cum a fost diagnosticat și a dat detalii despre starea sa de sănătate. Mihai Albu a povestit că a primit diagnosticul pe neașteptate, dat fiind că nu a avut nici un simptom anterior. Totul s-a întâmplat după un control de rutină.

„A fost depistată boala în urma unui control de rutină. Nu am avut niciun simptom, a fost totul normal. Mă așteptam poate să am analize deformate la altele, glicemie, săruri sau altceva, dar nu mă așteptam la asta. A venit ca un trăsnet oarecum. A urmat un protocol. Medicii au spus că trebuie să fac un RMN, cu substanță de contrast, după care s-a văzut că este ceva nefiresc acolo și ar trebui să fac puncție. M-au deschis și au luat mostră de acolo, au făcut biopsie și a reieșit că este un cancer în gradul 6”, a spus Mihai Albu.

Creatorul de modă a relatat că boala i-a fost descoperită în aceeași perioadă când trecea printr-o tragedie. El a povestit că în aceeași perioadă în care a fost diagnosticat și-a pierdut și fratele. Iar ceva mai înainte și-a pierdut și mama.

„Am început alte examinări și teste, imagistice și de contrast. S-a făcut CT, toate au confirmat cancerul. Atunci a trebuit să mă duc la operație. S-a făcut o programare destul de repede și s-au extirpat prostata și ganglionii din jur. Operația a fost acum vreo trei săptămâni. Eu am aflat la începutul lunii februarie, exact când a murit fratele meu…Acum opt luni a murit mama, acum trei luni fratele meu și cam în același timp am aflat și rezultatul și am început toate procedurile”, a declarat Mihai Albu, conform Fanatik.

Cancer

Cancer. Sursa foto: Pixabay

Creatorul trebuie să aștepte verdictul final

După ce a fost diagnostica, Mihai Albu s-a operat. Aceasta deoarece cancerul de care suferea era destul de agresiv. A urmat tratamentul post-operatoriu, iar acum trebuie să aștepte rezultatul final. Medicii urmează să stabilească dacă boala mai există în organismul creatorului de modă.

„A fost o operație foarte complexă. Chiar acum vreo 3-4 zile am aflat rezultatul biopsiei și s-a aflat că era un cancer mai agresiv decât s-a crezut inițial, dar există și o veste bună, ganglionii nu sunt încă invadați, asta e bine”, a mai arătat Mihai Albu.

După ce a ieșit din operație trebuie să aștepte o perioadă destul de lungă să vadă dacă s-a vindecat. În cazul în care operație este a reușit, el va scăpa de restul tratamentelor oncologice. În caz contrar va trebui să treacă prin chimioterapie și radioterapie.

„Trebuie să mai aștept trei săptămâni să repet testul PSA și dacă valoarea PSA-ului va fi mai mică sau egală cu 0,2 atunci trebuie doar monitorizare, în caz contrar e nevoie de un program oncologic, chimioterapie, radioterapie, ce vor decide medicii. Am luat vreo zece zile antibiotic, fac în fiecare zi o injecție, un anticoagulant, să nu plece vreun cheag de sânge pe undeva. Trebuie să treacă șase săptămâni să vedem evoluția”, a explicat designerul.

Iulia Albu

Iulia Albu Sursa foto Instagram

Mihai Albu se gândește la fiica sa

Designerul a povestit că, după ce a fost diagnosticat, pe parcursul tratamentului, i-a avut alături pe toți cei apropiați. Atât actuala sa iubită, medic de profesie, dar și fosta soție, Iulia Albu, l-au încurajat și l-au susținut. Cel mai mult  suferă, însă, fiica sa, Micaela. Mihai Albu se gândește la ea și la drama prin care trece în aceste momente.

„Mi-a fost aproape partenera mea, care este și ea medic, dar cardiolog. Mi-a fost aproape clipă de clipă, m-a sfătuit, a avut competență că e pe domeniul chirurgical, a știut să interpreteze analizele și m-a îngrijit. Nu știu ce m-aș fi făcut fără ea, dacă aș fi fost singur. Ar fi fost crunt, nici nu vreau să mă gândesc”, a mai relatat Albu.

Fiica sa i-a fost alături în această perioadă dificilă. Au petrecut sărbătorile pascale împreună. Cu toate acestea, Mihai Albu spune că a evitat să-i spună de boală deoarece se pregătește de examenul pentru liceu. A făcut-o în cele din urmă deoarece, consideră, așa ceva nu trebuie ascuns de familie.

„Acum cinci zile, înaintea Paștelui, a fost fetița mea la mine și după Înviere, că a petrecut sfintele sărbători cu mine, i-am spus de chestia asta și i-a spus și mamei sale. M-a sunat și mi-a urat sănătate. Fetița mea suferă foarte tare. Eu am evitat să-i spun, pentru că ea are acum examen de treaptă, e clasa a opta, are admitere acum la liceu și n-am vrut să o încarc cu gânduri, pentru că are atât de mult de învățat. Până la urmă a trebuit să îi spun că nu se poate ascunde așa ceva”, a subliniat Mihai Albu, conform sursei citate.